Un grup de observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care monitorizează respectarea armistiţiului fragil în estul Ucrainei, au fost împiedicaţi să părăsească hotelul în care erau cazaţi de către separatişti proruşi, care cer eliberarea unui ofiţer al lor arestat zilele trecute de către forţe ale Kievului, declară OSCE într-un comunicat, citat de Reuters şi Unian.

OSCE a anunţat duminică seara suspendarea misiunii de monitorizare SMM a echipei sale cu sediul la Doneţk, după ce aproximativ 200 de rebeli au organizat proteste în weekend în faţa hotelului cu monitori OSCE, insistând ca ofiţerul capturat de ucraineni să fie eliberat.

Misiunea OSCE este desfăşurată în estul Ucrainei din 2014 cu scopul de a facilita dialogul între forţele Kievului şi separatişti pe fondul unui conflict armat, soldat până în prezent, potrivit Ucrainei, cu aproape 14.000 de morţi.

În declaraţia sa, SMM afirmă că porţile pe unde intră maşinile de patrulare în baza sa din localitatea Horlivka (din regiunea Doneţk controlată de rebeli) sunt blocate cu un lanţ şi un lacăt. În faţa porţii staţionează un vehicul cu însemnele “DNR” (aşa-zisa “Republica Populară Doneţk”), care blochează intrarea, potrivit Unian.

“Proprietarul hotelului a informat personalul SMM că nu poate să părăsească incinta, invocând ‘ordine’ ale ‘primarului din Horlivka'”, conform comunicatului OSCE.

Doi bărbaţi au informat personalul SMM că nu are permisiunea să părăsească hotelul până când camaradul lor capturat nu va fi eliberat de către forţele ucrainene, conform textului.

Rebelii susţin că ofiţerul Andrei Kosiak a fost capturat de către militari ucraineni în apropiere de linia frontului miercuri în timp ce el ajuta la supravegherea încetării focului.

Ministerul ucrainean al Apărării declară că Andrei Kosiak este cetăţean rus şi aparţine unui grup de militari ruşi care se afla într-o misiune de recunoaştere sub acoperire.

SMM a anunţat că este gata să faciliteze dialogul între cele două părţi, dar că nu are nimic de-a face cu procesul de asigurare a eliberării ofiţerului.

OSCE a specificat că patrulele sale în zonele aflate sub controlul rebelilor în regiunea Lugansk îşi desfăşoară activitatea ca de obicei.

Separatiştii nu au putut fi contactaţi imediat luni de către Reuters pentru comentarii asupra situaţiei.

Conflictul din estul Ucrainei datează din 2014, imediat după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia după o mişcare de contestare fără precedent în Ucraina care a dus la răsturnarea de la putere a fostului preşedinte Viktor Ianukovici, aliat al Kremlinului, şi instalarea unor forţe prooccidentale la Kiev.

În pofida tuturor evidenţelor, Moscova neagă acuzaţiile Kievului potrivit cărora ea a instrumentat în mod voit conflictul şi a trimis forţe – “în concediu, fără însemne” – în Donbas, să lupte şi să coordoneze rebelii, conform Unian.

“Membrii misiunii OSCE, care nu sunt lăsaţi să părăsească hotelul în Doneţkul ocupat, sunt practic ostatici”, a reacţionat într-o postare luni pe Facebook Serghei Garmaş, reprezentantul Ucrainei în Grupul de contact trilateral (TCG) cu privire la soluţionarea conflictului din Donbas, citat de agenţia de presă ucraineană si de Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here