Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, i-a acuzat duminică seară pe mercenarii grupului privat rus Wagner că “se substituie” autorităţii statului în Republica Centrafricană şi că “au confiscat capacitatea fiscală”, notează AFP.

“Când intră într-o ţară, ei comit numeroase violări, exacţiuni, jafuri pentru a se substitui uneori chiar autorităţii ţării”, a afirmat Jean-Yves Le Drian în cursul emisiunii “C dans l’air” de pe canalul France 5.

“Cel mai spectaculos exemplu este Republica Centrafricană unde, în cele din urmă, pentru a putea fi plătiţi, confiscă capacitatea fiscală a statului”, a spus el.

Franţa, foarte implicată militar în lupta împotriva terorismului în Mali, este împotriva unei posibile sosiri a grupului Wagner în această ţară pentru a instrui forţele armate locale şi pentru a asigura protecţia conducătorilor.

Parisul a avertizat deja autorităţile de tranziţie maliene că prezenţa grupului Wagner ar pune sub semnul întrebării angajamentul său militar în Mali.

“Nu este posibil pentru noi. Este complet incompatibil cu modul în care concepem lupta împotriva terorismului în Mali”, a reiterat Jean-Yves Le Drian.

Grupul Wagner este suspectat, în special de Paris, că acţionează în numele Kremlinului, unde acesta nu doreşte să apară prea oficial.

“Wagner este în primul rând o companie de mercenari ruşi care fac război prin procură în numele Rusiei, chiar dacă Rusia neagă (…) Nu păcăleşte pe nimeni”, a insistat ministrul.

În septembrie, ministrul francez de externe i s-a plâns de acest lucru omologului său rus, Serghei Lavrov, cu prilejul Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York.

“I-am spus asta. El a spus +nu sunt eu+. I-am spus +ba da, tu eşti+. Ei se refugiază în spatele faptului că un stat sau altul are dreptul să încheie un contract cu o firmă sau alta. Or, nu aceasta este realitatea”, a spus el.

“Realitatea este că sunt combatanţi, indivizi care încalcă dreptul internaţional şi pun sub semnul întrebării chiar suveranitatea statelor”, a spus el, citat de Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here