Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a promis marţi “să reconstruiască şi să revitalizeze” NATO, să se consulte cu aliaţii în privinţa oricărui plan american privind o posibilă retragere din Afganistan şi a avertizat totodată Germania cu privire la gazoductul Nord Stream 2, informează Reuters şi EFE.

Luând cuvântul cu prilejul primei sale vizite la cartierul general al NATO, la Bruxelles, Blinken şi-a exprimat “angajamentul ferm” faţă de NATO şi a spus că Alianţa Nord-Atlantică se află “într-un moment crucial” în faţa ameninţărilor din întreaga lume, precum şi în privinţa schimbărilor climatice.


“Am venit aici pentru a exprima angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de Alianţă, care a fost piatra de temelie a păcii, prosperităţii şi stabilităţii pentru comunitatea transatlantică timp de mai bine de 70 de ani”, a declarat Blinken la sosirea la reuniunea miniştrilor de externe ai NATO, care se desfăşoară marţi şi miercuri la sediul organizaţiei, în Bruxelles. Este prima reuniune cu prezenţă fizică de după 2019.

Blinken a insistat că s-a deplasat în capitala Belgiei deoarece SUA vor “să-şi reconstruiască” alianţele, “mai întâi şi mai întâi cu aliaţii noştri din NATO”. “Dorim să revitalizăm Alianţa pentru a ne asigura că este puternică şi eficientă împotriva ameninţărilor din zilele noastre, aşa cum a fost şi în trecut”, a insistat secretarul de stat al SUA, care a avut o întrevedere cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.


Foto: (c) YVES HERMAN / EPA

La rândul său, Stoltenberg a constatat că există în prezent “ocazia unică de a începe un nou capitol în relaţia transatlantică” şi a salutat mesajul transmis de preşedintele american Joe Biden “de a reconstrui alianţe şi de a întări NATO”.

Stoltenberg a atras atenţia că în prezent aliaţii au de înfruntat provocări globale, cum ar fi acţiunile “destabilizatoare” ale Rusiei, terorismul, atacurile cibernetice, proliferarea nucleară, tehnologiile perturbatoare, ascensiunea Chinei şi impactul schimbărilor climatice asupra securităţii.

“Nicio ţară şi niciun continent nu pot înfrunta singure aceste sfidări. Nici Europa singură, nici America singură, ci doar Europa şi America împreună în NATO”, a subliniat Stoltenberg.

Reuniunea NATO de marţi şi miercuri va aborda şi viitorul prezenţei militare aliate în Afganistan, unde NATO menţine o misiune de consiliere, sprijin şi formare a forţelor de securitate locale.

Acordul semnat în februarie 2020 între SUA şi talibani stabilea că trupele internaţionale vor părăsi Afganistanul în mai 2021 dacă insurgenţii îndeplineau o serie de angajamente, cum ar fi ruperea legăturilor cu grupări teroriste, reducerea violenţelor şi implicarea în negocierile de pace cu guvernul de la Kabul.

Totuşi, Washingtonul a anunţat că va revizui acordul pentru a avea certitudinea că talibanii îşi îndeplinesc angajamentele asumate, iar din acest motiv la reuniunea NATO nu se aşteaptă o decizie finală în privinţa Afganistanului. Blinken a amintit că procesul de revizuire a acordului cu talibanii este în plină desfăşurare la Washington şi că marţi, la Bruxelles, el va împărtăşi opiniile americane cu aliaţii şi, totodată, îi va asculta şi se va consulta cu aliaţii.

“Ne-am dus (în Afganistan) împreună, ne-am ajustat (prezenţa) împreună şi, când va veni momentul, vom părăsi (ţara) împreună”, a insistat Blinken. “Există un cuvânt care se repetă, iar acesta este ‘împreună'”, a comentat el, adăugând că, în orice caz, NATO este hotărâtă să garanteze faptul că Afganistanul nu se va mai transforma “într-un refugiu pentru terorişti”.

Alianţa Nord-Atlantică poate ieşi întărită după o perioadă de divizări interne şi trebuie să menţină Turcia în centrul legăturilor transatlantice, a mai declarat secretarul de stat al SUA.

Foto: (c) YVES HERMAN / EPA

Blinken a spus că, în pofida diferendelor publice cu Ankara, SUA şi NATO au un interes ferm în a menţine Turcia ancorată în alianţă.

“Turcia este un aliat de lungă durată şi preţuit”, a insistat Blinken, adăugând că este totodată şi în interesul Ankarei să rămână în alianţă.

Şeful diplomaţiei americane a avertizat de asemenea că, în privinţa Rusiei, “suntem lucizi şi vom conlucra cu Moscova atunci când interesele noastre o cer”, iar despre autorităţile de la Beijing, Blinken a spus că “trebuie să ne asigurăm că NATO se concentrează asupra Chinei şi asupra provocărilor pe care le presupune”.

Totodată, Blinken şi-a exprimat convingerea că Nord Stream 2, gazoductul în construcţie dintre Rusia şi Germania, contravine intereselor Uniunii Europene şi subminează Ucraina. Secretarul de stat al SUA a anunţat că urmează să aibă o întrevedere cu omologul german Heiko Maas pentru a discuta despre acest subiect.

“Preşedintele (Joe) Biden a fost foarte clar, el crede că gazoductul este o idee proastă, proastă pentru Europa, proastă pentru Statele Unite şi, în definitiv, în contradicţie cu propriile interese de securitate ale UE. Există riscul să afecteze interesele Ucrainei, Poloniei, şi ale altor parteneri sau aliaţi apropiaţi”, a spus Blinken, care a amintit că, potrivit legislaţiei americane, Washingtonul trebuie să impună sancţiuni companiilor care participă la proiectul Nord Stream 2, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here