Epidemia de COVID-19 în Italia reprezintă o mană cerească pentru mafie datorită afluxului masiv de fonduri publice şi proiecte de investiţii, a avertizat miercuri Direcţia de anchete antimafia (DIA), citată de France Presse.

‘Dificultatea fără precedent’ pe care o întâmpină economia ţării ‘din cauza gravei crize sanitare trebuie considerată drept o mare oportunitate pentru organizaţiile criminale pregătite în continuare să-şi extindă afacerile’, explică DIA într-un raport semestrial.

Italia a înregistrat aproape 100.000 de morţi de la începutul pandemiei şi economia sa s-a prăbuşit, cu o scădere de 8,9% din PIB, aceasta fiind cea mai gravă recesiune de după al Doilea Război Mondial.

Pentru relansarea ţării şi depăşirea situaţiei de criză ‘simplificarea procedurile privind licitaţiile şi serviciile publice va fi inevitabilă’, apreciază DIA.

‘Toate acestea vor comporta riscuri serioase de infiltrare mafiotă în economia legală, în special în domeniul sanitar’, avertizează raportul.

‘Trebuie luate în considerare importante investiţii criminale în societăţile care operează în sectorul sanitar’ în sensul larg al termenului, de la construirea sau restructurarea spitalelor la serviciile funerare trecând prin gestionarea deşeurilor periculoase sau producerea de dispozitive medicale, adaugă DIA.

În acelaşi timp, diverse grupări criminale ‘vor încerca foarte probabil să intercepteze noi mijloace de finanţare care vor fi puse la dispoziţie pentru realizarea şi consolidarea unor construcţii majore şi infrastructuri, inclusiv digitale’, apreciază DIA.

Italia va beneficia de un ajutor acordat de Uniunea Europeană în valoare de aproximativ 200 de miliarde de euro pentru relansarea economiei.

Aceste resurse financiare vor atrage fără îndoială apetitul mafiei şi procedurile de atribuire a contractelor publice ‘trebuie să fie însoţite de o supraveghere antimafia atentă şi rapidă’, mai subliniază raportul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here