Forumul Securității Maritime a realizat un studiu intitlulat : Zona Economică Exclusivă a României și Neptun Deep: un pilon strategic de protejat în Ecosistemul Strategic Maritim al Mării Negre. Autori : Amiral (rtr) PhD. Aurel POPA și Cam. Fl.(rtr) PhD. Sorin LEARSCHI
- Introducere
Zona Economică Exclusivă a României reprezintă un pilon strategic a cărui protecție privește exercitarea drepturilor asupra resurselor, siguranța activităților economice și apărarea intereselor naționale în Marea Neagră. Dezvoltarea proiectului Neptun Deep amplifică importanța acestui spațiu prin legătura dintre exploatarea gazelor naturale, infrastructura submarină, transportul către țărm și aprovizionarea consumatorilor. În aceste condiții, protecția intereselor României trebuie să cuprindă atât instalațiile maritime, cât și relațiile funcționale de care depinde valorificarea resurselor.
Din punct de vedere juridic, analiza presupune delimitarea drepturilor exercitate în Zona Economică Exclusivă de cele referitoare la platoul continental. În ZEE, statul riveran beneficiază de drepturi suverane privind explorarea, exploatarea, conservarea și gestionarea resurselor, precum și de competențe de jurisdicție în domeniile prevăzute de Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării. Resursele minerale ale fundului mării și subsolului sunt supuse regimului platoului continental. Aceste drepturi coexistă cu drepturile și libertățile recunoscute celorlalte state; ZEE nu are regimul juridic al teritoriului național. Protecția activităților offshore trebuie organizată cu respectarea acestei distincții.[3]
Neptun Deep conferă acestei problematici o miză energetică deosebită. Potrivit comunicării operatorului din 28 septembrie 2026, prima producție este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, iar producția anuală la platou este estimată la aproximativ 8 miliarde de metri cubi. Aceste valori reprezintă estimări ale proiectului, a căror realizare depinde de finalizarea dezvoltării și de performanța operațională.[4] Din perspectiva prezentului articol, capacitatea suplimentară de producție poate susține aprovizionarea României și diversificarea surselor disponibile pe piața europeană. Amploarea contribuției regionale va depinde de disponibilitatea gazelor pentru comercializare, de cerere și de capacitățile de transport și interconectare.
Importanța europeană a proiectului extinde miza protecției sale. O perturbare prelungită ar putea afecta interesele operatorilor, veniturile publice, aprovizionarea și încrederea în continuitatea livrărilor. Întinderea acestor efecte trebuie examinată în raport cu durata întreruperii, alternativele disponibile și situația pieței. Valoarea investiției și volumul estimat al producției trebuie, prin urmare, analizate împreună cu dependențele pe care proiectul le generează și cu posibilitățile de compensare a unei eventuale întreruperi.
Pentru explicarea acestor legături, articolul utilizează conceptul de Ecosistem Strategic Maritim, dezvoltat în studiul Ecosistemul Strategic Maritim și transformarea arhitecturii de securitate euro-atlantice. Ankara 2026 – punctul de cotitură în evoluția securității maritime contemporane, elaborat de Aurel Popa, Sorin Learschi, Constantin Ciorobea și Ioan Crăciun. Cadrul propus permite examinarea relațiilor dintre infrastructuri, actori, norme, tehnologii și interese strategice. Aplicarea sa la cazul Neptun Deep urmărește să explice modul în care aceste relații influențează protecția și funcționarea ansamblului analizat.[5]
Obiectul analizei este ansamblul format din exploatarea offshore Neptun Deep, infrastructura de legătură cu țărmul și conexiunile necesare transportului, operării și protecției sale. ZEE constituie cadrul maritim și jurisdicțional relevant, fără a fi confundată cu perimetrul proiectului. Infrastructurile portuare, capacitățile de intervenție și instituțiile competente sunt examinate în măsura în care contribuie la funcționarea acestui ansamblu.
Dintre conceptele derivate ale Ecosistemului Strategic Maritim, articolul reține Convergența Strategică Maritimă și Reziliența Strategică Maritimă. Primul permite urmărirea legăturilor prin care o decizie sau o perturbare dintr-un domeniu produce consecințe în celelalte. Al doilea orientează evaluarea către menținerea funcțiilor esențiale și recuperarea lor după un incident[6]. Utilitatea acestor concepte va fi apreciată prin capacitatea lor de a explica dependențe concrete și de a fundamenta măsuri de protecție.
Întrebarea centrală a articolului este următoarea: cum trebuie organizată protecția intereselor României în ZEE, având în vedere legăturile dintre Neptun Deep, infrastructurile sale de sprijin și contribuția proiectului la securitatea energetică europeană?
Articolul pornește de la ideea că protecția eficientă a acestui pilon strategic depinde de capacitatea autorităților și operatorilor de a identifica dependențele critice, de a limita propagarea perturbărilor și de a menține funcțiile esențiale. Protecția fizică a instalațiilor, securitatea sistemelor digitale, continuitatea transportului, claritatea responsabilităților și cooperarea instituțională trebuie evaluate împreună.
Analiza combină examinarea cadrului juridic și a documentelor relevante cu evaluarea unor scenarii de perturbare. Pentru fiecare scenariu sunt urmărite funcția afectată, dependențele relevante, consecințele posibile și mijloacele de limitare a acestora. Sunt diferențiate faptele documentate, estimările operatorilor și ipotezele de lucru. Scopul este formularea unor recomandări prin care protecția ZEE și a Neptun Deep să susțină interesele strategice ale României și continuitatea contribuției sale la securitatea energetică europeană.
2. Ecosistemul Strategic Maritim: legătura dintre resurse, infrastructuri și protecție
Aplicarea conceptului de Ecosistem Strategic Maritim la ZEE a României presupune identificarea relațiilor prin care resursele offshore pot fi valorificate în condiții de siguranță și continuitate. Importanța unui zăcământ este legată de posibilitatea exploatării sale, de transportul producției și de accesul la consumatori. Fiecare dintre aceste activități depinde de infrastructuri, tehnologii, reguli și instituții care trebuie să funcționeze împreună.
În studiul elaborat de Popa, Learschi, Ciorobea și Crăciun, Ecosistemul Strategic Maritim permite examinarea acestor relații într-un cadru comun. Valoarea strategică a componentelor sale rezultă atât din funcțiile proprii, cât și din legăturile cu celelalte componente. Pentru subiectul articolului, această perspectivă permite explicarea dependențelor dintre exploatarea resurselor, infrastructura energetică și capacitatea de protecție[7].
2.1. Delimitarea ansamblului analizat
ZEE a României constituie spațiul în care se exercită drepturile și competențele prevăzute de dreptul mării, în timp ce Neptun Deep reprezintă un proiect energetic determinat. Protecția intereselor românești în ZEE are o întindere mai largă decât protecția acestui proiect. Ea privește resursele, activitățile economice, instalațiile și mediul marin, cu respectarea drepturilor celorlalte state.
Neptun Deep este analizat ca o componentă de importanță majoră a acestui spațiu. Configurația proiectului cuprinde sonde, sisteme de producție submarine, conducte colectoare, o platformă offshore, o conductă către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor. Aceste elemente formează un lanț tehnic a cărui funcționare permite transferul resursei din zăcământ către infrastructura de transport.
Analiza propusă urmărește trei categorii de legături:
- Legături de producție și transport, între zăcăminte, instalațiile offshore, punctul de conectare la țărm și rețeaua de transport.
- Legături de operare și sprijin, care asigură comunicațiile, alimentarea cu echipamente, mentenanța și intervențiile tehnice.
- Legături de protecție și coordonare, între operatori și autoritățile cu atribuții în domeniul maritim, energetic, al apărării, al securității cibernetice și al protecției mediului.
Această delimitare permite includerea infrastructurilor și instituțiilor relevante fără a presupune că toate au aceeași funcție sau același grad de importanță. Rolul fiecărei componente trebuie stabilit prin contribuția sa la funcționarea ansamblului și prin consecințele indisponibilității sale.
Figura prezentata mai jos prezintă legăturile dintre Neptun Deep, infrastructura de conectare la țărm și funcțiile de sprijin și protecție. Delimitarea segmentului offshore evidențiază particularitatea juridică a ansamblului: infrastructura este amplasată într-un spațiu în care drepturile României coexistă cu libertățile recunoscute celorlalte state. Continuitatea funcției energetice depinde de coordonarea componentelor maritime și terestre, supuse unor regimuri juridice distincte.
„Figura 1 prezintă componentele ansamblului analizat, legăturile dintre acestea și încadrarea juridică a segmentului offshore.”

Legendă: săgețile continue indică fluxul energetic și relațiile funcționale; săgețile punctate indică încadrarea juridică. Schema nu reprezintă amplasamente, distanțe sau un dispozitiv operațional de protecție.
Sursa: elaborare proprie pe baza cadrului conceptual FSM și a configurației publice a proiectului Neptun Deep. [8]
2.2.Convergența Strategică Maritimă și dependențele Neptun Deep
Convergența Strategică Maritimă explică interacțiunea dintre componentele ecosistemului și efectele pe care schimbarea uneia le produce asupra celorlalte. În cazul analizat, conceptul poate fi aplicat relației dintre exploatarea gazelor, siguranța infrastructurii, continuitatea comunicațiilor, cadrul juridic și capacitatea instituțională de intervenție.
O primă relație privește transformarea resursei în aprovizionare efectivă. Existența gazelor în zăcământ dobândește valoare economică prin funcționarea succesivă a instalațiilor de producție, a conductelor și a infrastructurii de transport. Capacitatea fiecărei componente trebuie examinată în raport cu întregul traseu. O limitare persistentă într-un punct poate reduce beneficiile disponibile în restul ansamblului.
O a doua relație privește protecția fizică și funcționarea sistemelor digitale. Datele operaționale permit supravegherea proceselor și adoptarea deciziilor tehnice. Prin urmare, disponibilitatea echipamentelor trebuie evaluată împreună cu integritatea informațiilor utilizate pentru operarea lor. Un echipament intact poate deveni temporar inutilizabil dacă operatorul nu mai poate verifica în condiții de siguranță starea sa.
O a treia relație privește cadrul juridic și intervenția instituțională. Detectarea unui incident trebuie urmată de stabilirea locului, naturii și consecințelor sale, precum și de identificarea autorităților competente. Protejarea persoanelor, limitarea unei poluări, conservarea probelor și restabilirea funcționării pot necesita acțiuni simultane, fiecare întemeiată pe atribuții și proceduri clare.
Convergența trebuie urmărită și în sens favorabil. Schimbul de informații, mentenanța coordonată și exercițiile comune pot reduce durata întreruperilor și pot îmbunătăți folosirea resurselor disponibile. Evaluarea va trebui să stabilească, pentru fiecare legătură, dacă aceasta contribuie la continuitate sau facilitează propagarea unei perturbări.
2.3.Reziliența Strategică Maritimă și continuitatea funcțiilor esențiale
Pentru ansamblul Neptun Deep, Reziliența Strategică Maritimă poate fi evaluată prin capacitatea de a menține funcțiile esențiale, de a limita consecințele unui incident și de a restabili activitățile în condiții de siguranță.
Trebuie diferențiate două niveluri. Reziliența proiectului privește producția, operarea, mentenanța și recuperarea instalațiilor afectate. Reziliența aprovizionării privește posibilitatea ca sistemul energetic să compenseze o reducere temporară a livrărilor. Stocurile, alte surse de gaze și capacitățile de transport pot contribui la continuitatea aprovizionării, fără a înlocui funcția tehnică a unei instalații offshore.
Această distincție este necesară pentru formularea recomandărilor. O măsură poate limita efectele economice ale unei întreruperi, în timp ce alta poate reduce durata reparației. Ambele sunt relevante, dar răspund unor probleme diferite.
Articolul FSM privind infrastructura maritimă și riscurile sistemice globale pune accentul pe continuitatea funcțiilor susținute de infrastructuri[9]. Aplicată aici, această orientare conduce la evaluarea protecției prin rezultatele sale asupra producției, transportului și aprovizionării.
2.4. Repere pentru evaluarea protecției
Pentru aplicarea celor două concepte, articolul propune următoarele repere:
| Reper | Întrebarea de analiză |
| Funcția esențială | Ce activitate susține componenta examinată? |
| Dependența critică | Ce alte funcții sunt afectate de indisponibilitatea acesteia? |
| Posibilitatea de compensare | Există alternative și în cât timp pot fi utilizate? |
| Întinderea consecințelor | Efectele rămân la nivelul proiectului sau afectează aprovizionarea și alte activități? |
| Capacitatea de recuperare | Ce mijloace tehnice, logistice și instituționale sunt necesare pentru restabilirea funcției? |
| Coordonarea | Cine decide, cine intervine și cum circulă informația? |
Aceste repere constituie instrumente de lucru propuse pentru cazul analizat. Ele nu presupun atribuirea unor calificative prestabilite și permit evidențierea limitelor informațiilor publice.
Pe această bază, protecția ZEE și a Neptun Deep poate fi evaluată prin raportare la funcțiile care trebuie menținute și la dependențele care necesită măsuri suplimentare. Recomandările vor putea fi astfel legate de probleme determinate, cu responsabilități și obiective clare.
3. ZEE și Neptun Deep: interesele României și dimensiunea energetică europeană
Protejarea Zonei Economice Exclusive presupune stabilirea intereselor pe care România trebuie să le apere și a condițiilor necesare exercitării drepturilor sale. În cazul Neptun Deep, aceste interese privesc valorificarea resurselor, siguranța infrastructurii, continuitatea activităților economice și contribuția la aprovizionarea cu gaze. Legăturile dintre ele explică de ce protecția proiectului trebuie integrată în politica maritimă și energetică a statului.
3.1. Exercitarea drepturilor asupra resurselor
Drepturile asupra resurselor oferă României temeiul juridic pentru autorizarea și reglementarea exploatării. Exercitarea lor efectivă depinde de capacitatea de a asigura desfășurarea activităților în condiții de siguranță, respectarea obligațiilor operatorilor și intervenția autorităților atunci când apar incidente.
Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării recunoaște statului riveran drepturi suverane asupra resurselor și competențe privind instalațiile offshore. Aceste competențe sunt însoțite de obligația de a ține seama de drepturile celorlalte state. Regimul platoului continental păstrează, de asemenea, distincția dintre drepturile asupra fundului mării și subsolului și regimul juridic al apelor de deasupra[10].
Pentru articolul de față, consecința este că măsurile de protecție trebuie raportate la obiectul și locul intervenției. Protecția unei instalații, investigarea unui incident și supravegherea navigației ridică probleme juridice diferite. Importanța strategică a Neptun Deep justifică pregătirea unor măsuri adecvate, însă fiecare măsură trebuie să aibă un temei juridic și o autoritate competentă.
Claritatea acestor atribuții contribuie la protecția proiectului. Într-o situație de incertitudine, întârzierile pot proveni atât din lipsa informațiilor, cât și din neclaritatea responsabilităților. Procedurile stabilite anterior incidentului trebuie să permită intervenția pentru siguranță și limitarea consecințelor, concomitent cu verificarea cauzelor și conservarea probelor.
3.2. De la resursa offshore la beneficiul național
Beneficiul strategic al Neptun Deep depinde de transformarea producției estimate în volume disponibile pentru consum și comercializare. Această transformare presupune funcționarea întregului traseu dintre zăcământ și piață.
Pentru România, analiza trebuie să urmărească trei categorii de interese. Prima privește disponibilitatea gazelor și contribuția proiectului la acoperirea cererii. A doua privește rezultatele economice, inclusiv veniturile operatorilor, încasările publice și activitățile furnizorilor. A treia privește capacitatea statului de a menține condiții previzibile pentru investiții și exploatare.
Aceste beneficii sunt legate, dar nu se produc automat în aceeași măsură. Creșterea producției poate îmbunătăți disponibilitatea gazelor, în timp ce efectele asupra prețurilor depind și de cerere, contracte, costuri și condițiile pieței. În mod similar, existența unei surse interne suplimentare poate consolida siguranța aprovizionării, fără a elimina necesitatea stocurilor, a interconectărilor și a altor surse.
Din perspectiva Ecosistemului Strategic Maritim, interesul național trebuie evaluat prin capacitatea ansamblului de a susține aceste beneficii în timp. Protecția instalațiilor, mentenanța, transportul și coordonarea instituțională participă la aceeași funcție: valorificarea sigură și continuă a resursei.
3.3. Contribuția la securitatea energetică europeană
Dimensiunea europeană a Neptun Deep rezultă din posibilitatea ca producția suplimentară să contribuie la diversificarea aprovizionării și la disponibilitatea gazelor în piețele conectate cu România. Producția anuală la platou, estimată de operator la aproximativ 8 miliarde de metri cubi, oferă un reper pentru evaluarea acestei contribuții[11]. Volumul reprezintă o estimare de producție, nu un volum destinat integral exportului.
Contribuția efectivă la aprovizionarea europeană trebuie apreciată în funcție de consumul intern, disponibilitatea comercială a gazelor și capacitățile de transport. Importanța proiectului poate fi diferită de la o piață la alta. Pentru un consumator sau un stat cu puține alternative, accesul la o sursă suplimentară poate avea o greutate mai mare decât sugerează ponderea acesteia în consumul total al Uniunii Europene.
Prin urmare, relevanța europeană a Neptun Deep trebuie analizată atât prin cantitate, cât și prin capacitatea de a oferi alternative. Articolul va urmări în ce măsură proiectul poate sprijini aprovizionarea regională și cât de dependente sunt aceste beneficii de infrastructurile de conectare.
Această dimensiune susține interesul pentru cooperare în domeniul protecției, al schimbului de informații și al pregătirii pentru incidente. Interesul european pentru continuitatea livrărilor trebuie însă diferențiat de existența unor obligații juridice determinate. Acestea trebuie identificate separat, în instrumentele aplicabile, fără a fi deduse exclusiv din importanța economică a proiectului.
3.4. Conectarea dintre mare și țărm
Legătura dintre instalațiile offshore și infrastructura terestră reprezintă un punct esențial al analizei. Gazele extrase trebuie transportate către țărm și introduse în rețeaua de transport, iar operarea proiectului necesită comunicații, mentenanță și sprijin logistic. Continuitatea producției depinde astfel și de componente aflate în afara spațiului maritim.
În această zonă de legătură se întâlnesc responsabilitățile operatorilor și ale mai multor autorități. Un incident poate necesita intervenție tehnică, măsuri de siguranță, protecția mediului, verificări de securitate și informarea publicului. Coordonarea trebuie să asigure continuitatea acțiunii pe întregul traseu afectat.
Studiul FSM privind agresiunea maritimă liminală atrage atenția asupra vulnerabilităților conexiunilor dintre infrastructurile submarine și cele terestre și asupra necesității unei evaluări care să includă dimensiunile tehnică, juridică și instituțională[12]. Pentru Neptun Deep, această observație justifică examinarea comună a segmentelor offshore și terestre, păstrând distincția dintre competențele aplicabile fiecăruia.
3.5. Protecția unui pilon strategic cu funcții multiple
ZEE constituie un pilon strategic pentru România prin resursele și activitățile pe care le susține. Neptun Deep îi amplifică importanța energetică și economică și creează legături suplimentare cu aprovizionarea europeană. Protecția acestui ansamblu trebuie dimensionată în raport cu funcțiile sale și cu efectele posibile ale întreruperii lor.
Aplicarea conceptului de Convergență Strategică Maritimă permite identificarea relațiilor prin care beneficiile și perturbările se transmit între domenii. Reziliența Strategică Maritimă oferă reperul pentru aprecierea capacității de a menține producția, transportul și aprovizionarea sau de a le restabili după un incident.
În această logică, evaluarea amenințărilor trebuie să urmărească ce funcție poate fi afectată, cum se propagă consecințele și ce mijloace pot limita întreruperea. Aceste întrebări vor orienta analiza scenariilor relevante pentru protecția ZEE și a Neptun Deep.
4. Protecția Neptun Deep în condițiile regimului juridic al ZEE
Amplasarea Neptun Deep în spațiul maritim supus drepturilor suverane și jurisdicției României ridică o problemă distinctă de protecție: statul trebuie să asigure siguranța unor infrastructuri de importanță strategică într-o zonă în care navele altor state beneficiază de libertatea de navigație. Regimul ZEE stabilește atât competențele României, cât și limitele în care acestea pot fi exercitate.
Pentru aplicarea conceptului de Ecosistem Strategic Maritim, această particularitate are o consecință directă. Cadrul juridic influențează posibilitățile de prevenire și intervenție, timpul necesar adoptării unei decizii și formele de cooperare cu alte state. El trebuie inclus în evaluarea protecției alături de configurația infrastructurii și de capacitățile tehnice disponibile.
4.1. Drepturile României și libertatea de navigație
Articolele 56 și 58 din Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării stabilesc raportul dintre drepturile statului riveran și libertățile celorlalte state în ZEE. România exercită competențe legate de resurse, instalații și protecția mediului, iar celelalte state beneficiază, între altele, de libertatea de navigație. Exercitarea acestor drepturi presupune luarea în considerare reciprocă a drepturilor și obligațiilor relevante[13].
Pentru Neptun Deep, rezultă necesitatea diferențierii între tranzitul unei nave, o activitate care necesită verificări și o conduită care încalcă normele aplicabile. Simpla prezență în apropierea infrastructurii nu demonstrează o faptă ilicită. Evaluarea trebuie să țină seama de poziție, comportament, condițiile navigației și informațiile tehnice disponibile.
În consecință, protecția presupune capacitatea de a observa și documenta evoluția unei situații înainte ca natura sa să poată fi stabilită cu certitudine. Oprirea, controlul sau adoptarea altor măsuri coercitive față de o navă străină necesită un temei juridic identificat pentru situația concretă. Importanța infrastructurii protejate nu creează, prin ea însăși, o competență generală de control asupra navigației din ZEE[14].
4.2. Protecția instalațiilor și întinderea zonelor de siguranță
Articolul 60 al Convenției permite instituirea unor zone de siguranță în jurul instalațiilor, în care statul riveran poate lua măsuri adecvate pentru siguranța navigației și a instalațiilor. În mod obișnuit, acestea nu pot depăși 500 de metri, măsurați de la fiecare punct al marginii exterioare, sub rezerva excepțiilor prevăzute de Convenție. Delimitarea trebuie notificată, iar navele au obligația de a respecta zonele astfel instituite.[15]
Acest instrument oferă un temei important pentru protecția imediată a instalațiilor. Eficiența sa depinde de semnalizare, supraveghere și existența unor proceduri de reacție la apropierea periculoasă sau la pătrunderea neautorizată.
Totuși, întinderea tehnică a proiectului depășește vecinătatea unei platforme. Conductele, sistemele submarine și comunicațiile necesare operării formează un ansamblu distribuit. Protecția trebuie, prin urmare, organizată în funcție de particularitățile fiecărei componente, fără a presupune că regimul zonei de siguranță din jurul instalației se extinde automat asupra întregului perimetru energetic.
4.3. Conductele submarine și continuitatea protecției către țărm
Regimul conductelor necesită o examinare separată. Articolul 79 alineatul 4 păstrează jurisdicția statului riveran asupra cablurilor și conductelor construite sau utilizate în legătură cu explorarea platoului continental, exploatarea resurselor sale ori operarea instalațiilor aflate sub jurisdicția sa. Această prevedere este relevantă pentru legătura dintre producția offshore și infrastructura de la țărm[16].
Aplicarea sa trebuie corelată cu traseul și funcția fiecărui segment. Jurisdicția asupra conductei nu echivalează cu un drept general de a exclude navigația din apele aflate deasupra acesteia[17].
Pentru ansamblul Neptun Deep–Tuzla, problema practică este continuitatea protecției între segmente supuse unor regimuri juridice diferite. Planificarea trebuie să prevadă cum sunt transmise informațiile, cine evaluează riscul și cum se coordonează intervenția atunci când incidentul afectează succesiv infrastructura submarină și cea terestră.
În această privință, Convergența Strategică Maritimă permite examinarea unei dependențe precise: continuitatea funcției energetice presupune coordonarea unor competențe juridice și instituționale distincte de-a lungul aceluiași traseu tehnic.
4.4. Activitățile suspecte și dificultatea stabilirii faptelor
Protecția infrastructurii poate deveni deosebit de dificilă atunci când comportamentul observat admite mai multe explicații. O schimbare de traseu, o staționare neobișnuită sau o neconcordanță între datele transmise și poziția observată pot justifica verificări suplimentare. Semnificația lor trebuie stabilită prin coroborarea informațiilor, inclusiv a celor privind condițiile tehnice și de navigație.
Articolul FSM Liminal Maritime Aggression in the Black Sea: Romania at a Crossroads of Energy Security, semnat de Sorin Learschi și Aurel Popa, examinează avantajele pe care conduitele repetate și ambigue le pot oferi unui actor ostil. Autorii subliniază dificultățile de atribuire și presiunea exercitată asupra deciziei atunci când efectele strategice sunt importante, dar încadrarea juridică rămâne incertă[18].
Aplicată subiectului de față, această observație conduce la necesitatea păstrării unei evidențe coerente a incidentelor. Evenimentele trebuie analizate individual și în succesiunea lor, pentru a identifica eventuale legături. Repetarea unor anomalii poate orienta verificările, fără a înlocui proba unei conduite ilicite sau a responsabilității pentru aceasta.
Trebuie diferențiate identificarea navei, stabilirea cauzei tehnice a incidentului, răspunderea persoanelor implicate și eventuala atribuire a conduitei unui stat. Fiecare presupune elemente probatorii proprii. Această distincție permite adoptarea unor măsuri de siguranță și limitare a consecințelor, păstrând rigoarea evaluării juridice.
„Figura 2 sintetizează legătura dintre verificarea faptelor, identificarea competenței și alegerea măsurilor de protecție în ZEE.”

Legendă: săgețile continue indică etapele evaluării; săgeata punctată indică acțiuni care pot fi desfășurate concomitent. Schema este orientativă și nu înlocuiește procedurile autorităților competente.
Sursa: elaborare proprie, în raport cu regimul juridic al ZEE și cu problematica documentării incidentelor maritime discutată în articolul FSM privind agresiunea maritimă liminală. [19]
Schema evidențiază necesitatea fundamentării intervenției pe informații verificate și pe un temei juridic aplicabil situației concrete. O activitate neobișnuită poate necesita clarificări suplimentare, fără a demonstra prin ea însăși existența unei încălcări. În același timp, verificările privind cauza și responsabilitatea pot continua în paralel cu măsurile legal disponibile pentru protejarea persoanelor, limitarea consecințelor și conservarea probelor. Pentru Neptun Deep, eficiența acestui proces depinde de comunicarea dintre operator și autorități și de pregătirea deciziei înaintea producerii unui incident.
4.5. Consecințe pentru organizarea protecției
Din analiza regimului ZEE rezultă trei cerințe pentru protecția Neptun Deep.
Prima este pregătirea juridică a intervenției. Pentru situațiile previzibile trebuie stabilite competențele autorităților, informațiile necesare și condițiile măsurilor disponibile. Procedurile trebuie să distingă între supraveghere, comunicare cu nava, intervenție pentru siguranță și măsuri coercitive.
A doua este integrarea informațiilor tehnice și maritime. Datele operatorului trebuie să poată fi corelate, prin mecanisme legale și sigure, cu informațiile autorităților. Scopul este verificarea rapidă a unei anomalii și documentarea deciziilor.
A treia este pregătirea continuității și recuperării. Incertitudinea privind autorul sau cauza unui incident nu trebuie să împiedice măsurile aflate legal la dispoziția autorităților și operatorilor pentru protejarea persoanelor, limitarea poluării și restabilirea funcțiilor.
Regimul ZEE impune astfel o protecție construită pe competențe precise, informații verificabile și coordonare. Pentru România, consolidarea acestor elemente este necesară exercitării efective a drepturilor sale și menținerii beneficiilor naționale și europene asociate Neptun Deep.
5. Perturbarea Neptun Deep și propagarea consecințelor în Ecosistemul Strategic Maritim
Regimul juridic al ZEE influențează posibilitățile de protecție, iar configurația infrastructurii determină modul în care consecințele unui incident se pot transmite către alte activități. Analiza trebuie să urmărească legătura dintre evenimentul inițial, funcția afectată și capacitatea ansamblului de a limita întreruperea.
În cazul Neptun Deep, amploarea consecințelor ar depinde de componenta afectată, durata indisponibilității, momentul producerii incidentului și alternativele existente. O oprire controlată, urmată de reluarea rapidă a activității, trebuie diferențiată de o avarie care necesită intervenții specializate și recuperare îndelungată. De asemenea, efectele asupra aprovizionării trebuie evaluate în raport cu cererea, stocurile și disponibilitatea altor surse.
5.1. Convergența și transmiterea perturbărilor
Convergența Strategică Maritimă poate fi observată în relația dintre funcționarea instalațiilor, disponibilitatea transportului, integritatea datelor și deciziile autorităților. O perturbare devine relevantă pentru întregul ansamblu atunci când afectează o funcție de care depind alte componente și când alternativele nu pot fi activate suficient de repede.
Articolul FSM Infrastructura maritimă și riscurile sistemice globale subliniază rolul relațiilor dintre infrastructuri în transmiterea efectelor unui incident. Autorii orientează evaluarea către continuitatea funcțiilor susținute de aceste infrastructuri și către capacitatea de compensare a unei componente indisponibile[20].
Aplicată la Neptun Deep, această perspectivă impune verificarea fiecărei legături presupuse. Întreruperea producției nu conduce automat la o criză de aprovizionare, după cum un incident tehnic nu produce în mod necesar consecințe militare. Între aceste niveluri intervin factori care pot limita sau amplifica efectele: durata incidentului, posibilitatea izolării componentei afectate, resursele de intervenție și capacitatea sistemului energetic de a compensa volumele indisponibile.
Scenariile de mai jos sunt ipoteze de analiză. Ele nu exprimă o estimare a probabilității unor incidente și nu descriu vulnerabilități tehnice confirmate ale proiectului.
5.2. Indisponibilitatea temporară a unei componente de producție sau transport
Primul scenariu privește o defecțiune ori o avarie care impune reducerea sau oprirea temporară a unei funcții de producție sau transport. Cauza poate fi tehnică, accidentală sau, dacă probele o confirmă, rezultatul unei acțiuni deliberate.
Consecința imediată ar fi determinată de locul componentei în procesul tehnic. Dacă funcția poate fi izolată, iar restul instalațiilor poate continua activitatea în siguranță, efectele ar putea rămâne limitate. Dacă indisponibilitatea împiedică transferul producției către țărm, consecințele s-ar putea extinde la volumele livrate și la obligațiile comerciale.
La nivelul României, evaluarea ar trebui să stabilească volumul de gaze indisponibil, durata estimată și mijloacele de compensare. La nivel regional, efectele ar depinde de livrările contractate și de alternativele accesibile cumpărătorilor. Eventualele consecințe asupra prețurilor trebuie analizate în condițiile concrete ale pieței.
Din perspectiva Rezilienței Strategice Maritime, întrebarea esențială este cât de repede poate fi limitată avaria și restabilită funcția[21]. Contează disponibilitatea expertizei, echipamentelor, pieselor și mijloacelor de intervenție, precum și timpul necesar autorizării și executării lucrărilor. Aceste elemente trebuie pregătite înaintea incidentului și verificate prin exerciții și evaluări periodice.
5.3. Pierderea încrederii în datele operaționale
Al doilea scenariu privește apariția unor neconcordanțe în informațiile folosite pentru operare sau supraveghere. Acestea pot proveni din defecțiuni, erori de comunicație, incidente informatice ori interferențe externe. Stabilirea cauzei necesită verificări tehnice.
Într-o asemenea situație, decizia poate fi afectată chiar dacă instalația nu prezintă o avarie fizică. Atunci când starea echipamentelor nu poate fi confirmată, operatorul poate fi nevoit să reducă activitatea sau să aplice proceduri de oprire în siguranță. Protecția depinde, astfel, și de posibilitatea verificării informației prin surse independente.
Pentru ansamblul analizat, trebuie diferențiate datele referitoare la procesul de producție de cele privind situația maritimă din vecinătatea infrastructurii. O neconcordanță într-un sistem nu dovedește compromiterea celuilalt. Corelarea informațiilor poate însă ajuta la delimitarea incidentului și la evitarea unor decizii bazate pe o imagine incompletă.
Măsurile relevante includ proceduri de validare a datelor, mijloace alternative de comunicație, păstrarea înregistrărilor și stabilirea persoanelor autorizate să decidă în condiții de incertitudine. Utilitatea lor trebuie apreciată prin capacitatea de a menține siguranța și de a reduce timpul necesar clarificării situației.
5.4. Succesiunea unor incidente ambigue în apropierea infrastructurii
Al treilea scenariu privește acumularea unor evenimente care, luate separat, pot avea explicații legitime, dar care justifică o evaluare comună: comportamente de navigație neobișnuite, informații contradictorii, alarme tehnice sau întreruperi repetate ale unor servicii.
În ZEE, evaluarea este influențată de libertatea de navigație și de necesitatea identificării unui temei juridic pentru măsurile de intervenție. Suspiciunea poate justifica intensificarea verificărilor în limitele competențelor existente, însă calificarea unei conduite ca ilicită presupune elemente suplimentare.
Studiul FSM privind agresiunea maritimă liminală este relevant pentru înțelegerea presiunii produse de incidente repetate și dificil de atribuit. El evidențiază costurile incertitudinii și necesitatea corelării evaluării tehnice cu cea juridică[22].
În aplicarea la Neptun Deep, trebuie păstrată distincția dintre repetarea unor evenimente și demonstrarea unei acțiuni coordonate. Analiza succesiunii lor poate evidenția legături care necesită verificare. Concluziile privind intenția și responsabilitatea trebuie sprijinite pe probe.
Efectele posibile includ mobilizarea repetată a mijloacelor de intervenție, întreruperi preventive, costuri suplimentare și presiune asupra personalului de decizie. Chiar în absența unei avarii majore, consumul constant de resurse poate afecta pregătirea pentru alte situații. Reziliența presupune, în acest caz, proceduri care permit verificarea proporțională a alertelor și menținerea capacității de reacție.
5.5. Întreruperea coordonării între operator și autorități
Un al patrulea scenariu privește funcționarea necorespunzătoare a schimbului de informații și a deciziei instituționale. Incidentul inițial poate fi limitat, dar efectele sale se pot amplifica dacă notificările sunt întârziate, responsabilitățile sunt neclare sau evaluările tehnice și juridice nu sunt corelate.
Pentru ansamblul offshore–țărm, coordonarea trebuie să permită desfășurarea simultană a mai multor activități: asigurarea siguranței, verificarea tehnică, protecția mediului, documentarea faptelor și pregătirea reluării funcționării. Stabilirea unei cauze definitive poate necesita timp; unele măsuri de protecție trebuie adoptate pe baza informațiilor disponibile, în limitele atribuțiilor legale.
Acest scenariu arată că protecția depinde și de calitatea legăturilor dintre instituții. Existența unor capacități tehnice nu garantează folosirea lor la timp. Procedurile comune trebuie să precizeze cine transmite alerta, cine o validează, cine decide și cum sunt comunicate schimbările situației.
5.6. Evaluarea comparată a scenariilor
| Scenariu | Funcția afectată | Posibila extindere a consecințelor | Capacitatea care trebuie verificată |
| Indisponibilitate tehnică | Producție sau transport | Reducerea livrărilor și pierderi economice | Izolarea avariei, intervenția și recuperarea |
| Date operaționale nesigure | Operare și decizie | Opriri preventive sau evaluări întârziate | Validarea informațiilor și comunicații alternative |
| Incidente ambigue repetate | Supraveghere și protecție | Costuri cumulative și consum de resurse | Corelarea incidentelor și reacția proporțională |
| Coordonare întârziată | Intervenție instituțională | Prelungirea întreruperii și amplificarea efectelor | Responsabilități clare și proceduri comune |
Cele patru scenarii indică puncte diferite în care o perturbare poate fi limitată. Protecția fizică, verificarea datelor, pregătirea juridică și coordonarea contribuie fiecare la continuitatea ansamblului.
Pentru România, obiectivul este menținerea capacității de valorificare a resurselor și reducerea consecințelor asupra aprovizionării. Dimensiunea europeană a Neptun Deep adaugă importanță continuității livrărilor și cooperării cu partenerii relevanți. Recomandările trebuie raportate la aceste funcții și la mijloacele concrete prin care ele pot fi protejate.
6. Reacțiile europene și aliate la incidentele maritime din octombrie 2026: implicații pentru protecția Neptun Deep
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră și reacțiile europene și aliate din octombrie 2026 sunt relevante pentru evaluarea protecției Neptun Deep. Ele arată dificultatea asigurării siguranței activităților maritime într-un spațiu în care circulația comercială, exploatarea resurselor și interesele de securitate se suprapun. Pentru România, problema privește protejarea unor funcții economice esențiale în condițiile competențelor recunoscute de regimul juridic al ZEE.
6.1. Poziția europeană și relevanța sa pentru ZEE a României
La reuniunea din 15–16 octombrie 2026, Consiliul European a condamnat atacurile asupra navigației civile, menționând explicit incidentele grave din Zonele Economice Exclusive ale României și Bulgariei. Liderii europeni au calificat atacurile asupra navigației civile drept încălcări grave ale dreptului internațional și maritim și au cerut restabilirea trecerii în siguranță a navelor care transportă cereale în Marea Neagră.
Referirea expresă la cele două ZEE este importantă pentru articol. Ea confirmă faptul că incidentele produse în afara mării teritoriale pot avea consecințe care justifică atenție și cooperare la nivel european. Poziția Consiliului European nu modifică însă competențele statelor riverane și nu instituie un drept general de control asupra navigației.
Pentru Neptun Deep, această evoluție susține necesitatea includerii protecției infrastructurii energetice în evaluarea europeană a securității maritime. Siguranța transportului comercial și continuitatea exploatării offshore depind parțial de aceleași capacități de supraveghere, comunicație și intervenție. O deteriorare a condițiilor de navigație poate afecta și accesul navelor de sprijin, mentenanța și mobilizarea mijloacelor necesare unei intervenții tehnice.
Legătura cu proiectul energetic trebuie totuși demonstrată pentru fiecare situație. Atacurile asupra unor nave comerciale nu constituie, prin ele însele, dovada pregătirii unei acțiuni împotriva Neptun Deep. Ele justifică reevaluarea riscurilor și verificarea măsurilor de protecție în raport cu evoluția mediului maritim.
Liderii europeni au calificat aceste atacuri drept încălcări grave ale dreptului internațional și maritim, inclusiv ale Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării, și au cerut restabilirea imediată a trecerii în siguranță pentru toate navele civile și comerciale din Marea Neagră[23]
6.2. Măsurile anunțate de NATO: supraveghere și sprijin pentru investigare
În urma discuțiilor Consiliului Nord-Atlantic din 20 octombrie 2026, NATO a anunțat trimiterea unor mijloace suplimentare în regiunea Mării Negre. Potrivit declarațiilor reprezentanților Alianței relatate de Reuters, acestea includ aeronave de patrulare maritimă, radare și drone, precum și sprijin specializat pentru examinarea probelor.
Relevanța acestor măsuri pentru Neptun Deep poate fi apreciată prin contribuția lor la detectarea și clarificarea incidentelor. Supravegherea poate facilita observarea unor comportamente neobișnuite și verificarea informațiilor disponibile. Sprijinul tehnic pentru investigare poate contribui la stabilirea cauzelor și la documentarea faptelor.
Aceste contribuții trebuie diferențiate de existența unei misiuni dedicate protecției proiectului. Anunțul privind suplimentarea mijloacelor regionale nu este suficient pentru a susține că Neptun Deep beneficiază de un dispozitiv aliat permanent de protecție. O asemenea concluzie ar necesita informații privind mandatul, responsabilitățile și modalitățile concrete de cooperare.
Pentru România, oportunitatea practică este corelarea capacităților suplimentare cu nevoile naționale de cunoaștere a situației maritime. Aceasta presupune proceduri de schimb de informații, identificarea instituțiilor destinatare și posibilitatea transmiterii către autorități a datelor relevante deținute de operator.
6.3. Protecția infrastructurii în condițiile libertății de navigație
Incidentele recente accentuează dificultatea protejării infrastructurii energetice în ZEE. România trebuie să poată identifica riscurile și să acționeze în limitele drepturilor și competențelor sale, în timp ce navele celorlalte state continuă să beneficieze de libertatea de navigație[24].
În acest context, supravegherea are valoare prin informațiile pe care le oferă pentru decizie. Prezența unei nave, o modificare de traseu sau o staționare neobișnuită trebuie evaluate în împrejurările concrete. Trecerea de la observație la o măsură coercitivă necesită identificarea temeiului juridic aplicabil.
De aceea, cooperarea europeană și aliată trebuie însoțită de pregătirea juridică a autorităților naționale. Pentru situațiile previzibile trebuie stabilite informațiile necesare, instituția competentă și măsurile disponibile. Claritatea acestor elemente poate reduce întârzierile și riscul unor decizii insuficient fundamentate.
Articolul FSM privind agresiunea maritimă liminală este util pentru explicarea presiunii create de conduite ambigue și de dificultățile de atribuire. Aplicat la Neptun Deep, acesta susține necesitatea corelării observațiilor maritime cu evaluarea tehnică și juridică, păstrând distincția dintre suspiciune, fapt documentat și responsabilitate demonstrată.
6.4. Aplicarea conceptelor de convergență și reziliență
Din perspectiva Convergenței Strategice Maritime, reacțiile recente evidențiază legătura dintre siguranța navigației, activitățile economice și cooperarea de securitate. Aceleași informații maritime pot fi relevante pentru protecția unei nave comerciale, evaluarea unui risc pentru infrastructura offshore și pregătirea unei intervenții. Utilitatea lor depinde de capacitatea instituțiilor de a le verifica și folosi împreună.
Pentru Neptun Deep, analiza trebuie să urmărească dacă această cooperare îmbunătățește protecția funcțiilor de producție, transport și sprijin. Numărul mijloacelor disponibile trebuie evaluat împreună cu acoperirea oferită, continuitatea supravegherii și timpul necesar transmiterii informației către cei care decid.
Reziliența Strategică Maritimă adaugă o cerință: pregătirea pentru situațiile în care un incident se produce în pofida măsurilor preventive. Detectarea și investigarea trebuie corelate cu limitarea consecințelor, accesul echipelor tehnice și restabilirea activităților. Capacitatea de a clarifica responsabilitatea și capacitatea de a recupera funcția afectată trebuie dezvoltate în paralel.
6.5. Consecințe pentru protecția Neptun Deep
Reacțiile din octombrie 2026 susțin consolidarea cooperării pentru protecția intereselor României în ZEE. Aplicarea lor la Neptun Deep trebuie construită în jurul unor nevoi determinate: supravegherea spațiului relevant, notificarea incidentelor, păstrarea probelor, pregătirea intervenției și continuitatea operațiunilor.
Dimensiunea energetică europeană a proiectului întărește argumentul pentru cooperare. Contribuția sa potențială la aprovizionare depinde de funcționarea sigură a întregului ansamblu offshore–țărm și de accesul la infrastructurile de transport.
Pentru România, prioritatea este transformarea sprijinului regional disponibil în capacitate efectivă de protecție, prin responsabilități clare și proceduri verificate. În termenii Ecosistemului Strategic Maritim, rezultatul urmărit este menținerea relațiilor funcționale dintre resursă, infrastructură, operator și autorități, inclusiv atunci când condițiile de securitate se deteriorează.
7. Direcții de consolidare a protecției ZEE și a ansamblului Neptun Deep
Scenariile analizate arată că protecția Neptun Deep depinde de pregătirea tehnică, de claritatea competențelor și de cooperarea dintre operatori și autorități. Măsurile trebuie să urmărească menținerea funcțiilor esențiale și limitarea consecințelor unei perturbări, ținând seama de regimul juridic al fiecărui segment al infrastructurii.
În cadrul Ecosistemului Strategic Maritim, aceste cerințe se traduc prin organizarea relațiilor dintre componentele care susțin exploatarea resurselor. Recomandările de mai jos privesc consolidarea acestor relații. Ele nu presupun că mecanismele existente lipsesc, ci indică aspectele care trebuie evaluate și, după caz, îmbunătățite.
7.1. O evaluare comună a riscurilor pentru întregul ansamblu
Prima direcție este evaluarea comună a riscurilor care pot afecta producția offshore, transportul către țărm și conectarea la infrastructura terestră. Evaluările tehnice ale operatorilor trebuie corelate, în condițiile legii și ale protejării informațiilor sensibile, cu evaluările autorităților competente.
Această abordare ar permite identificarea dependențelor dintre componente și a situațiilor în care o întrerupere locală poate afecta întregul traseu. Pentru fiecare funcție esențială trebuie stabilite durata tolerabilă a indisponibilității, alternativele accesibile și resursele necesare recuperării.
Analiza comună trebuie să distingă între riscurile pentru instalații, riscurile pentru transport și consecințele asupra aprovizionării. O măsură destinată protecției unei platforme poate avea o utilitate diferită de o măsură care asigură compensarea temporară a volumelor nelivrate. Prioritățile trebuie stabilite prin raportare la funcția protejată și la consecințele întreruperii sale.
7.2. Proceduri de intervenție adaptate regimului ZEE
A doua direcție privește pregătirea unor proceduri care să coreleze informațiile tehnice cu evaluarea juridică. Pentru situațiile previzibile trebuie precizate autoritatea competentă, temeiul măsurii, condițiile intervenției și modalitatea de cooperare cu celelalte instituții.
Procedurile trebuie să acopere apropierea periculoasă de instalații, încălcarea regulilor aplicabile zonelor de siguranță, incidentele care afectează conductele și activitățile a căror natură necesită clarificări. Fiecare situație impune o evaluare proprie. Regimul ZEE nu permite deducerea unei competențe generale de control asupra navelor străine din simpla importanță a infrastructurii protejate[25].
Pregătirea juridică trebuie să sprijine decizia în timp util. În acest scop, autoritățile și operatorii trebuie să cunoască informațiile necesare pentru justificarea măsurilor disponibile și obligațiile privind păstrarea probelor. Exercițiile comune ar trebui să includă situații în care cauza incidentului este incertă, iar măsurile de siguranță trebuie adoptate înainte de finalizarea verificărilor.
7.3. Schimb de informații între operator și autorități
A treia direcție este consolidarea mecanismelor de notificare și schimb de informații. Datele privind funcționarea instalațiilor trebuie să poată fi corelate cu informațiile maritime relevante, fără expunerea nejustificată a detaliilor tehnice sau comerciale.
Un asemenea mecanism trebuie să stabilească tipurile de evenimente care se notifică, destinatarii, termenele și modalitățile de confirmare. Sunt necesare și reguli pentru actualizarea informațiilor atunci când evaluarea inițială se modifică.
Studiul FSM privind operaționalizarea Hubului european de securitate maritimă pune în discuție coordonarea interinstituțională și legăturile dintre infrastructurile de transport și securitate. Pentru subiectul analizat, relevanța sa constă în posibilitatea examinării mecanismelor prin care informațiile și capacitățile existente pot fi folosite împreună.
Cooperarea națională trebuie să poată funcționa independent de evoluția unui mecanism european. Eventuala conectare la Hub ar trebui să adauge informații, expertiză și posibilități de coordonare, pe baza unor responsabilități deja clarificate la nivel intern.
7.4. Capacitate de intervenție și recuperare
A patra direcție privește mijloacele necesare restabilirii funcțiilor afectate. Evaluarea trebuie să cuprindă accesul la personal specializat, echipamente, piese, servicii de inspecție și mijloace de intervenție submarină.
Pentru fiecare categorie de avarie trebuie cunoscute resursele disponibile și timpul estimat de mobilizare. Acolo unde capacitățile proprii sunt insuficiente, trebuie pregătite aranjamente contractuale sau forme de cooperare care să permită accesul la sprijin specializat.
Disponibilitatea echipamentelor trebuie verificată împreună cu accesul logistic, condițiile de operare și procedurile de autorizare. O capacitate existentă la distanță poate avea o utilitate redusă dacă mobilizarea sa depășește intervalul în care efectele incidentului pot fi limitate.
La nivel energetic, planurile de recuperare trebuie corelate cu măsurile de continuitate a aprovizionării. Compensarea volumelor indisponibile și repararea instalației sunt activități complementare, cu responsabilități și termene diferite.
7.5. Exerciții comune și verificarea procedurilor
A cincea direcție este verificarea periodică a modului în care operatorii și autoritățile acționează împreună. Exercițiile trebuie construite în jurul unor probleme determinate: notificarea unei avarii, confirmarea datelor contradictorii, gestionarea unei apropieri periculoase sau coordonarea unei intervenții care implică segmente maritime și terestre.
Evaluarea rezultatelor trebuie să urmărească timpul de notificare, claritatea deciziei, disponibilitatea resurselor și continuitatea comunicării. Constatările trebuie transformate în modificări ale procedurilor și în măsuri cu responsabili și termene.
Sunt utile și exercițiile care includ o succesiune de incidente de intensitate redusă. Acestea pot verifica dacă instituțiile reușesc să coreleze informațiile și să mențină capacitatea de reacție fără a trata fiecare anomalie ca pe o amenințare confirmată.
7.6. Cooperare europeană și aliată pentru funcții determinate
Contribuția Neptun Deep la aprovizionarea europeană justifică dezvoltarea cooperării pentru protecție și continuitate. Aceasta trebuie construită în jurul unor nevoi concrete: schimb de informații, expertiză tehnică, pregătire, sprijin pentru recuperare și evaluarea consecințelor energetice[26].
Formele de cooperare trebuie diferențiate în funcție de mandatul instituțiilor participante. Sprijinul european pentru reziliență, cooperarea între statele riverane și contribuțiile aliate în domeniul securității pot răspunde unor cerințe distincte.
Studiul principal FSM oferă un cadru pentru examinarea acestor legături prin raportare la actorii, infrastructurile și funcțiile Ecosistemului Strategic Maritim. Aplicarea la Neptun Deep trebuie să precizeze ce contribuție este necesară și cum se integrează aceasta în responsabilitățile României.
Importanța europeană a proiectului poate susține prioritizarea cooperării, însă fiecare angajament și fiecare intervenție trebuie raportate la instrumentele juridice aplicabile. Interesul comun pentru securitatea energetică trebuie transpus în aranjamente clare, verificabile și utile în situații concrete.
7.7. Aplicarea IMSA la evaluarea protecției Neptun Deep
Constatările și recomandările articolului pot fi reunite prin aplicarea adaptată a Arhitecturii Integrate de Securitate Maritimă — IMSA, propusă în studiul FSM. Instrumentul permite examinarea legăturilor dintre mediul strategic, actori, procesele de convergență, mecanismele de adaptare și decizie. În cazul Neptun Deep, aceste niveluri sunt utilizate pentru a verifica dacă protecția ansamblului offshore–țărm răspunde funcțiilor sale energetice și condițiilor juridice în care acestea se desfășoară.[27]
Fig 3. Grilă de evaluare a protecției Neptun Deep prin adaptarea IMSA













