Preşedintele american Joe Biden a declarat că şeful statului rus Vladimir Putin “va plăti” în curând pentru dirijarea eforturilor destinate să încline balanţa spre contracandidatul său republican Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 2020 din SUA, relatează Reuters.

“El va plăti un preţ”, a declarat Biden într-un interviu difuzat miercuri de ABC News. Întrebat care vor fi consecinţele, el a spus: “Veţi vedea în scurt timp”.

Comentariile sale survin după ce un raport al serviciilor de informaţii americane a confirmat marţi vechi alegaţii potrivit cărora Putin s-ar fi aflat în spatele ingerinţei Moscovei în alegerile din SUA, o acuzaţie calificată de Rusia ca fiind fără fundament.

În acelaşi timp, Biden a spus că “sunt zone unde este în interesul nostru comun să lucrăm împreună”, cum ar fi reînnoirea acordului nuclear START.

“Îl cunosc relativ bine”, a spus Biden, remarcând că “cel mai important lucru cu liderii străini, din experienţa mea, este doar să-l cunoşti pe celălalt”.

“Am avut o convorbire lungă, îl cunosc destul de bine”, a explicat preşedintele democrat, care afişează o mai mare fermitate faţă de liderul de la Kremlin decât predecesorul său Donald Trump.

“La începutul convorbirii i-am spus: ‘Vă cunosc şi mă cunoaşteţi, aşa că dacă ajung la concluzia că aţi făcut asta, fiţi pregătit’ pentru consecinţe”, a spus el, fără să precizeze dacă făcea aluzie la ingerinţe sau la alte fapte reproşate de partea americană Moscovei, în special otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi, iar apoi încarcerarea acestuia, potrivit AFP.

Despre Putin, Biden a declarat că nu crede că liderul rus are suflet. Întrebat dacă crede că Putin este “un ucigaş”, preşedintele american a răspuns laconic: “Da, cred!”. “Veţi vedea în curând preţul pe care îl va plăti”, a adăugat el.

Rusia a denunţat miercuri raportul american care acuză Moscova de ingerinţe în alegerile americane din 2020, afirmând că nu există nicio probă în acest sens.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a coordonat cel mai probabil eforturile de manipulare a alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, potrivit unui raport al serviciilor secrete americane dat publicităţii marţi despre care surse citate de Reuters apreciază că este posibil să ducă la impunerea de noi sancţiuni americane împotriva Moscovei. Rusia a transmis miercuri că acuzaţiile conţinute în raportul menţionat sunt nefondate.

Raportul de 15 pagini, dat publicităţii de Oficiul Directorului Informaţiilor Naţionale, a dat greutate acuzaţiilor mai vechi potrivit cărora principalii ”locotenenţi” ai lui Trump făceau jocul Moscovei amplificând acuzaţiile la adresa lui Joe Biden, pe atunci candidat la preşedinţie, de către personalităţi ucrainene având legături cu Rusia în ajunul scrutinului din 3 noiembrie. Raportul aduce date noi, conform cărora Putin cel puţin a aprobat, dacă nu chiar a coordonat eforturile de manipulare a scrutinului prezidenţial în favoarea lui Trump.

Este de aşteptat ca Washingtonul să impună sancţiuni Moscovei chiar de săptămâna viitoare ca urmare a acestor acuzaţii, au declarat pentru Reuters trei surse sub rezerva anonimatului.

Rusia este liniştită în privinţa ameninţării cu noi sancţiuni americane, a reacţionat miercuri MAE rus, citat de RIA. Tot miercuri, Ambasada Rusiei în SUA a publicat un comunicat pe Facebook în care califica acuzaţiile drept nefondate. ”Documentul pregătit de comunitatea de informaţii americană reprezintă încă un set de acuzaţii nefondate împotriva ţării noastre de amestec în procesele politice interne americane. Concluziile raportului referitoare la realizarea de către Rusia a unor operaţiuni de influenţare în America sunt confirmate doar de încrederea serviciilor secrete în propria lor aroganţă. Nu au fost oferite fapte sau dovezi specifice”, a scris misiunea Rusiei la Washington.

Potrivit Reuters, este de aşteptat ca dezvăluirile despre rolul lui Putin să aibă un ecou deosebit, date fiind concluziile raportului conform cărora personalităţi susţinute de Rusia, precum parlamentarul ucrainean Andrii Derkaş, au racolat oameni politici americani neidentificaţi în campania lor de defăimare a lui Joe Biden şi a fiului său Hunter.

Potrivit raportului, activităţile lui Derkaş, care s-a întâlnit cu avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, în 2019, erau urmărite, dacă nu chiar coordonate, de însuşi Vladimir Putin. ”Putin a supravegheat activităţile lui Andrii Derkaş. Alte înalte oficialităţi din Rusia au participat la eforturile de influenţare a alegerilor (din SUA) – printre care înalţi funcţionari din serviciile de informaţii şi de securitate naţională – care apreciem că nu ar fi acţionat fără să fi primit cel puţin acceptul tacit al lui Putin”, se menţionează în raportul serviciilor de informaţii americane.

Raportul face referire şi la un contraatac promovat de aliaţii lui Trump, potrivit căruia China se amesteca în alegerile din SUA în favoarea lui Biden, şi concluzionează că Beijingul ”nu a desfăşurat eforturi de manipulare”. ”China a căutat stabilitatea în relaţia sa cu SUA şi a considerat că niciun rezultat al alegerilor prezidenţiale nu este suficient de avantajos pentru ea pentru a risca un efect de bumerang în cazul în care ar fi fost prinsă”, se arată în raport.

Documentul serviciilor secrete americane mai relevă că au existat eforturi din partea Cubei, Venezuelei şi grupării militante libaneze Hezbollah de a influenţa alegerile din SUA, deşi ”în general, apreciem că s-au produs la o scală mult mai redusă decât cele conduse de Rusia şi Iran”. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here