Desi membra influenta a UE si NATO, Germania trecea, pana mai ieri, drept o tara cu puternice legaturi economice, comerciale si de alta natura cu Rusia. Exportul masiv al Germaniei se baza pe sumele imense ale Rusiei. Razboiul irational declansat de Putin in Ucraina schimba complet paradigma relatiei Berlin-Moscova.

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat vineri că Germania este angajată în sprijinirea Ucrainei şi că războiul dus de Rusia nu este unul îndreptat doar împotriva Kievului, ci a valorilor democraţiei occidentale în general, relatează DPA.

“Am decis să fim alături de victima războiului de agresiune”, a spus Scholz în cadrul unui discurs la o Conferinţă a catolicilor germani în oraşul Stuttgart din sud-vestul ţării.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu trebuie lăsat să scape cu “războiul său cinic şi inuman”, a declarat el.

Războiul nu este îndreptat doar împotriva Ucrainei, ci şi împotriva valorilor democraţiei occidentale în general, a mai afirmat cancelarul german.

“Războiul lui Putin este îndreptat împotriva unei ordini a păcii care a rezultat din angajamentul ‘niciodată’ după două războaie mondiale devastatoare. El vrea să se revină la legea celui mai puternic”, a declarat Scholz.

Nu trebuie permis în niciun fel ca acest lucru să se întâmple, a adăugat el.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here