Franţa, care va prelua de la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, s-a angajat să lucreze pentru a consolida strategia europeană şi pentru a se asigura că UE dispune de mijloacele necesare pentru a-şi exercita suveranitatea, a declarat vineri şeful diplomaţiei franceze, la Atena, informează AFP.

“Franţa va încerca să finalizeze conceptul de busolă strategică şi să pregătească în mod colectiv UE pentru un nou mediu geostrategic”, a afirmat Jean-Yves Le Drian, la finalul întrevederii sale cu omologul grec Nikos Dendias.

El a subliniat că “tentativele de destabilizare din vecinătatea UE sunt din ce în ce mai numeroase şi mai repetate”.

“Miza acestei busole strategice este de a face în aşa fel încât UE să-şi întărească suveranitatea şi în acest concept Grecia este o ţară-cheie pentru apărarea intereselor noastre şi punerea în aplicare a suveranităţii europene”, a spus Le Drian.

Franţa şi Grecia, ambele membre ale UE şi NATO, şi-au întărit în ultimele luni “parteneriatul strategic”.

La sfârşitul lui septembrie, cele două ţări au semnat la Paris un acord strategic ce prevede o clauză de asistenţă mutuală “prin toate mijloacele corespunzătoare”, în cazul în care cele două ţări “vor constata împreună că o agresiune armată survine împotriva teritoriului” uneia dintre ele.

În cadrul acestui acord, Franţa va vinde Greciei trei fregate, în condiţiile în care Atena şi-a făcut deja publică intenţia de a achiziţiona şase avioane de vânătoare franceze Rafale suplimentare, în plus faţă de un contract precedent în valoare de 2,5 miliarde de euro, semnat în ianuarie, pentru 12 avioane Rafale de ocazie şi 6 noi.

Pentru Atena acest acord răspunde nevoilor Greciei şi întăreşte programul său de armament, pentru a contracara provocările turce în estul Mării Mediteraneene, împotriva cărora Franţa a protestat public în ultimii ani, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here