Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a atras atenţia luni cu privire la încercările Chinei de a le refuza naţiunilor suverane dreptul de a alege alianţele internaţionale din care să facă parte, după sprijinul pe care Beijingul l-a acordat Moscovei pe subiectul extinderii Alianţei în estul Europei, transmite EFE.

Stoltenberg s-a referit la declaraţia recentă a celor două mari puteri în care, ”pentru prima dată, China se alătură Rusiei în apelul adresat NATO de a înceta să mai primească noi membri”.

”Aceasta reprezintă o încercare de a le refuza naţiunilor suverane dreptul de a face propriile opţiuni”, aspect înscris în documente internaţionale cheie, a insistat Stoltenberg într-o conferinţă de presă după o întrevedere cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.

Stoltenberg a subliniat că NATO ”respectă decizia fiecărei ţări de a face parte sau nu dintr-o alianţă” şi a dat asigurări că ”politica noastră a uşilor deschise a fost un succes istoric, prin extinderea libertăţii şi securităţii în întreaga Europă”.

”Trebuie să respectăm deciziile suverane, să nu revenim la o epocă a sferelor de influenţă, unde marile puteri pot spune altora ce pot sau ce nu pot face”, a explicat liderul Alianţei Nord-Atlantice, referindu-se la cazul Ucrainei, căreia Rusia vrea să-i blocheze o posibilă aderare la NATO în viitor.

La 4 februarie, preşedinţii Chinei, Xi Jinping, şi Rusiei, Vladimir Putin, au făcut front comun în faţa Occidentului şi s-au angajat să înfrunte împreună ceea ce consideră a fi ”ameninţări la adresa securităţii”. La finalul întâlnirii, care a avut loc cu prilejul inaugurării Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing, cei doi şefi de stat au dat publicităţii un comunicat comun în care au transmis că ”Rusia şi China se opun unei mai mari extinderi a NATO”.

Pe de altă parte, Stoltenberg a anunţat că aliaţi precum SUA, Spania, Danemarca sau Regatul Unit pun la dispoziţia Alianţei mai multe resurse pentru o mai bună supraveghere şi securitate pe flancul estic, ceea ce ”reflectă faptul că NATO se află aici pentru a proteja şi apăra şi pentru a urmări îndeaproape ceea ce se întâmplă în proximitatea Ucrainei şi la frontierele NATO”.

La rândul său, Duda a cerut unitate în cadrul NATO în faţa Rusiei şi siguranţa că toţi aliaţii au aceeaşi poziţie. ”Cred că prezenţa NATO ar trebui să sporească pe tot Flancul Estic”, a apreciat Duda, care a adăugat că ”toate ţările care doresc această consolidare ar trebui s-o şi primească” şi a pledat ca aceste întăriri să fie ”cât mai multinaţionale cu putinţă”, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here