Rusia va rămâne “pentru totdeauna” în sudul Ucrainei, a declarat vineri un înalt responsabil parlamentar rus, Andrei Turciak, în timpul unei vizite la Herson, important oraş ucrainean asupra căruia Moscova pretinde că şi-a impus controlul încă din luna martie, informează AFP.

“Adresându-mă locuitorilor regiunii Herson, mi-ar plăcea să spun încă o dată că Rusia este aici pentru totdeauna. Nu trebuie să existe nicio îndoială” în legătură cu aceasta, a afirmat Turciak, prim-vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei, camera superioară a Parlamentului Rusiei, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti.

Este pentru prima dată când un înalt responsabil rus anunţă intenţia Moscovei de a rămâne în teritoriile cucerite de armata rusă de la declanşarea “operaţiunii militare” în Ucraina, pe 24 februarie.

Până acum, Rusia a susţinut că desfăşoară o “operaţiune militară specială” în Ucraina, al cărei scop este “denazificarea” ţării vecine.

“Nu va exista nicio întoarcere în trecut. Vom trăi împreună, vom dezvolta această regiune bogată, bogată datorită patrimoniului său istoric, populaţiei care locuieşte aici”, a dat asigurări Turciak.

Deţinând şi funcţia de secretar al consiliului general al partidului puterii Rusia Unită, el a anunţat de asemenea deschiderea unui centru logistic rus de ajutor umanitar la Herson. Acest centru, care va fi pus în funcţiune de Rusia Unită, se va ocupa în special de livrarea de produse alimentare şi de primă necesitate, precum şi de medicamente, potrivit aceleiaşi surse.

Oraşul Herson, situat în apropiere de Peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014, este primul şi până la ora actuală singurul oraş important ucrainean asupra căruia ruşii şi-au impus controlul complet de la începutul ofensivei lor în Ucraina, pe 24 februarie. Ruşii au revendicat cucerirea lui pe 3 martie.

Administraţia rusă a acestui oraş de coastă şi-a anunţat deja intenţia de a introduce rubla pentru a înlocui moneda ucraineană începând cu 1 mai, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here