Preşedintele SUA Joe Biden a acuzat miercuri Rusia de ”încălcarea într-o manieră neruşinată” a principiilor fondatoare ale Cartei Naţiunilor Unite, în jurul cărora el a cerut tuturor ţărilor, democratice sau nu, să se unească, transmit AFP, Reuters şi Kyodo.
Biden a evocat ”interdicţia clară de apropriere prin forţă a teritoriului unei ţări vecine” şi a adăugat, de la tribuna Adunării Generale a ONU: ”Acest război nimiceşte dreptul Ucrainei de a exista, pur şi simplu”.
În contextul invaziei declanşate de Rusia, stat membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU (la fel ca SUA, Regatul Unit, Franţa şi China), liderul de la Casa Albă a estimat că a sosit timpul pentru reforma acestui organism, adesea paralizat prin recurgerea la dreptul de veto. Astfel, Joe Biden a cerut ”creşterea numărului de membri permanenţi şi nepermanenţi” ai Consiliului de Securitate astfel încât ţări din Africa, America Latină şi Caraibe să fie reprezentate.
El şi-a concentrat acuzele asupra Rusiei, dar a adoptat un ton mai conciliant faţă de marele rival economic, China.
”Permiteţi-mi să fiu foarte direct. Statele Unite nu caută conflictul. Statele Unite nu caută un război rece” cu China, a spus Joe Biden afirmând încă o dată că poziţia ţării sale faţă de Taiwan, un subiect extrem de controversat, nu s-a schimbat.
După ce preşedintele rus a ameninţat cu utilizarea armei atomice, declaraţii ”periculoase” potrivit lui Joe Biden, acesta din urmă a spus: ”Este imposibil să câştigi un război nuclear şi el nu trebuie să aibă loc”.
”Să declarăm împreună, din nou, fără echivoc, că naţiunile lumii sunt întotdeauna unite. Nu suntem martori pasivi ai Istoriei. Noi suntem autorii Istoriei. Putem ajunge acolo”, a încheiat preşedintele Biden.
Liderul de la Kremlin a anunţat miercuri dimineaţă o “mobilizare parţială” a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina. ”Dacă integritatea teritorială a ţării noastre este ameninţată, atunci vom folosi toate mijloacele disponibile pentru a ne proteja poporul – aceasta nu este o cacealma”, a spus Vladimir Putin, care a ameninţat că Rusia posedă ”numeroase arme pentru a riposta”.