Talibanii au anunţat marţi formarea unui Guvern ”interimar”, care urmează să fie condus de către fondatori ai mişcării talibane şi în care pe numele ministrului de Interne există un mandat de căutare emis de către poliţia federală americană (FBI), şi au declarat Afganistanul ”emirat islamic”, relatează BBC News.

Acest Executiv urmează să fie condus de către mollahul Mohammad Hassan Akhund, iar mollahul Abdul Ghani Baradar, un cofondator al mişcării, urmează să fie vicepremier, a anunţat un purtător de cuvânt taliban, Zabihullah Mujahid.

”Ştim că oamenii din ţara noastră aşteaptă un nou Guvern”, a declarat el.

Talibanii au preluat controlul asupra ţării la 15 august.

Anunţarea acestui Cabinet interimar este un pas important în vederea formării unui guvern taliban.

Noul ministru taliban de Interne, Sarajuddin Haqqani, este liderul grupării teroriste Haqqani, afiliată talibanilor şi care a comis unele dintre cele mai sângeroase atentate în timpul războiului din ultimii 20 de ani.

Reţeaua Haqqani a fost desemnată drept organizaţie teroristă de către Statele Unite.

Mollahul Yaqoob a fost desemnat ministru al Apărării, Amir Khan Muttaqi în funcţia de ministru de Externe, iar mollahul Abdul Salam Hanafi drept primvicepremier.

Yaqoob este fiul fondatorului miţcării talibane, defuntul lider suprem, mollahul Omar.

Întrebat de către Secunder Kermani de la BBC de ce nu fac parte şi femei din Guvernul interimar, Ahmadullah Wasiq de la Co9misia Culturală a talibanilor a declarat că alcătuirea Guvernul nu a fost finalizată.

Talibanii aduc astfel un omagiu vechii gărzi a mişcării, numind în posturile importante figuri care au dominat cei 20 de ani de război împotriva coaliţiei conduse de către Statelor Unite şi fostului Guvern afgan, relatează The Associated Press.

Premierul interimar Mullah Hasan Akhund a condus fostul Guvern taliban, în ultimii ani, înainte să fie înlăturat, în 2001.

Vicepremierul său Abdul Ghani Baradar a coordonat negocierile cu Statele Unite şi a semnat Acordul de la Doha cu Dobald Trump privind retragerea trupelor străine din Afganistan.

Potriivt AP,, din acest Cabinet fac parte numai talibani, în pofida solicitării comunităţii internaţionale ca din el să facă parte şi non-talibani.

Zabihullah Mujahid nu a precizat cât de lung va fi mandatul acestui Guvern interimar şi care va fi catalizatorul unei schimbări.

Până în prezent, talibanii nu au lăsat să se înţeleagă că ar urma să concoace alegeri.

Anunţarea acestui Guern are loc la câteva ore după ce talibani au tras focuri de armă în aer pentru a dispersa manifestanţi şi au arestat mai mulţi jurnalişti. Pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, ei au intervenit brutal împotriva unor manifestaţii în capitală.

Manifestanţi s-au adunat la sediul Ambasadei Pakistanului, pentru a acuza Islamabadul de faptul că i-au ajutat pe talibani în asaltul asupra provinciei Panjshir.

Talibanii au anunţat luni că au cucerit această provincie – ultima asupra căreia nu deţineau controlul -, în urma unei campanii fulger, luna trecută, scrie news.ro

Turcia a afirmat marţi că nu vrea să se grăbească să recunoască regimul taliban în Afganistan şi a subliniat că discuţiile asupra condiţiilor de redeschidere a aeroportului din Kabul continuă, informează AFP.

Într-un lung interviu televizat, şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, s-a arătat prudent în ceea ce priveşte viitoarele relaţii dintre Turcia şi talibani. Noul guvern afgan trebuie să fie ‘incluziv’, adică trebuie să fie atribuite posturi ministeriale femeilor şi reprezentanţilor diverselor grupuri etnice, a detaliat el.

Luni, talibanii au revendicat controlul asupra întregului Afganistan, susţinând că au câştigat bătălia-cheie asupra Văii Panjshir, ultimul bastion de rezistenţă faţă de regimul lor.

Însă pentru Cavusoglu, comunitatea internaţională trebuie să adopte o abordare de expectativă înainte de a recunoaşte regimul taliban, poziţie similară celei adoptate de Uniunea Europeană vineri.

Ankara poartă discuţii cu talibanii la Kabul – unde Turcia continuă să aibă o prezenţă diplomatică – asupra condiţiilor în care ea ar putea ajuta la redeschiderea aeroportului din capitala afgană.

SUA susţin că nu mai controlează spaţiul aerian afgan şi că principalul aeroport de la Kabul este într-o stare proastă.

Cavusoglu a afirmat că Turcia conlucrează cu SUA şi Qatar asupra condiţiilor în care aeroportul ar putea fi redeschis pentru zborurile regulate necesare aducerii de ajutor umanitar, evacuării de civili blocaţi şi restabilirii de misiuni diplomatice la Kabul. Însă, el a adăugat că securitatea rămâne un punct major de blocaj, subliniind că zborurile comerciale nu vor putea fi reluate atât timp cât companiile aeriene şi asiguratorii lor vor aprecia că încă nu sunt suficient de sigure condiţiile.

‘În opinia mea, talibanii sau forţele afgane ar putea asigura securitatea în exteriorul aeroportului’, a declarat şeful diplomaţiei turce. ‘Însă, în interior, ar putea fi o societate de securitate ce s-ar bucura de încrederea comunităţii internaţionale sau de a tuturor celorlalte societăţi. Chiar dacă companiile aeriene, inclusiv Turkish Airlines, doresc să zboare acolo, companiile de asigurări nu o vor permite’, a mai spus Cavusoglu, citat de Agerpres

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here