Roskomnadzor (Serviciul federal rus pentru control în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă) a înştiinţat Twitter în legătură cu încetinirea activității sale în Federația Rusă și despre posibilitatea blocării complete în cazul ignorării cerințelor de eliminare a conținutului interzis. Administrația rețelei sociale Twitter nu a contactat încă serviciul rus în acest sens, a anunţat o sursă din cadrul Roskomnadzor. “Roskomnadzor a trimis o scrisoare administrației rețelei sociale Twitter cu notificarea că, în scopul protejării cetățenilor ruși și a forțării acestui serviciu de internet de a respecta legislația de pe teritoriul Federației Ruse, începând cu 10 martie 2021 faţă de Twitter au fost luate măsuri de răspuns centralizat, și anume încetinirea întâi a vitezei serviciului” – a precizat sursa citată. “Scrisoarea conține, de asemenea, o informare conform căreia, dacă serviciul de internet va continua să ignore cerințele legale de eliminare a informațiilor interzise,​​accesul la acesta ar putea fi complet blocat până când informații interzise vor fi eliminate” – adaugă sursa Roskomnadzor. “Administrația rețelei sociale Twitter nu a răspuns, deocamdată, la scrisoare şi nici nu a luat încă legătura cu Roskomnadzor” – a subliniat sursa citată.

Si presa din Spania relateaza actul de cenzura din Rusia.

Măsura vine la o zi după ce autoritatea de reglementare rusă a anunțat procese împotriva altor rețele pentru că acestea nu au eliminat postările despre protestele pro-Navalnîi, scrie El Mundo.

Guvernul Rusiei a decis să încetinească accesul la Twitter după ce a acuzat reţeaua de socializare că nu elimină conținutul pornografic și alte conținuturi interzise, ​​cum ar fi tentativele de sinucidere ale adolescenților și mesajele referitoare la consumul de droguri. Acest lucru a fost anunțat de autoritatea de reglementare rusă pentru comunicații, Roskomnadzor, într-un comunicat care avertizează că accesul ar putea fi complet blocat, dacă Twitter nu va elimina astfel de conținuturi interzise. Măsura vine la o zi după ce autoritatea de reglementare rusă a anunțat procese împotriva Twitter, Google, Facebook, TikTok și Telegram pentru că nu au eliminat postările despre protestele neautorizate de luna trecută împotriva închiderii liderului opoziției Aleksei Navalnîi.

De astăzi, autoritățile ruse vor încetini accesul la Twitter, care va funcționa mai lent pe toate dispozitivele mobile și pe jumătate din computere. 3% dintre ruși folosesc această platformă.

Datorită unei legi din 2019, autoritățile ruse au conceput un sistem despre care spun că ar permite Rusiei să se deconecteze complet de la internet dacă se simte atacată. Moscova crește presiunea împotriva rețelelor sociale străine de luni de zile. Roskomnadzor a avertizat că și alte servicii ar putea fi supuse restricțiilor dacă nu sunt conforme cu orientările țării. Parlamentul rus a avertizat că Facebook ar putea fi următorul, informează RIA Novosti.

Kremlinul le-a cerut astăzi rețelelor sociale internaționale să respecte cerințele autorităților ruse. Rețeaua socială americană înfiinţată în 2017 a ignorat mai mult de 28.000 de cereri de ștergere a mesajelor, potrivit Roskomnadzor.

În timp ce aceste măsuri erau anunțate, site-ul oficial al Kremlinului a încetat să funcționeze câteva ore. Site-ul oficial al Guvernului, al Consiliul Federației (Senat), portalul Dumei de Stat și site-ul autorității de reglementare Roskomnadzor au funcționat intermitent în cursul dimineții. Același lucru a fost valabil și pentru site-urile web ale Comitetului de anchetă (unul dintre principalele organe de aplicare a legii) și ale Ministerului Dezvoltării Economice.

Președintele Vladimir Putin a criticat recent marile companii care dețin social media din SUA. În timpul discursului său la Forumul Economic Mondial, el le-a numit monopoluri și a pus la îndoială faptul că acestea acționează în interesul public.

Rusia a încercat să blocheze Telegram în urmă cu câțiva ani pentru că nu a împărtășit informațiile sale de criptare, dar nu a reușit să aplice tehnic blocarea și a renunțat în cele din urmă. Telegram funcționează normal, dar LinkedIn a fost interzis cu ani în urmă și nu funcționează în Rusia.

În pofida motivelor pe care această instituție le-a invocat pentru boicotarea platformei Twitter, amenințările acestui serviciu survin totodată pe fondul unei tot mai mari ostilități a Kremlinului față de mediile de socializare, și nu doar față de cele americane.

În ultimele zile, VKontakte și Odnoklassniki, ambele platforme rusești, au fost amendate cu milioane de ruble pentru că au refuzat să șteargă postările prin care oamenilor li se cerea să participe la protestele împotriva guvernului lui Vladimir Putin. Roskomnadzor a acuzat totodată Twitter, Facebook, Instagram și TikTok de aceleași contravenții.

Dar Kremlinul are ‘un ghimpe’ special împotriva platformelor americane din cauză că au șters propaganda rusească de stat. În luna noiembrie a anului trecut, parlamentarii ruși au spus că Facebook și Twitter ar putea fi interzise pentru că manifestă discriminare față de portalurile de știri rusești, precum Sputnik și RT. Recent, și Putin a spus că aceste platforme sunt prea puternice.

Amenințarea legată de blocare nu a fost tocmai lentă – în Rusia, LinkedIn este blocat de mai mulți ani, din cauza refuzului de a înmagazina datele personale ale utilizatorilor ruși aflați pe teritoriul rusesc. Roskomnadzor deține de altfel o lungă listă neagră și a eliminat aplicațiile rețelelor private (VPN), la care cetățenii apelează ca să ocolească restricțiile.

Totuși, cenzura nu are întotdeauna efect. Este de notat faptul că, în 2018, eforturile sale de a bloca mesageria și blogurile de pe Telegram – pentru că a refuzat să transmită serviciilor de securitate conversațiile ultilizatorilor – s-au transformat într-o farsă. În jocul său cu Telegram de-a șoarecele și pisica, Roskomnadzor a blocat din greșeală milioane de adrese, afectând serviciile cloud din întreaga țară.

Doi ani mai târziu, cum Telegram e încă în funcțiune pentru utilizatorii din toată ţara, Roskomnadzor a renunțat, scrie si publicatia americana Fortune.

Rusia incearca sa blocheze libera exprimare prin retelele de socializare de teama trezirii populatiei, dar foloseste din greu aceste retele in razboiul hibrid impotriva Occidentului.

Germania este în centrul campaniilor de dezinformare ale Rusiei, mai mult decât oricare altă țară din UE, potrivit unui raport al Serviciului European de Acțiune Externă, relatează DPA.

Raportul arată că niciun stat membru nu a fost atacat atât de dur ca Germania. De asemenea, raportul afirmă că există campanii sistematice atât la nivel politic, cât și prin intermediul mass-media apropiate Kremlinului. În același timp, politicienii germani au fost acuzați că au evitat dialogul cu Rusia.

De la sfârșitul anului 2015, peste 700 de cazuri de dezinformare au vizat Germania în baza de date europeană „UE împotriva dezinformării”. Franța a fost vizată în peste 300 de cazuri, Italia în aproximativ 170 de cazuri, iar Spania în peste 40 de cazuri.

Raportul menționează câteva exemple concrete de dezinformare rusă referitoare la Germania. Un caz este al unei familii ruse din Berlin ai cărei trei copii au fost luați în custodie de către autorități, deoarece bunăstarea lor a fost amenințată. Mass-media și politicienii ruși au folosit povestea pentru a acuza autoritățile germane de suprimarea sistematică a rușilor în Germania.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here