Grupul aeronaval condus de portavionul USS Theodore Roosevelt (TRCSG) a intrat în Marea Chinei de Sud la 4 aprilie pentru a desfăşura operaţiuni de rutină, a comunicat marţi marina militară americană, transmite Reuters.

Este pentru a doua oară când acest grup naval intră în Marea Chinei de Sud în cadrul desfăşurării pe 2021 în zona de operaţiuni a Flotei a 7-a americane, precizează U.S. Navy.

La 25 ianuarie, aceasta anunţa că grupul aeronaval condus de portavionul USS Theodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud, cu obiectivul declarat de a promova libertatea de navigaţie, într-un moment în care Taiwanul semnala incursiuni ale unor avioane ale forţelor aeriene chineze în partea de sud-vest a zonei sale de identificare aeriană, ceea ce a provocat îngrijorarea Washingtonului.

Exerciţiile americane de rutină constituie ‘o demonstraţie de forţă ce nu favorizează pacea şi stabilitatea în regiune’, a reacţionat ulterior purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

China revendică cvasitotalitatea insulelor din Marea Chinei de Sud şi denunţă în mod regulat operaţiunile americane în acest sector, scena unei lupte pentru influenţă între Beijing şi Washington, scrie Agerpres.

In acelasi timp, un grup operaţional naval chinez desfăşoară exerciţii în apropierea Taiwanului, urmând ca astfel de manevre să aibă loc pe baze regulate în viitor, a anunţat luni seară marina militară chineză, într-o nouă escaladare a tensiunilor în preajma insulei a cărei suveranitate este reclamată de Beijing, transmite Reuters.

Taiwanul a acuzat o creştere a activităţii militare a Chinei în apropierea sa în ultimele luni, în contextul în care Beijingul îşi intensifică eforturile de a-şi exercita suveranitatea asupra insulei conduse democratic.

Potrivit marinei chineze, grupul naval, condus de Liaoning, primul portavion al Chinei devenit operaţional, desfăşoară exerciţii ‘de rutină’ în apele din apropierea Taiwanului.

Obiectivul este de a ‘întări capabilitatea de apărare a suveranităţii, siguranţei şi intereselor de dezvoltare naţionale’.

‘Exerciţii similare vor fi întreprinse pe baze regulate în viitor’, a adăugat marina militară, fără alte detalii.

Comunicatul survine după ce Ministrul taiwanez al Apărării a informat despre o nouă incursiune a aviaţiei militare chineze în zona de identificare a apărării aeriene a insulei în cursul zilei de luni.

Duminică, Ministerul Apărării al Japoniei a comunicat că Liaoning, însoţit de cinci nave de escortă, a traversat strâmtoarea Miyako în drum spre Pacific.

Cotidianul de mare circulaţie Global Times, publicaţie a Partidului Comunist Chinez, a scris că din acest grup face parte şi Nanchang, primul din puternica flotă de distrugătoare de tip 055 care au intrat în serviciu anul trecut.

‘Combinaţia de portavioane şi distrugătoare mari de tip 055 va deveni o configuraţie standard a grupurilor operaţionale navale chineze’, a notat Global Times.

Liaoning şi nava sa soră Shandong au mai efectuat exerciţii sau au navigat în preajma Taiwanului în trecut.

În decembrie 2019, cu puţin înaintea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare de pe insulă, Shandong a navigat prin Strâmtoarea Taiwan, o manevră condamnată de Taipei drept o tentativă de intimidare.

Taiwanul constituie cea mai sensibilă problemă teritorială a Chinei şi un potenţial punct fierbinte din punct de vedere militar.

China nu a renunţat niciodată la utilizarea forţei pentru a aduce insula sub controlul său.

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen supervizează o modernizare a armatei, care include achiziţia de echipamente noi precum corvete ‘invizibile’ ‘distrugătoare de portavioane’.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here