Peste 800 de persoane au fost arestate într-o acţiune gigantică a poliţiei internaţionale împotriva criminalităţii organizate, posibilă graţie decriptării comunicaţiilor codificate între infractori, a indicat marţi agenţia Europol, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Haga, transmit AFP, Reuters şi dpa.

”Aceste informaţii au dus în cursul săptămânii trecute la sute de operaţiuni poliţieneşti în lume, din Noua Zeelandă în Australia trecând prin Europa şi SUA, cu rezultate impresionante”, a declarat Jean-Philippe Lecouffe, director adjunct al Europol.

El a menţionat că au fost efectuate percheziţii în peste 700 de locuri, fiind capturate 8 tone de cocaină.

Ţările implicate în operaţiunea coordonată a poliţiei includ Australia, Austria, Suedia, Danemarca, Estonia, Lituania, Norvegia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Germania şi SUA, a adăugat Lecouffe.


Foto: (c) JERRY LAMPEN / EPA



În aceeaşi conferinţă de presă, Calvin Shivers, director adjunct al Biroului Federal de Investigaţii american (FBI), a indicat că operaţiunea de amploare a poliţiei internaţionale a permis salvarea a cel puţin 100 de vieţi.

”În ultimele 18 luni, FBI le-a furnizat organizaţiilor infracţionale cel puţin 300 de aparate telefonice criptate, în peste 100 de ţări, ceea ce ne-a permis să le supraveghem comunicaţiile”, a explicat Calvin Shivers.

”Peste 100 de ameninţări cu moartea au fost dejucate”, a adăugat reprezentantul FBI.


Foto: (c) JERRY LAMPEN / EPA



Alte detalii au fost oferite de către reprezentanţi ai Suediei şi Ţărilor de Jos. Ei nu au precizat numărul exact de arestări operate în fiecare ţară, dar o oficialitate suedeză a spus că 70 dintre ele au avut loc în Suedia. Alte 49 de persoane au fost arestate în Ţările de Jos, potrivit unui reprezentant al poliţiei olandeze.

La rândul său, Parchetul din Frankfurt a anunţat marţi că poliţia germană a arestat cel puţin 70 de persoane şi a percheziţionat 150 de locuri din Germania, în cadrul aceleiaşi operaţiuni a poliţiei la nivel global.

Raidurile poliţiei s-au concentrat în landul Hessa, din vestul ţării. Au fost capturate 20 de arme, cel puţin 30 de automobile de lux şi aproximativ 250.000 de euro cash, precum şi echipament IT utilizat de infractori. La percheziţiile din Germania au participat aproape 1.500 de poliţişti, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here