Decizia privind orice eventuale deplasări de forţe militare legate de criza actuală în relaţiile Rusiei cu Ucraina va reveni NATO, a declarat marţi Jonathan Finer, adjunct al consilierului naţional pentru securitate al SUA, citat de Reuters.

Într-un interviu acordat CNN, Finer a precizat că “alianţa va lua decizii privind modificarea situaţiei forţelor, dar acestea sunt gata de acţiune imediat ce primesc ordin, când decide alianţa”.

Întrebat dacă militarii ar putea fi desfăşuraţi înaintea oricărei incursiuni ruse în Ucraina, oficialul a răspuns: “Cred că nu eliminăm nici o opţiune în această privinţă”. El a precizat că efectivele NATO “nu vor fi desfăşurate decât pe teritoriul aliat (…) însă calendarul şi luarea deciziilor vor fi lăsate în seama alianţei, cu consultarea completă a tuturor aliaţilor noştri”.

Luni, NATO a anunţat că îşi alertează forţele şi întăreşte estul Europei cu mai multe nave şi avioane de luptă. La rândul lor, Statele Unite au 8500 de militari în alertă, în caz că va fi necesară desfăşurarea lor în Europa.

Rusia a apreciat că acesta este un motiv de îngrijorare, iar acţiunile occidentale dovedesc că partea rusă este ţinta, nu instigatoarea agresiunii.

Moscova a început inspecţii ale pregătirii de luptă în districtul militar de sud, la graniţa Ucrainei, o acţiune care priveşte peste 6000 de mii de militari. Tensiunile legate de Ucraina au crescut după ce Rusia a concentrat circa 100.000 de soldaţi în apropiere de frontiera ucraineană, înconjurând Ucraina dinspre nord, est şi sud, deşi neagă că ar intenţiona să invadeze teritoriul acestei ţări, scrie Agerpres.

Armata rusă a lansat marţi o nouă serie de manevre în proximitatea Ucrainei şi în Crimeea anexată, exerciţii la care participă peste 6.000 de militari şi 60 de avioane de vânătoare şi de bombardament, potrivit agenţiilor ruse de presă, citate de AFP şi EFE.

Este vorba despre o operaţiune ”interarme” în care sunt angajate în special ”forţele aeriene şi antiaeriene, grupuri de nave ale flotelor de la Marea Neagră şi Marea Caspică”, a declarat comandantul districtului militar Sud, Aleksandr Dvornikov.

Potrivit agenţiei TASS, exerciţiile forţelor aeriene se desfăşoară în patru regiuni, inclusiv în peninsula Crimeea, şi au ca obiectiv principal testarea coordonării acţiunii marinei şi aviaţiei în cadrul unor tiruri cu rachete. La exerciţii participă avioane de vânătoare Su-27SM şi Su-30SM2, precum şi avioane de bombardament SU-34.

Grupurile aeriene din districtul militar Sud şi din Flota Mării Negre sunt transferate la aerodromuri operative şi testează atacuri cu rachete la o ”distanţă cât mai mare posibil”, potrivit unui comunicat militar transmis de agenţia Interfax.

În acest timp, la baze din mai multe regiuni din sudul Rusiei circa 6.000 de militari sunt angajaţi în exerciţii menite să verifice starea lor de pregătire de luptă.

Anunţarea acestor exerciţii survine la câteva ore după de Moscova a criticat decizia Washingtonului de a plasa în alertă mii de militari americani în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Occident asupra Ucrainei, Kremlinul estimând că această decizie duce la o ”exacerbare a tensiunilor”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here