Secretarul General Adjunct al NATO Mircea Geoana analizeaza pentru Ziarul Financiar una din cele mai mari provocari pentru omenire : schimbarile climatice. Cum se poate implica cea mai importanta alianta politico-militara din istorie in aceasta problema? Ne spune Mircea Geoana.
(Geo)politica schimbărilor climatice
Liderii politici, economici şi civici al planetei participă la lucrările COP26 la Glasgow, iar întreagă planetă urmăreşte deciziile şi angajamentele ce urmează să fie negociate, adoptate şi anunţate în următoarele două săptămâni. Este o conversaţie care ne priveşte pe noi toţi, locuitorii frumoasei noastre planete. Indiferent de geografie, nivel economic şi social sau preferinţe politice şi ideologice, suntem cu toţii obligaţi să găsim răspunsuri credibile şi ambiţioase în faţa unei din celei mai mari provocări a speciei umane – riscul distrugerii ecosistemului atât de fragil al naturii şi al impactului activităţilor umane asupra încălzirii globale.
În ciuda evidenţei că ne găsim la un moment de inflexiune, găsirea răspunsurilor nu se anunţă uşoară. Dimpotrivă, COP26 se desfăşoară într-un fundal dominat de dezacorduri politice şi de interese divergente între grupuri de ţări şi în interiorul multor societăţi. Liderii Chinei, Rusiei şi Turciei nu participă în persoană la summit. Nici momentul geopolitic nu este cel mai favorabil. Neîncrederea lumii în curs de dezvoltare faţă de promisiunile statelor avansate a crescut substanţial, ţînând cont de mai vechile promisiuni de asistenţă financiară neonorate în trecut şi amplificată de răspunsul mai degrabă egoist al statelor dezvoltate faţă de cele sărace în perioada pandemiei. Mai mult, actuală criză a preţurilor la energie în Europa (pe fundalul intensei dezbateri din UE privind costurile antrenate de tranziţia verde) complică o dezbatere şi aşa complicată. Marile puteri emergente ca India anunţă în premieră anul 2070 că dată ţintă pentru zero emisii, în timp ce China nu renunţă la folosirea cărbunelui pentru producerea de energie. Nevoile de a continua investiţiile pentru folosirea combustibililor fosili pe perioada de tranziţie provoacă protestul activiştilor de mediu, veniţi în număr mare la Glasgow şi ultra-activi pe reţele sociale, lucru care reflectă importanţa pe care tânăra generaţie o acordă acestui subiect central al dezbaterii publice.
Această presiune a opiniei publice a determinat şi alte mutaţii importante şi potenţial pozitive. În premieră, numeroase bănci centrale şi instituţii financiare mobilizează resurse şi “premiază” companiile şi inovaţia în domeniul tehnologiilor verzi. Cancelarul Trezoreriei britanice, Rishi Sunak, a anunţat că toate companiile listate la bursă de la Londra vor trebui să producă planuri concrete de reducere a emisiilor de carbon, sub penalitatea plăţii de amenzi din partea reglementatorului pieţelor financiare. Un număr de mari fonduri de investiţii şi bănci, grupate sub egida Glasgow Financial Alliance for Net Zero (sau Gfanz), promit mobilizarea de sume importante pentru finanţarea tranziţiei către energie regenerabilă până în 2050. Multe iniţiative de acest gen au loc fără implicarea guvernelor centrale, la nivel de guverne locale, asociaţii profesionale, de companii de talie mică şi mijlocie şi la nivel cetăţenesc.
Răspunsurile ce trebuie găsite la Glasgow şi în perioada viitoare vor trebui să ţină cont de ambele necesităţi: surse de energie accesibile că preţ şi în volum suficient de mare în viitorul imediat şi o accelerare a tranziţiei către surse regenerabile în anii şi deceniile viitoare. Pe scurt, un răspuns care să fie bazat pe realităţile lumii de astăzi, pe provocările şi contradicţiile acesteia, însă pe un fond de ambiţie colectivă, realistă şi responsabilă pentru toţi.
Însă mulţi se întreabă dacă şi această conferinţă va rezulta în alte promisiuni neonorate, cum a fost cazul de multe ori în cele 27 de conferinţe din trecut. Ceea ce este diferit de această dată este că cetăţenii şi naţiunile devin conştienţi de riscul existenţial al încălzirii globale şi există mai multă presiune publică şi politică pentru adoptarea unor decizii mai curajoase decât declaraţiile de intenţii de până acum. Declaraţia privind oprirea deforestării până în 2030 sau cea numită Global Methane Pledge, care cuprinde jumătate dintre primii emitenţi de metan din lume, sunt indicii ale acestui sentiment de urgenţă şi destin comun.
Schimbările climatice au şi serioase implicaţii de securitate. Fenomenele climatice sunt din ce în ce mai extreme şi generează situaţii neaşteptate şi cicluri neregulate. Schimbările climatice generează multiplicarea conflictelor. Alimentează crize afectând producţia şi accesul la resurse. Determină mişcări masive de populaţie. Aceste schimbări sunt evidente – din regiunea Sahel din Africa, unde un climat mai aspru conduce la extremism şi migraţie, până în zona arctică, confruntată nu doar cu creşterea galopantă a temperaturilor, ci şi cu o evidentă competiţie geopolitică. Niciun areal nu este ferit de efectele schimbărilor climatice.
Şi NATO se confruntă cu efectele impactului schimbărilor climatice – fie că este vorba de inundaţii recurente ale bazelor navale sau de antrenamente ale trupelor aliate în Irak, la temperaturi de peste 50 de grade Celsius, în echipament complet de luptă. Schimbările climatice au un impact real şi în creştere şi asupra securităţii noastre. Drept urmare, prin deciziile adoptate la Summitului de la Bruxelles, din vara acestui an, am adus această problematică în centrul agendei NATO.
După cum explică şi Secretarul General al NATO în cadrul conferinţei COP26, efectuăm prima analiză la nivelul întregii alianţe pentru a evalua impactul schimbărilor climatice asupra infrastructurii, operaţiunilor şi mediului de securitate. Trebuie să reducem impactul climei asupra armatelor noastre. Dar trebuie să reducem şi impactul armatelor noastre asupra climei. În acest sens, dezvoltăm prima metodologie de măsurare a emisiilor militare în întreaga Alianţă. Analizăm, de asemenea, capabilităţile şi urmărim reducerea dependenţei de combustibilii fosili. Aliaţii investesc în soluţii durabile, inclusiv biocombustibili pentru avioanele cu reacţie şi panouri solare pentru alimentarea echipamentelor.
NATO poate şi trebuie să stabilească standardul de excelenţă în materie de climă şi securitate.
Această masivă tranziţie nu va fi, cu siguranţă, una facilă, dar este, în mod cert, dezirabilă şi mai mult decât necesară. Însă ea va aduce în faţă decidenţilor, inclusiv în România, întrebări şi decizii complicate. Multă lume vorbeşte în această perioadă de PNRR şi de sumele alocate României, inclusiv în zona tranziţiei energetice. Însă transformarea va trebui să fie mult mai profundă. Asistăm, în fapt, la încercarea de a transforma, din mers, însuşi modelul nostru economic, de creştere şi dezvoltare, a contractului social şi economic.
Tranziţia energetică, digitalizarea, automatizarea şi robotizarea, introducerea pe scară largă a inteligenţei artificiale, a biotehnologiei sau a generaţilor 5 şi 6 G în telecomunicaţii – toate survin în acelaşi timp şi vor bulversa industrii, meserii, societăţi, sisteme politice şi echilibrul geopolitic. Pentru a reuşi, nu va fi nevoie doar de resurse financiare, ci, mai ales, de viziune, anticipaţie, profesionalism, curaj şi perseverenţă politică. De investiţii masive în inovare, cercetare şi dezvoltare. De a încerca să urcăm în lanţul de valoare al economiei şi de a atrage investiţii în industriile şi tehnologiile viitorului, aşa cum s-a reuşit în colaborarea cu SUA în privinţa producerii în România a noii generaţii de reactoare modulare.
Să nu ne facem iluzii. Ca în orice alt moment al istoriei când se schimbă regula jocului geopolitic şi geoeconomic, şi de această dată vor fi învingători şi învinşi. Depinde de fiecare dintre noi, ca cetăţeni, ca naţiune şi ca Occident democratic să decidem unde vrem să fim în acestă ireversibilă, convulsivă şi necesară transformare.
