Giorgia Meloni, lidera formaţiunii Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia, FdI), a avertizat joi că guvernul pe care intenţionează să îl conducă va susţine linia NATO şi alianţa occidentală ori nu va fi deloc, după ce partenerul ei de alianţă, liderul Forza Italia (FI), Silvio Berlusconi, a făcut comentarii controversate cu privire la războiul din Ucraina, relatează ANSA.

O înregistrare video difuzată marţi în care acesta le spunea parlamentarilor FI că a restabilit legăturile cu vechiul său prieten Vladimir Putin, cu schimburi de cadouri şi scrisori ‘dulci’, a stârnit polemică la Roma.

Scandalul a luat amploare miercuri când a fost difuzată o nouă înregistrare în care Berlusconi sugera că acţiunile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski au obligat Moscova să invadeze Ucraina, punând la îndoială politica de acordare de ajutor Kievului.

Meloni, al cărei partid a fost motorul victoriei coaliţiei de dreapta în alegerile generale de luna trecută, a dat miercuri seara un ultimatum, afirmând că Italia nu trebuie să fie niciodată ‘veriga slabă a Occidentului’.

Într-un comunicat, Berlusconi a spus că acele comentarii ale sale au fost scoase din context, subliniind că poziţia sa şi cea a FI nu diferă de cea a guvernului.

Coordonatorul FI şi fost preşedinte al Parlamentului European, Antonio Tajani, va participa joi la o reuniune a Partidului Popular European (PPE) şi a declarat că va ‘confirma sprijinul deplin al meu şi al FI pentru Kiev’. Se aştepta ca Tajani să fie numit ministru de externe în guvernul Meloni, dar partidele de opoziţie au spus că el nu ar trebui să primească acest portofoliu, având în vedere declaraţia lui Berlusconi despre războiul din Ucraina, scrie Agerpres.

Cele 20 de sticle de vodcă trimise de preşedintele rus Vladimir Putin drept cadou fostului premier italian Silvio Berlusconi de ziua de naştere a acestuia încalcă sancţiunile europene impuse Rusiei după invazia sa în Ucraina, a declarat Comisia Europeană joi, transmite Reuters.

Fostul prim-ministru Berlusconi, al cărui partid Forza Italia va intra în noul guvern de coaliţie din Italia, a stârnit controverse săptămâna aceasta când a spus că a reluat legătura cu Putin şi a făcut recent schimb de ‘scrisori dulci’ cu acesta.

‘De ziua mea de naştere, mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte dulce’, le-a spus Berlusconi, care a împlinit 86 de ani luna trecută, parlamentarilor săi din Camera inferioară, conform unei înregistrări audio difuzate de agenţia de presă LaPresse.

Un pachet de sancţiuni al UE, convenit în aprilie, a extins o interdicţie de import pentru mărfurile ruseşti, inclusiv pentru băuturile spirtoase, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei într-un comunicat, adăugând că nu există exceptări pentru cadouri.

Cu toate acestea, este la latitudinea fiecărui stat membru al UE în parte să pună în aplicare sancţiunile, a remarcat el. Nu se ştie deocamdată dacă autorităţile italiene vor lua vreo măsură în cazul dat, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here