Un fost Secretar General al NATO, laburistul britanic George Robertson, denunţă vehement lipsa investiţiilor Regatului Unit în apărare, care pune securitatea naţională ”în pericol”, apreciind că Războiul din Iran este necesar să fie considerat un ”semnal de alarmă”, relatează AFP, citată de news.ro.
”Suntem prost pregătiţi (…). Suntem atacaţi. Nu suntem în siguranţă (…). Securitatea naţională şi siguranţa Regatului Unit sunt în pericol”, îşi exprimă îngrijorarea fostul ministru britanic al Apărării (1997-1999), potrivit unor fragmente publicate de Financial Times (FT) şi BBC dintr-un discurs pe care urmează să-l susţină marţi seara la Salisbury (sud).
Fostul secretar general al NATO (1999-2004) şi membru al Paritdului Laburist (Labour) al premierului Keir Starmer denunţă ”o complezenţă corozivă a clasei politice britanice”.
”Vorbim în zadar de riscuri, ameninţări, semnale de alertă evidente, dar nici măcar o dezbatere naţională cu privire la apărare nu poate fi lansată”, adaugă acest membru al Camerei Lorzilor.
El îl acuză pe Keir Starmer de faptul că ”nu este dispus să facă investiţiile necesare”.
Guvermul laburist a prevăzut să-şi publice în toamna lui 2025 planul de investiţii pe o perioadă de zece ani în domeniul apărării, însă acesta a fost amânat neîncetat.
George Robertson, autorul Revizuirii Strategică a Apărării, publicată în 2025, în vederea unei modernizări a armatei britanice, îi acuză de ”vandalism” pe ”experţii nemilitari” de la Ministerul Finanţelor.
Războiul din Orientul Mijlociu trebuie să fie considerat, în opinia sa, un ”semnal de alarmă” care să împingă Guvernul la acţiune.
Acest conflict a dat la iveală limitele Marinei Regale britanice (Royal Navy), în contextul în care regatul a trimis tardiv un singur distrugător la Marea Mediterană pentru a proteja bazele britanice din Cipru, dintre care una a fost atinsă de dronă iraniană.
Keir Starmer s-a angajat să crească cheltuielile cu apărarea la 2,5% din PIB până în 2027 şi până la 3% după 2029, în urma unor presiuni exercitate de către Statele Unite asupra Europei să contribuie mai mult la propria apărare.
”Implementăm Revizuirea Strategică a Apărării pentru a face faţă ameninţărilor cu care ne confruntăm”, a comentat un purtător de cuvânt al Guvernului, care a dat asigurări că planul de investiţii în apărare va fi publicat ”cât mai curând posibil”, scrie news.ro



