Guvernul israelian va iniţia pregătiri pentru o posibilă intervenţie militară împotriva programului nuclear iranian, scrie presa internațională.

Informația vine în contextul în care, săptămâna trecută, Administrația Biden a făcut Teheranului oferta de a relua discuțiile asupra acordului menit să limiteze programul nuclear iranian, acord abandonat de fostul președinte SUA, Donald Trump.

Înțelegerea din 2015 prevedera ca Iranul să nu construiască noi instalații de îmbogățire a uraniului timp de 15 ani, să-și limiteze numărul de centrifuge și să permită inspecțiile internaționale. Republica islamică beneficia, în schimb, de ridicarea sancțiunilor în planul exporturilor energetice, în domeniul financiar și al transporturilor.

Este greu de anticipat dacă acordul în formula din 2015 – cu SUA parte din acord, alături de Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania – va mai putea fi revitalizat însă Israelul își ia măsuri de precauție, spune premierul Benjamin Netanyahu.

Premier israelian: vom face tot ce e necesar pentru ca Iranul să nu se doteze cu arme nucleare

“Am observat deja caracterul acordurilor cu regimuri extremiste precum cel iranian, atât în secolul trecut, cât şi în secolul actual, cu Administraţia nord-coreeană.

Indiferent dacă există sau nu un acord, noi vom face ceea ce este necesar pentru a nu permite Iranului să se doteze cu arme nucleare”, a afirmat premierul în exerciţiu al Israelului, Benjamin Netanyahu.

La rândul său, ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a avertizat că Israelul se pregăteşte pentru o posibilă operaţiune militară împotriva Iranului.

“Trebuie să ne asigurăm că, dacă va fi semnat un acord cu Iranul, va fi unul care va pune capăt proiectului nuclear, va permite monitorizarea eficientă pe termen lung şi va pune capăt implicării Iranului în Siria, Yemen şi Irak.

Armata israeliană îşi mobilizează forţele şi se pregăteşte pentru orice scenariu, inclusiv pentru cel în care va trebui să lansăm o operaţiune pentru a împiedica Iranul să obţină arme nucleare”, a afirmat Gantz, conform publicației Times of Israel.

Ministru israelian de externe: Sunt necesare măsuri imediate

Alți membri ai guvernului israelian se pronunță pentru măsuri imediate.

“Iranul distruge ultimele vestigii ale monitorizării Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi continuă să conteste şi să ameninţe stabilitatea regională.

Paşii extremi ai Iranului necesită o reacţie internaţională imediată. Politicile Iranului reprezintă o declaraţie privind intenţiile şi dorinţa de a continua să dezvolte capabilităţi nucleare”, a declarat, la rândul său, Gabi Ashkenazi, ministrul israelian de Externe.

Israelul nu este de acord cu intenţia Administraţiei Biden de readucere a Statelor Unite în Acordul nuclear.

Noul ambasador israelian la Washington, Gilad Erdan, a avertizat că Israelul s-ar putea disocia de strategia SUA privind programul nuclear iranian, în cazul în care Washingtonul revine în acordul atomic din 2015.

Iranul avertizează că va intensifica purificarea uraniului “la orice nivel are nevoie țara”

În contextul disensiunilor, Statele Unite şi Israelul vor relua în următoarele zile consultările pentru a stabili abordarea faţă de programul nuclear iranian şi faţă de influenţa Teheranului în Orientul Mijlociu.

Iranul a avertizat, luni, că ar putea intensifica activităţile de purificare a uraniului şi că nu va ceda presiunilor exercitate de Statele Unite, în timp ce Administraţia Biden a reiterat angajamentul de a nu permite Teheranului să fabrice arme nucleare.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Teheranul ar putea atinge un nivel de 60% în purificarea uraniului, subliniind însă că nu există obiectivul fabricării de arme atomice.

“Nivelul de îmbogăţire a uraniului în Iran nu va fi limitat la 20%. Îl vom intensifica la orice nivel are nevoie ţara. Am putea ajunge la 60%. Americanii şi părţile europene din Acord au utilizat un limbaj inadecvat împotriva Iranului. Iranul nu va ceda presiunilor. Poziţia noastră nu se va schimba”, a declarat Ali Khamenei, conform Televiziunii publice iraniene

Khamenei susține însă  că Iranul nu are obiectivul de a fabrica arme atomice.

Acordul din 2015, limită formală pentru programul iranian de îmbogățire a uraniului

Acordul nuclear iranian din 2015, din care Statele Unite s-au retras în 2018, prevede că Iranul poate purifica uraniu până la nivelul de 3,67%.

Înainte de semnarea acordului, Iranul atinsese un nivel de purificare a uraniului de 20%.

Uraniul utilizat la fabricarea de bombe nucleare are o concentraţie de cel puţin 90%.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here