Sprijinul finlandezilor pentru aderarea ţării lor la NATO a ajuns luni la un nou nivel istoric după invazia rusă din Ucraina, depăşind pentru prima dată 60%, conform unui sondaj de opinie, relatează AFP.

Dintre cei chestionaţi, 62% se declară în favoarea aderării la Alianţa Nord-Atlantică, în timp ce numai 16% se opun, iar 21% sunt indecişi, conform acestui sondaj realizat de Institutul Taloustutkimus.

În urmă cu două săptămâni, măsurările aceluiaşi institut au arătat că, pentru prima dată în istoria acestei ţări nordice, majoritatea absolută a populaţiei (53%) era în favoarea aderării la NATO, o creştere de 25 de puncte procentuale după atacul asupra Ucrainei ordonat de preşedintele rus Vladimir Putin.

Însă, în ciuda acestei creşteri inedite, executivul finlandez a reiterat, la fel ca Suedia vecină, că nu există un proiect de aderare imediată, chiar dacă în ultimele zile au avut loc consultări între forţele politice.

Moscova ameninţă de mai mulţi ani Finlanda şi Suedia cu “consecinţe politice şi militare grave” în caz de aderare, un avertisment repetat în weekend.

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a făcut apel la concetăţenii săi să îşi păstreze “capul limpede” în legătură cu această chestiune.

Un raport privind avantajele şi incovenientele unei aderări este în curs de pregătire, iar decizia finală va aparţine parlamentului, a subliniat el.

În Suedia, opinia publică s-a schimbat de asemenea subit înspre o majoritate favorabilă aderării.

Sondajul de opinie din Finlanda a fost realizat pe internet pe o cotă reprezentativă de 1.378 de persoane adulte, în perioada 9-11 martie, având o marjă de eroare de 2,5 puncte procentuale.

Suedia şi Finlanda sunt oficial nealiniate, deşi ambele sunt parteneri ai NATO de la mijlocul anilor 1990 şi au întors pagina neutralităţii la sfârşitul Războiului Rece, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here