Home Uncategorized China generează amenințări serioase în Asia

China generează amenințări serioase în Asia

0
China generează amenințări serioase în Asia

Incursiunea unui avion militar chinez în spaţiul aerian japonez constituie o “încălcare gravă a suveranităţii nipone”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, la o zi după incidentul petrecut în Marea Chinei de Est, notează AFP.

“Încălcarea spaţiului nostru aerian de către un avion militar chineză nu este doar o încălcare gravă a suveranităţii noastre, ci şi o ameninţare la adresa securităţii noastre şi este complet inacceptabilă”, a declarat Yoshimasa Hayashi jurnaliştilor.

Potrivit Ministerului japonez al Apărării, un avion “spion de tip Y-9” al armatei chineze a intrat în spaţiul aerian japonez luni, la orele 11.29 (02.29 GMT), timp de aproximativ două minute.

“Înţelegem că aceasta este prima incursiune confirmată şi anunţată a unui avion militar chinez în spaţiul nostru aerian de când am pus în aplicare măsuri de luptă” împotriva acestor incursiuni, a declarat Hayashi în cursul unui briefing de presă obişnuit.

“Ne abţinem să dăm un răspuns precis cu privire la obiectivul acţiunii avionului chinez. Cu toate acestea, activităţile militare recente ale Chinei în apropierea Japoniei au tendinţa de a se extinde şi de a deveni din ce în ce mai active”, a adăugat el.

“Guvernul va continua să urmărească îndeaproape activităţile militare ale Chinei şi va lua toate măsurile posibile pentru a asigura o supraveghere vigilentă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, scrie Agerpres.

China este “cel mai mare perturbator” al păcii în Asia de Sud-Est, a declarat marţi ministrul apărării din Filipine, a doua zi după un nou incident între nave sub pavilioanele celor două ţări, relatează AFP.

“China este cel mai mare perturbator al păcii în regiunea ASEAN”, a declarat ministrul filipinez al apărării Gilberto Teodoro în cadrul unei conferinţe de presă, făcând referire la alianţa regională Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est.

Patru incidente pe mare au avut loc între cele două ţări într-o săptămână. Ultimul dintre ele, produs luni, a determinat China să ia “măsuri de control”, a anunţat aceasta.

Beijingul a denunţat un acroşaj cu două nave ale gărzii de coastă filipinez intrate “ilegal în ape apropiate de reciful Xianbin din insulele Nansha”, folosind numele chinezeşti al atolului disputat Sabina şi al insulelor Spratleys.

Duminică, Filipine a acuzat nave chineze că au lovit o navă filipineză de pescuit şi că au utilizat un tun cu apă împotriva ei în apropiere de atolul disputat Sabina.

Beijingul revendică o mare parte din insulele şi recifele din Marea Chinei de Sud, inclusiv apele şi insulele apropiate de coastele mai multor ţări vecine, şi a ignorat decizia unui tribunal internaţional în 2016, potrivit căruia revendicările sale nu au nicio bază juridică, notează AFP preluată de Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here