Alexandre Benalla, fosta garda de corp al președintelui francez Emmanuel Macron, a fost anchetat oficial marți din cauza unui contract semnat de un asociat cu un oligarh rus, potrivit unor surse din securitate.

Benalla, care a fost concediat în 2018 după ce a fost filmat agresând protestatari, a fost reținut de poliția specializată anticorupție împreună cu soția sa, în cadrul unei investigații asupra afacerilor fostului său asociat, Vincent Crase, potrivit AFP.

Crase, un fost polițist care s-a ocupat cândva de securitatea partidului politic al lui Macron, a declarat anchetatorilor în 2019 că înțelegerea cu oligarhul rus Iskander Makhmudov acoperea securitatea lui și a copiilor săi în Franța și Monaco.

Benalla a negat să aibă vreo legătură cu contractul când a fost audiat de o comisie parlamentară în 2018.

Anchetatorii francezi cercetează posibila spălare de bani și corupție în afacerea dintre compania lui Crase și Makhmudov, despre care se spune că este apropiat de liderul rus Vladimir Putin.

Site-ul francez de investigații Mediapart a raportat în decembrie 2019 că afacerea valorează 294.000 de euro (333.000 de dolari).

Cea mai recentă evoluție a ceea ce a fost numit „Benallagate” în presa franceză a avut loc la o lună după ce fostul bodyguard căzut în dizgrație a fost condamnat pentru agresarea a doi tineri protestatari în timpul unei demonstrații anticapitaliste din 2018, precum și pentru falsificarea documentelor și purtarea ilegală a unei arme de foc.

Macron l-a concediat pe Benalla după ce a apărut un clip video al incidentului din 2018, care îl arată lovind un tânăr și apucând o tânără de gât la un protest în Paris.

Benalla purta o cască de poliție, deși nu i s-a permis să participe la protest decât în calitate de observator.

„Benallagate” a  reprezentat primul test major pentru președinția lui Macron, care a fost acuzat de mușamalizare pentru că nu l-a raportat poliției până când cotidianul francez Le Monde a dezvăluit existența videoclipului la două luni după incident.

După izbucnirea scandalului, Benalla a recunoscut că a purtat o armă în timpul ieșirilor cu Macron, deși era autorizat să o aibă doar în sediul partidului lui Macron, unde era supranumit „Rambo”.

Anchetatorii au descoperit că a continuat să folosească pașapoarte diplomatice pentru călătorii în Africa și Israel, unde încerca să-și construiască o afacere de consultanță.

De asemenea, el a fost găsit vinovat că a folosit documente false pentru a obține unul dintre pașapoarte, scrie antena 3.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here