Ameninţarea reprezentată de utilizarea de către Rusia a unor arme nucleare tactice ”nu poate fi ignorată” şi o astfel de lovitură ar putea declanşa un război nuclear limitat, a declarat miercuri comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, relatează Reuters.

“Există o ameninţare directă a utilizării, în anumite circumstanţe, a armelor nucleare tactice de către forţele armate ruse”, a afirmat generalul Zalujnîi, şeful Statului Major al armatei ucrainene, într-un articol publicat de agenţia naţională de presă Ukrinform.

“Este, de asemenea, imposibil să excludem complet posibilitatea implicării directe a celor mai importante ţări la nivel mondial într-un conflict nuclear ‘limitat’, în care perspectiva unui al treilea război mondial este deja direct vizibilă”, a mai spus Zalujnîi, în articolul redactat împreună cu deputatul ucrainean Mihail Zabrodski.

Totodată, comandantul şef al armatei ucrainene a revendicat miercuri responsabilitatea pentru o serie de atacuri împotriva bazelor aeriene ruseşti din peninsula anexată Crimeea, între care unul care a provocat în luna august daune semnificative la aerodromul militar din Saki, în vestul peninsulei.

Generalul Zalujnîi a mai spus că loviturile au fost lansate cu ajutorul rachetelor, fără a oferi alte detalii.

Referindu-se la răspunsul Ucrainei la aşa-numita strategie a Moscovei de a “distanţa” războiul de cetăţenii ruşi, Valeri Zalujnîi şi Mihail Zabrodski se referă în articol la “eforturile de succes ale forţelor armate ucrainene de a transfera fizic ostilităţile către … Crimeea”.

“Ne referim la o serie de lovituri reuşite cu rachete împotriva bazelor aeriene ale inamicului din Crimeea, în primul rând împotriva aerodromului militar din Saki”, se precizează în articol. O notă de subsol menţionează că atacul de la Saki a fost o “combinaţie de lovituri” care au avut loc pe 9 august şi care au scos “din acţiune” zece avioane de război ruseşti, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here