Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a avut luni o discuţie telefonică cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, prilej cu care acesta a apreciat că Beijingul poate juca un rol important în ajungerea la o încetare a focului în Ucraina, iar Beijingul a salutat negocierile dintre Rusia şi Ucraina, transmit marţi Reuters şi Xinhua.
Discuţia, despre care Beijingul afirmă că a avut loc la cererea Kievului, a fost prima la nivel înalt făcută publică între cele două state începând de la 1 martie, când Kuleba a solicitat părţii chineze să îşi folosească relaţiile cu Moscova pentru ca aceasta să oprească invazia în Ucraina, după cum a transmis Ministerul de Externe ucrainean la acea vreme.
China salută negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina, a spus Wang în convorbirea de luni, potrivit Xinhua, afirmând că, oricât de dificile ar fi discuţiile şi ce diferenţe ar exista, direcţia generală ar trebui continuată până se va ajunge la o încetare a focului şi în cele din urmă la pace.
‘Războaiele se sfârşesc în cele din urmă. Cheia este cum să reflectăm asupra durerii, cum să menţinem securitatea durabilă în Europa şi să instituim un mecanism de securitate europeană echilibrat, eficient şi sustenabil’, a afirmat Wang, potrivit ministerului său.
‘China este pregătită să joace un rol constructiv în această privinţă dintr-o poziţie obiectivă’, a adăugat diplomaţia chineză.
La rândul său, Kuleba a scris pe Twitter că este ‘recunoscător omologului chinez pentru solidaritatea cu victimele civile’.
‘Împărtăşim amândoi convingerea că încheierea războiului contra Ucrainei serveşte intereselor comune de pace, securitate alimentară globală şi comerţ internaţional’, a arătat ministrul ucrainean.
Conform Xinhua, Kuleba a mai spus că Ucraina doreşte să menţină comunicarea cu Beijingul şi speră că acesta va continua să joace un rol important în ajungerea la o încetare a focului.
China, care s-a apropiat tot mai mult de Moscova în ultimii ani, dar care întreţine relaţii diplomatice cordiale şi legături comerciale puternice şi cu Ucraina, a refuzat să condamne agresiunea Rusiei sau să califice acţiunile acesteia drept invazie. Rusia a lansat la 24 februarie ceea ce numeşte o ‘operaţiune militară specială’ în Ucraina, scrie Agerpres.