Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut joi, la forumul de securitate de la Berlin, “provocarea logistică” pe care o presupune mentenanţa armamentului trimis de aliaţi în Ucraina, invadată de Rusia la 24 februarie, şi a declarat că este “extrem de important” să se abordeze această chestiune, transmite EFE.

Stoltenberg a subliniat că armele cu care ţările NATO sprijină Ucraina “au nevoie de muniţie şi de piese de schimb”. El a insistat că NATO nu face parte din conflict, dar ajută Ucraina să se apere de o agresiune asupra integrităţii sale teritoriale şi a reiterat că “nu va fi pace dacă agresorul câştigă”.

Secretarul general al NATO a vorbit şi despre “fragmentarea” industriei europene de armament, drept una dintre provocările cu care se confruntă membrii europeni ai NATO. Totodată, deşi le-a mulţumit ţărilor europene pentru creşterea bugetului pentru apărare, Stoltenberg a amintit că “80% din totalitatea cheltuielilor (militare ale NATO) provin de la aliaţi din afara UE”.

Şeful NATO s-a referit totodată la provocările cu care se confruntă ţările membre ale NATO în chestiuni referitoare la dependenţa externă de naţiuni cu regimuri autoritare, precum Rusia şi China.

Stoltenberg a menţionat dependenţa de gazul rusesc şi a avertizat că există o altă dependenţă, de “materiile prime critice” care provin din China. În acest context, el le-a cerut aliaţilor să nu ţină cont doar de consideraţii de tip economic atunci când evaluează acorduri comerciale cu China,scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here