Ucraina se pregăteşte să atace Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, precum şi Flota Rusă de la Marea Neagră staţionată acolo, potrivit unui oficial guvernamental ucrainean, citat marţi de agenţia DPA.
“Primim capabilităţi anti-navă şi mai devreme sau mai târziu vom viza flota”, a declarat unul dintre vice-miniştrii ucraineni ai apărării, Volodîmîr Havrîlov, pentru ziarul The Times în timpul unei vizite la Londra. “Rusia va trebui să părăsească Crimeea dacă ei doresc să existe ca ţară”, a adăugat el.
Potrivit lui Havrîlov, recăpătarea Insulei Şerpilor, ocupată de Moscova la începutul invaziei, a fost un prim pas. “Suntem gata să-i luăm la ţintă peste tot în Marea Neagră, dacă avem această capacitate”, a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacţionat spunând că remarcile lui Havrîlov confirmă necesitatea “operaţiunii militare speciale”, denumirea oficială a războiului în Rusia şi care urmăreşte, printre altele, “denazificarea” şi “demilitarizarea” Ucrainei.
Potrivit secretarului de presă prezidenţial rus, astfel de declaraţii ce conţin “pretenţii asupra teritoriului Rusiei vorbesc încă o dată despre corectitudinea operaţiunii speciale”.
“Numai prin astfel de mijloace Ucraina poate fi eliberată de asemenea reprezentanţi ai conducerii”, a mai declarat Peskov, potrivit agenţiei oficiale de presă ruse TASS, preluata de Agerpres.