Au mai rămas mai puțin de 160 km pentru ca Rusia să-și finalizeze conducta Nord Stream 2 spre Mecklenburg, o regiune de la Marea Baltică, conductă care de acolo va furniza Germaniei gaze naturale în urma unui acord „de iubire” care periclitează principalul scop al NATO și al Occidentului, scrie The Telegraph.

S-ar putea ca proiectul să nu fie finalizat niciodată. Dacă însă va fi finalizat s-ar putea ca gazul să nu mai circule niciodată, decât dacă Germania dorește să riște să își strice ireparabil relațiile cu SUA și cu Europa de Est. Cele cinci companii europene care au participat în acest consorțiu și care vrând-nevrând au devenit agenți ai politicii externe promovate de Vladimir Putin, sunt acum „în furci” cu un Washington furios. Compania Shell este una dintre ele.

Casa Albă a lui Biden și ambele partide din Congres văd în Nord Stream 2 o alianță a trădării – „conducta Ribbentrop-Molotov” – după cum este cunoscut proiectul în Polonia. Ei sunt pe picior de război.

Contestarea principală a proiectului Nord Stream 2 este aceea că ajută Rusia să pătrundă în sistemul occidental și că, în consecință, asta ar provoca pericolul strategic al unui mai larg pact sino-rus. Pe de altă parte, el oferă gazul atât de necesar în tranziția spre înlocuirea cărbunelui.

Pare plauzibil, dar nu e adevărat. “Conducta e pură diversiune. Nu asigură nici măcar o moleculă de gaz în plus”, a declarat profesorul Alan Ripley de la Consiliul Atlantic.

În schimb, ea permite monopolului Gazprom din Rusia să ocolească gazoductul Frăția Ucraineană, lipsind Ucraina de principala sursă de venituri și de un atu strategic. Conducta funcționează cu mult sub capacitate și poate răspunde oricărei necesități plauzibile de gaze pe viitor.

Nord Stream 2 a avut numai două scopuri: să izoleze și să sufoce Ucraina și totodată să prejudicieze Polonia, deviind fluxul de gaze din conducta Yamal. Conducta este un instrument al ambițiilor revanșarde ale lui Putin. Departe de a-l bloca în fața Occidentului, ea îl face și mai periculos.

Celălalt scop reiese clar dintr-un discret (și curajos) raport al băncii rusești de credit Sherbank, intitulat “Întărâtarea giganților”. Gazprom este un instrument menit să asigure contracte frauduloase fără nicio logică economică celor din cercul lui Vladimir Putin, scăzându-le valoarea la o scară impresionantă. „Nord Stream este un proiect de jaf”, afirmă profesorul Riley.

Am aflat de ce Berlinul este atât de grăbit să ajungă la un acord cu Putin dintr-un raport al UE dezvăluit în 2018. Raportul dezvăluia că Gazprom îi vinde Germaniei gaz cu reducere, la prețul de 200 euro/1000 de metri cubi, în timp ce Polonia a fost silită să plătească 350 euro, iar Bulgaria a fost tratată ca o colonie.

Raportul conchidea că Gazprom a încălcat sistematic legile UE, a avut un „comportament abuziv”, a promovat „prețuri incorecte”, a promovat o „poziție dominatoare” și a acționat ca un instrument al politicii externe a Kremlinului. Oficialii Comisiei Europene au vrut să impună amenzi mari.

Ce s-a întâmplat? Bruxelles-ul a mușamalizat treaba. Comisarul pentru concurență, Margrethe Vestager, o leoaică în confruntările cu Apple și Google, s-a comportat cu Gazprom ca o pisicuță. Berlinul a avut câștig de cauză. Rareori ai parte de asemenea dezvăluiri care îți arată cum funcționează de fapt Uniunea Europeană.

Neținând cont de asta, președintele german Frank Walter Steinmeier afirmă că proiectul Nord Stream 2 trebuie să continue, ca o imperativă compensație morală, din cauza victimelor făcute de naziști în cel de-Al Doilea Război Mondial. Asta a făcut Kievul să ridice din sprâncene. Ucraina a fost principala victimă a măcelului.

Social-democrații (SPD), au avut mereu o atracție față de Est, ea avându-și rădăcinile în Ostpolitik (Politica Estică) a lui Willy Brandt de pe vremea Războiului Rece, care reflectă un antiamericanism. Fostul cancelar Gerhard Schroeder este și el în „barca” Nord Stream, ținând partea Kremlinului. Conducta va crea locuri de muncă pentru Mecklenburgul cel sărac, un bastion al SPD.

Creștin-democrații Angelei Merkel nu se arată entuziasmați, dar succesorul ei desemnat aprobă ferm.

Entuziastul Armin Laschet este un ‚Putinverstehrer’ – adulator al lui Putin – ajungând până-ntr-acolo încât a justificat anexarea Crimeii și a ținut partea Rusiei în cazul otrăvirii lui Skripal, la Salisbury.

Ceea ce se află în spatele acestei iubiri oarbe manifestate față de Rusia e marea îngrijorare legată de securitatea energetică, o îngrijorare agravată de graba cancelarului Merkel de a reduce energia nucleară germană după (tragedia de la) Fukushima. Câmpurile petroliere ale Norvegiei își pierd și ele din rezerve.

Dar, deși e ușor să lansezi un caz alarmist, criza de gaze nu există. În ultimii zece ani, Statele Unite s-au transformat dintr-un mare importator într-un mare exportator, lansându-se pe scena mondială cu gaz natural lichefiat (LNG), extras din roci ieftine.

Pentru Germania, costurile diplomatice ale continuării acestei nebunii au crescut simțitor în ultimele zile. Berlinul a crezut că va putea îndepărta obiecțiile Washingtonului oferindu-se să cumpere gaz lichefiat din SUA, ca și când asta ar fi fost o problemă.

Berlinul a mai presupus că Joe Biden – totuși, un prieten al Ucrainei – nu va lăsa proiectul Nord Stream să-i stea în cale când va încerca să reia relațiile cordiale cu Europa după furtuna provocată de Trump. După alegerea lui Biden, Germania și-a reluat bucuroasă lucrările finale la gazoduct. Dar s-a înșelat. Casa Albă este supărată și din cauză că Berlinul se grăbește să intre într-un acord de investiții sino-european – un instrument prin care China să divizeze Occidentul – împiedicându-l totodată pe Biden să creeze un front democratic prin care să lupte împotriva comportamentului prădalnic al lui Xi Jinping.

Și, mai presus de toate, Putin a depășit prea multe limite. Atacurile informatice ale celor de la SolarWinds (de obârșie rusească), raportul de săptămâna trecută al serviciilor americane de informații cu privire la amestecul Rusiei în alegerile din 2020, campania de știri false menită să discrediteze vaccinurile occidentale, încălcarea Acordului privind Armele Chimice și Biologice din 1991 și tentativa de asasinat împotriva lui Alexei Navalnîi.

Acum pașii se iuțesc. Astăzi, la Bruxelles, secretarul de stat Antony Blinken i-a spus omologului său german că Statele Unite intenționează să ia măsuri. „Am spus clar că firmele angajate în construcția proiectului riscă sancțiunile SUA. Conducta divizează Europa, expune Ucraina și Europa Centrală în fața manipulărilor Rusiei, contravine chiar și obiectivelor Europei în materie de energie”, a declarat el.

Companiile europene nu pot scăpa de brațul lung al Trezoreriei SUA. Dacă vor intra în așa zisa „zonă roșie”, ele vor fi excluse din sistemul mondial de plăți în dolari. Vor fi zdrobite. „Dacă americanii vor să oprească fluxul de gaze, acesta se va opri”, a declarat Tim Ash, de la Standard Bank.

S-ar putea ca problema să se rezolve de la sine destul de curând. Verzii au promis să pună punct proiectului dacă, în septembrie, vor ajunge la putere în fruntea unei coaliții de centru-stânga. Un asemenea cutremur nu mai poate fi exclus. Creștin-democrații au căzut la un procent de 27% după vaccinarea poticnită. Verzii se clasează pe locul al doilea, cu 22%.

Dar gustul amar va rămâne, orice s-ar întâmpla. Dacă stai și compari Marea Britanie „borisistă” cu Germania lui Putin, care este adevăratul renegat al sistemului politic european și al sistemului de alianțe?

„Puteți spune ce vreți despre Brexit, dar cel puțin britanicii nu merg mână în mână cu un stat ostil intereselor de securitate ale statelor membre UE”, afirmă profesorul Riley citat de The Telegraph.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here