Spionajul, una din cele mai vechi profesii din lume, nu și-a pierdut niciodată importanța și nu a fost vreodată exclus din arsenalul statelor care au înțeles că informația înseamnă supraviețuire. Deşi se cunosc foarte puține despre adevărata viaţă a spionilor, literatura și cinematografia secolului XX au creat o imagine idealizată a agenţilor secreţi, construind o percepție care fascinează publicul și în zilele noastre, scrie publicatia intelligence.sri.ro
Cuvântul spion ne aduce mai întâi în minte o figură masculină, pentru mulți cea a inconfundabilului James Bond. Însă acest gând ar nedreptăți personaje celebre care aparțin celuilalt gen, ca de exemplu Mata Hari. Istoria ne arată că societatea nu a fost blândă cu femeile, existând prejudecăţi cu privire la abilitatea acestora de a păstra secretele pentru mai mult timp, dar şi concepții arhaice cu privire la inferioritatea lor faţă de bărbaţi. Unul dintre domeniile pentru care nu erau considerate potrivite era și cel al spionajului.
Deși principala grijă a unui spion este să rămână invizibil, este greu de crezut cum timp îndelungat femeile nu au fost suspectate că ar avea astfel de preocupări. În afara acestui context favorabil, care exonera femeile de orice suspiciune, o mare parte a succesului în culegerea de informații s-a datorat unor abilități cu efect dezarmant asupra bărbaților, pe care i-au surclasat, de multe ori, pe frontul secretelor.
De-a lungul timpului, nu numai că spionajul feminin a continuat să existe, dar s-a dovedit capabil să folosească metode diverse, fascinante şi bine construite pentru obţinerea sau transmiterea de informaţii. Pentru aflarea secretelor, bărbații făceau apel la minciună, înşelătorie, trasul cu urechea, scris cifrat sau cerneală invizibilă, femeile își foloseau, cu mare succes, calităţile naturale pentru a obţine informaţii sau pentru a influenţa, cu delicateţe şi dibăcie, deciziile importante.
În continuare vă aducem în atenție câteva personaje dintr-o perioadă mai puțin cunoscută a lumii spionajului, respectiv secolul al XVII-lea.
Charlotte de Sauve
Charlotte de Sauve (1551 – 1617) a fost membră a „Escadronului Zburător”, o rețea de spionaj creată de Caterina de Medici care folosea farmecul feminin pentru a obţine informaţii de la bărbaţii cu funcţii importante în stat şi a le furniza reginei.
Charlotte de Sauve a fost educată la curtea Caterinei, Regina Mamă, făcându-se remarcată pentru inteligenţă şi vastele cunoştinţe despre politică dobândite timpuriu. Recrutarea sa ca spion a urmărit obţinerea de informaţii de la ducele de Navarra și transmiterea acestora către Caterina de Medici, care urma să le folosească drept pârghii politice. Sarcina a fost îndeplinită cu succes, metoda ce i-a fost sugerată, de a deveni confidenta acestuia şi o persoană capabilă să îl influenţeze, fiind de un real succes inclusiv datorită abilităţilor deţinute de Charlotte.
Istoricii îi atribuie obţinerea informaţiilor care au dus la arestarea şi executarea pentru conspiraţie a lui Annibal de Cocanas, un membru influent al Curţii Franţei şi a lui Joseph Boniface de la Mole, dejucând astfel un complot care urmărea detronarea regelui Carol al IX-lea.
Susan Hyde
Despre Susan Hyde (1607 – 1656), se presupune că ar fi acţionat ca spion pentru fratele său, Sir Edward Hyde, consilier al regelui Carol al II-lea şi primul autor al unei lucrări privind istoria Războiului Civil Englez. Susan a activat, începând cu 1654, în cadrul Organizaţiei The Sealed Knot, al cărei scop era lichidarea lui Cromwell şi reinstaurarea monarhiei, fiind printre puţinii agenţi ce se aflau în contact direct cu regele Carol al II-lea al Angliei.
Principalul rol a fost de a asigura comunicaţiile între Anglia şi Franţa, dar, în ciuda faptului că utilizarea corespondenţei de către femei nu era ceva ieşit din comun, cea transmisă de Susan a fost interceptată şi supravegheată de agenţii care acţionau pentru sprijinirea Protectoratului lui Oliver Cromwell.
Arestarea farmacistului Anthony Hinton, sub suspiciunea că lucrează pentru organizaţia secretă The Sealed Knot, a avut loc chiar în timp ce acesta avea asupra lui o scrisoare adresată lui Carol de către Susan Hyde. În document aceasta îl avertiza pe viitorul rege cu privire la prezenţa unui spion dublu în anturajul său, care transmitea informaţii oponenţilor. În timpul interogatoriului, Anthony Hinton a recunoscut că transporta scrisori ale mai multor persoane care acţionau în favoarea regalităţii, însă pe Susan Hyde a descris-o ca pe unul dintre cei mai de succes spioni ai organizaţiei, care a transmis informaţii importante timp de 4 ani. Printre metodele folosite pentru a îngreuna identificarea emitentului se regăseau cifrarea scrisorilor şi utilizarea unor nume de cod diferite la semnarea lor, în funcţie de persoanele cărora le erau adresate.
Agentul dublu la care făcea referire scrisoarea lui Susan Hyde era Sir Robert Honywood, parte din anturajul lui Carol. La câteva săptămâni după dezvăluirile lui Anthony Hinton, locuința lui Susan este percheziționată, iar femeia este arestată și dusă la Londra pentru interogatoriu. Susan Hyde își găsește sfârșitul în închisoarea Lambeth.
Aphra Behn
Aphra Behn (1640 – 1689), supranumită şi „incomparabila Astrea” sau „Agent 160”, a fost prima femeie dramaturg care și-a câștigat existența de pe urma creațiilor sale. În același timp, Aphra este și una dintre primele spioane din Anglia. Considerată o temerară a acelei perioade şi o persoană cu un şarm deosebit, Aphra Behn a fost o susţinătoare înfocată a regelui Carol al II-lea al Angliei care i-a încredințat misiuni de spionaj politic în portul Antwerp.
Vivacitatea și inteligența de care a dat dovadă la curte au atras atenția regelui Carol al II-lea care, impresionat de abilităţile ei, i-a oferit oportunitatea de a-şi servi patria în cadrul serviciilor secrete engleze în timpul războiului cu Olanda (1664 – 1667).
Aphra a fost desemnată, în anul 1666, să găsească în Olanda un expatriat englez pe nume William Scot şi să îl convingă să îi ofere informații. Pentru aceasta a avut alocat un buget de doar 50 lire, pe care i-a pierdut rapid, astfel că pentru misiunile ei s-a autofinanţat prin activitatea literară.
Ca agent de informaţii, Aphra Behn şi-a dovedit eficienţa şi abilităţile prin obţinerea şi transmiterea de mesaje codificate din Antwerp despre mişcările şi capacităţile de atac ale flotei olandeze. Cea mai mare realizare a sa o constituie procurarea planurilor olandezilor cu privire la un atac pe Tamisa care urmărea incendierea navelor engleze. Cu toate că a reuşit să le comunice în timp util Angliei, aceste informaţii au fost ignorate, astfel că britanicii au suferit pierderi semnificative.
Louise de Kérouaille
Louise de Kérouaille (1649 – 1734), ducesă de Portsmouth, supranumită „cea mai cunoscută dintre spioanele franceze”, s-a remarcat prin frumuseţea şi inteligenţa ieşite din comun. Ea a servit ca agent secret al regelui Franţei, Ludovic al XIV-lea, la curtea de la Londra. Monarhul francez dorea o persoană de încredere în apropierea lui Carol al II-lea al Angliei, capabilă să susţină interesele franceze şi să contribuie la consolidarea puterii de negociere a Parisului.
În ciuda relaţiei intime pe care a avut-o cu regele Carol al II-lea al Angliei, Louise de Kérouaille a deservit cu fidelitate interesele regelui Ludovic al XIV-lea. Susţinerea intereselor ţării natale i-a atras puternice antipatii în Anglia, iar după moartea lui Carol al II-lea veniturile consistente de care se bucura până la acel moment au fost suspendate. Revenită în Franța, Louise s-a afundat în datorii, neputând să depășească stilul de viață cu care se obișnuise în Anglia. Situația sa financiară a cunoscut o îmbunătățire abia în 1721, după urcarea pe tronul Franței a lui Filip al II-lea, duce de Orleans, acesta recompensând-o cu o importantă rentă anuală pentru serviciile aduse regatului.
Arta spionajului presupune disimularea preocupării de a obține informații mai puţin cunoscute sau dificil de accesat de public. Maeștrii acţiunilor de spionaj pot obţine frânturi de informaţii, aparent fără mare valoare, dar care contextualizate pot sprijini cauza pentru care au fost obţinute. Personajele prezentate și-au folosit abilitățile unice pentru a-și îndeplini misiunile, deși cunoșteau prețul pe care trebuiau să îl plătească dacă acțiunile lor erau descoperite.
O viață dedicată Companiei. Portretul Ginei Haspel
Acesta nu este o poveste romanțată cu spioni. Este doar o fotografie alb negru, luată într-o seară târzie de toamnă prin obiectivul unui aparat cu peliculă. O fotografie cu multe nuanțe de gri, timpul lăsându-și amprenta pe claritatea detaliilor. Însă fotografia conturează portretul primei femei care ocupă poziția de director al CIA, după o carieră în cadrul Agenției de peste trei decenii.
Începutul aventurii
Gina Cheri Walker Haspel s-a născut în Ashland, Kentucky, într-o familie în care era cea mai mare din 5 copii. Tatăl ei a activat în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA și a lucrat în mai multe baze aeriene pe pământ american sau în străinătate. A urmat studii liceale în Anglia, după care a dorit să-și completeze educația la West Point. Dezamăgită că, la acea vreme, femeile nu erau admise la această academie, Haspel a urmat cursurile Universității Kentucky și apoi ale celei din Louisville, pe care a absolvit-o cu specializarea limbi străine și jurnalism, în mai 1978. În 1982 a obținut o diplomă a Northeastern University din Boston, cu specializarea în drept. Ulterior a fost contractor civil al Grupului de Forțe Speciale 10, unde a activat ca funcționar civil în biblioteca bazei și la laboratorul de limbi străine. Această poziție i-a deschis calea către CIA, prin intermediul unui ofițer pe nume Michael Vickers. În ianuarie 1985, Gina Haspel depunea jurământul de credință. Spiritul de aventură și dorința de a-și servi țara au dus-o prin toată lumea în misiuni clandestine în folosul națiunii americane, ocupând, de-a lungul timpului 18 posturi în cadrul Agenției.
Fiul unui tâmplar din Alabama, Michael Vickers era doar cu un an mai mare decât Gina. Vickers s-a înrolat în forțele speciale ale SUA în 1973, s-a pregătit ca scafandru împreună cu SEAL, a petrecut un an la baza britanică SAS (Special Airborne Service) și s-a antrenat pentru acțiuni de gherilă. Începând cu 1983 s-a înrolat în forțele paramilitare ale CIA, participând la operațiunea de invadare a Grenadei (1983, operațiunea Urgent Fury), la eliminarea teroriștilor care au bombardat ambasada SUA din Beirut și la o misiune secretă în Honduras. Unul dintre cele mai importante roluri ale sale a fost de strateg principal în operațiunile de înarmare a mujahedinilor afgani în lupta contra URSS.
După ce a părăsit CIA, Michael Vickers a studiat la Wharton School of Pennsylvania (obținând un MBA) și la Johns Hopkins University (obținând doctoratul în relații internaționale și studii strategice). A lucrat ca secretar adjunct pentru operațiuni speciale în mandatele lui George W. Bush și Barrack Obama. De asemenea, a fost consilier pe probleme de contraterorism, război neconvențional și activități speciale. Aceasta este, pe scurt, cariera excepțională a unui expert în conflicte militare și non militare prezent în eșalonul principal de la Washington DC.
Aceste detalii ale carierei lui Michael Vickers au avut o influență determinantă asupra carierei de peste 36 de ani a Ginei Haspel, în serviciul de spionaj american.
Trei decenii în slujba Agenției
Gina Cheri Walker Haspel a lucrat în stația CIA din Addis Abeba (Etiopia, 1987-1989), în cea din Baku (Azerbaidjan 1996-1998), la Ankara și la Londra.
În capitala britanică a ocupat de două ori poziția de șef al stației, 2008-2011 și 2014-2017). Atacurile cu avioane kamikaze de pe teritoriul Americii au determinat-o pe Cheri Walker să își dedice eforturile luptei împotriva terorismului. Ea și-a asumat sarcini solicitante în cadrul Centrului Antiterorist începând cu 1 septembrie 2001 până în 2004, unele dintre ele profund controversate, precum cea de a conduce o închisoare pentru suspecți de terorism în Thailanda (octombrie – decembrie 2002). Pe scurt, cariera ei operativă a cuprins 7 perioade de lucru în străinătate, dintre care 3 ca ofițer de teren și 4 ca șef de stație CIA.
O persoană retrasă, în funcții sensibile
Întoarsă în Statele Unite, Gina Haspel a ocupat poziții-cheie în aparatul agenției americane, Șef adjunct al unui grup în Centrul Antiterorist (2001-2003), adjunct al Diviziei Naţionale de Resurse (2004-2005), senior manager în Serviciul National pentru Operațiuni Clandestine/Directoratul de Operațiuni (culminând cu poziția de director adjunct), respectiv director adjunct al CIA (2017-2018). A lucrat și în cadrul Centrului operațiunilor anti-Rusia, al cărui nume popular printre ofițerii Agenției este Casa Rusia.
Încununarea unei cariere de peste trei decenii a fost numirea în postul de director CIA, în luna mai 2018. Este primul ofițer operativ din CIA care ajunge directorul Agenţiei după William Colby, care a ocupat postul între 1973 și 1976, dar și prima femeie numită în această funcţie. A fost decorată cu Medalia de merit pentru informații, premiul George H.W. Bush pentru excelență în activități antiteroriste și distincția Donovan (numită astfel în onoarea lui William J. Donovan, alias “Wild Bill”, unul dintre întemeietorii Office for Strategic Services, precursorul CIA).
Fan declarat al cântărețului Johnny Cash, al cărui poster a fost fotografiat în biroul său, Gina Haspel este o persoană discretă: fără poze proprii, fără ieșiri în presă, fără social media și fără a contura o imagine cât de cât completă în ochii publicului. Mesajul pe care îl transmite această atitudine față de propria persoană ar putea fi că înțelege cine este, cunoaște organizația căreia i-a dedicat viața, și nu lasă aspectele personale să intervină în capacitatea ei de judecată. Fără o viață familială (odată cu intrarea în CIA s-a despărțit de soțul său și nu se cunoaște dacă s-a mai recăsătorit sau dacă are copii), cu o viață socială menținută strict în zona intimă, cu prietenii necunoscute publicului larg, atenția ei s-a concentrat exclusiv pe sarcinile de muncă. Această atitudine poate să-i fi mirat pe colegii londonezi care, după întâlnirile profesionale pe care le aveau cât timp Haspel a fost detașată la Londra, se loveau de refuzurile ei constante de a ciocni un pahar cu ei într-un pub.
Autoportretul Ginei Haspel
Fosta șefă a CIA s-a descris pe sine ca fiind o femeie tipic americană din clasa de mijloc, cu un simț etic și patriotic bine dezvoltat. Faptul că l-a urmat pe tatăl său, detașat în diferite baze aeriene din SUA sau Marea Britanie, i-a insuflat o deschidere profundă pentru culturi și limbi străine studiind limbile franceză, rusă și turcă. Deși pare lipsită de modestie, Gina se descrie ca fiind un ofițer de caz excepțional în a culege informații de securitate națională în capitale din lumea a treia, aluzie la posturile ocupate la debutul carierei, în Africa și Asia. Îi plac orașul Londra, romanele polițiste scandinave, bourbon-ul de Kentucky, filmele Red Sparrow și Tinker, Tailor, Soldier, Spy (este fan al lui John Le Carré). A întâlnit-o pe regina Angliei în 2009, și consideră că Harrison Ford a fost cel mai aproape de realitate în rolul analistului CIA Jack Ryan.
Motivația unui lider
După cum povestește chiar ea, în timp ce se afla în Africa împreună cu un grup de diplomați și alte persoane, a participat la o excursie pe muntele Kilimanjaro: 3 zile urcare, 2 coborâre, având ca ghid un nativ născut la baza muntelui.
În timp ce urcau, grupul lor a fost depășit de un altul, format din personalul de securitate al unei țări din lumea a treia. Erau tineri, dar prea încrezători că vor urca rapid pe munte și nu au ajuns prea departe. Cu ajutorul ghidului, cei din grupul Ginei au ajuns în vârf, unde priveliștea era impresionantă. Dar mai impresionant era sentimentul că liderul grupului, ghidul, le călăuzise pașii cu înțelepciune și fără grabă. Lecția învățată, pe care o aplică și la conducerea Agenției, a fost că marile provocări în viață necesită răbdare, curaj, creativitate și determinare.
Audieri pentru nominalizare
Audierile publice care au avut loc în Senatul american au mai contribuit puțin la conturarea unei imagini a enigmaticei Gina Haspel. Comitetul Senatorial pentru Problemele Serviciilor de Informații a dialogat cu candidatul de pe poziții amiabile. Totuși premisele de la care a pornit dialogul au inclus faptul că CIA menține clasificate la cel mai înalt nivel majoritatea activităților în care Haspel a fost implicată, dar și că majoritatea personalului Agenției apreciază numirea unui ofițer din rândurile lor în cea mai înaltă poziție.
Puţinele date despre Gina Haspel care au ajuns pe masa comisiei de validare, fără a fi însoțite de un parcurs profesional detaliat al acesteia, i-a contrariat pe senatori. Președintele comisiei de audiere a caracterizat-o pe Gina Haspel ca pe o femeie cu rigoare intelectuală, o carieră onorabilă în cadrul Agenției și o capacitate de judecată remarcabilă, fiind cea mai calificată persoană din ultimii 70 de ani care ocupă acest post.
Superiorii pe care i-a avut de-a lungul vremii au descris-o pe ca pe o persoană directă, fermă, sinceră, curajoasă, morală, integră și cu un parcurs profesional exemplar. Au apreciat la ea abilitățile de conducere și de a crea un mediu de lucru corect, dar și asumarea unor riscuri personale considerabile în obținerea de informații necesare pentru securitatea națională a SUA.
Gina Haspel a fost percepută de membrii comisiei de audieri ca o persoană care cunoaște Agenția foarte bine, a parcurs multe din etapele muncii de informații și, trecând prin situații extreme de stres, a găsit puterea de a învăța din greșeli pentru ca acestea să nu se repete. De asemenea, senatorul Bayh o considera un expert cu perspectivă clară și cu fler în problematica legată de Federația Rusă.
Secrete bine păzite
Cel mai controversat episod al carierei sale a fost și este în continuare programul Rendition Detention Interrogation (RDI) – Predare, Reținere, Interogare. RDI a constat în derularea unor activități specifice de către CIA după atacurile de la 11 Septembrie, prin care erau obținute informații de la suspecții cu legături teroriste. Mijloacele utilizate au fost caracterizate drept inumane, imorale și umilitoare, incluzând închiderea unei persoane într-o cutie de lemn de dimensiuni reduse, privarea de somn, hrană, haine sau simularea înecării. Programul a fost declarat ilegal și a fost creat ulterior un cadru legislativ prin care drepturile omului erau garantate în cazul interogării suspecților.
Pentru a proteja Agenția, Gina Haspel a decis, în toamna anului 2005 (din poziția de șef de cabinet al directorului adjunct pentru operațiuni în Serviciul Național pentru Operațiuni Clandestine), distrugerea unor dovezi filmate ale unor interogatorii prin tortură, deși chestiunea aceasta se afla pe agenda publică. O decizie asumată, dar cu consecințe la limită. O decizie care demonstrează, pe lângă determinarea acestei doamne de a proteja serviciul de informații, și atașamentul său pentru utilizarea oricăror mijloace de a obține informații. Astfel de interogatorii erau posibile deoarece aveau loc pe teritoriul altor state, în “închisorile CIA”, așa cum au fost numite de presă.
Aceste centre nu se supuneau unui cadru legislativ specific. Lucrurile au fost puse la punct în 2011, când comisia Senatului a reabilitat numele Ginei Haspel, confirmând că acțiunile ei au fost corecte și că nu i se poate reproșa nimic din punct de vedere profesional în urma Memorandumului 20505/20.12.2011, redactat de Michael J. Morell, fost director adjunct al CIA. Acest lucru s-a întâmplat în pofida unor informații la care Congresul a avut acces, o parte dintre ele fiind furnizate chiar din Guantanamo Bay de către Khalid Sheikh Mohammed, unul dintre principalii artizani ai atentatelor de la 11 septembrie 2001.
Protejarea operațiunilor, înainte de toate
Gina Haspel a fost percepută în mod diferit de profesioniștii marcanți ai comunității de informații americane. Unii au sprijinit deschis nominalizarea sa la poziția de director CIA: Henry Kissinger, unul din creatorii conceptelor care stau și astăzi la baza securității naționale a SUA, James Clapper, Michael Hayden, Leon Panetta sau John Brennan, în timp ce alții au dezavuat-o. Edward Snowden concludea, în direct de la Moscovacă „noul director al CIA a avut un rol-cheie în programul de tortură. Numele ei figura pe o listă secretă privind solicitarea distrugerii unor înregistrări video, scopul acestuia fiind să împiedice vizionarea lor de către Congres. Incredibil.”
Revelator pentru caracterul Ginei Haspel este și faptul că, deși echipa care o consilia în procesul de nominalizare la funcția de director CIA a susținut că ar fi utilă declasificarea unei părți mai consistente a realizărilor din cei 33 de ani de carieră, aceasta a refuzat, punând mai presus de obținerea postului necesitatea de a proteja operațiunile și, mai ales, pe ofițerii cu care a lucrat.
Prima poziție de conducere a fost în fruntea unei stații CIA mici, dar foarte importante, grație unui șef CIA care a avut încredere în capacitățile sale, într-o lume în care femeilor nu li se acordau multe șanse în această meserie. Încrederea i-a fost răsplătită deplin de cea care deseori și-a petrecut noaptea pe podeaua biroului stației pe care o coordona, dar care a reușit operațiuni precum prinderea a doi teroriști care intenționau detonarea unei bombe în ambasada SUA dintr-o țară africană sau destructurare unei celule teroriste. Pare că Gina Cheri Walker Haspel poate fi acuzată de multe, dar nu și de lipsă de experiență.
Începutul mandatului
La începutul mandatului de director Gina Haspel a ținut să transmită public un mesaj subtil. În poza făcută în biroul său se vedea un medalion special despre care se spune că îl protejează de gânduri necurate pe posesor: „Turkish evil eye”, poate o referire indirectă la locația din Thailanda pe care a condus-o la finalul lui 2002 și care purta numele de cod „Cat’s eye” (Ochiul pisicii). În mesajul indirect se poate citi atașamentul puternic față de Agenție și față de protejarea oamenilor și misiunilor. Iar faptele dinainte și din timpul mandatului de director au confirmat din plin această linie: Gina Haspel a contribuit la distrugerea înregistrărilor video care probau comportamentul inuman la care erau supuși suspecții de terorism la bazele secrete ale CIA, a refuzat declasificarea parcursului său profesional în fața comisiei senatoriale de numire , a monitorizat atent datele incluse de Casa Rusia în informările către Casa Albă şi a schimbat coordonatorul Casei Rusia atunci când acesta s-a opus viziunii sale.
Postul de director al CIA presupune relaționarea constantă cu factorii de decizie de la Washington, misiune pe care Gina Haspel a îndeplinit-o cu discreție și echilibru. A avut curajul și argumentele necesare pentru a prezenta poziții diferite față de cele asumate în mod public de înalți reprezentanți ai Casei Albe. În abordarea curajoasă a problemelor de relații internaționale, un rol covârșitor l-a avut continuitatea pe care a avut-o în Agenție și cunoașterea în detaliu a unor subiecte extrem de delicate.
A subliniat cu prudență amenințarea Iranului, a pledat pentru menținerea caracterului clasificat al unor informații privind Rusia, a convins administrația de oportunitatea reducerii la 61 a numărului de diplomați ruși expulzați în urma afacerii Skripal și a pledat cu succes pentru un alt curs al relațiilor SUA – Coreea de Nord. De asemenea, în mass media apar informaţii potrivit cărora a avut un rol și în asasinarea generalului Qasem Soleimani, liderul Forțelor Quds apreciat ca una dintre cele mai complexe minți în domeniul informațiilor din Orientul Apropiat.
Gina Haspel a afirmat în mod public că Iranul tinde să se distanțeze de prevederile tratatului de non-proliferare încheiat în 2015 – JCPOA (Planul de Acțiune Comun) și că, în lipsa unor sancțiuni economice susținute, trendul acesta se va accentua. Realitatea a fost confirmată, de altfel, de evoluțiile ulterioare. De asemenea, Haspel a anticipat reacția nefavorabilă a aliaților la adresa Statelor Unite, după ce acestea s-au retras din acord în 2018. În ianuarie 2019 a afirmat, în cadrul unor audieri în Congres, că Iranul ia măsuri ce duc în direcția încălcării acordului nuclear.
Previziunile sale au fost corecte, în măsura în care în prezent, Iranul a încălcat fățiș prevederile documentului menționat, ridicând nivelul de îngrijorare cu privire la obiectivele militare în domeniul nuclear Teheranului, iar aliații NATO au afirmat, mai mult sau mai puțin voalat, că SUA au abandonat securitatea Europei.
Haspel l-a sfătuit pe președintele Trump să nu declasifice informații despre Rusia care ar compromite activitățile și metodele de colectare a informațiilor și i-ar înfuria pe unii aliați. În zilele de după alegerile din 3 noiembrie, în administrație a început o luptă intensă această temă. O parte din conducerea Casei Albe intenționa să facă publice informațiile, crezând că demersul va anula orice speculații privitoare la sprijinul primit de la Vladimir Putin în campania electorală, însă Gina Haspel a avut câștig de cauză. A reușit astfel protejarea unor oameni, mijloace și metode prin care Agenția a obținut informațiile, cu riscul deteriorării relației cu Administrația.
Misiunea denuclearizării
În discuțiile purtate cu președintele SUA, Haspel a avut o abordare diferită pe tema Coreei de Nord. Argumentele sale au avut câștig de cauză, drept urmare linia politică de la Washington a cunoscut o modificare ușoară, iar conducerea de la Phenian a răspuns în consecință, înregistrându-se un început de normalizare a relației bilaterale. În aprilie 2018 Kim Jong -un s-a întâlnit cu președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, în iunie a avut loc întâlnirea între președinții SUA și Coreei de Nord în Singapore, iar pe 30 iulie 2019 cei trei președinți au stat la aceeași masă în zona demilitarizată de la granița celor două Corei. Principalul punct rămas constant pe ordinea de zi a fost denuclearizarea Coreei de Nord.
Gina Haspel a reușit să nu implice Agenția în discuțiile publice pe probleme de politică internă, precum scandalul convorbirii dintre președinții SUA și Ucrainei din 2019, scandal care a declanșat prima procedură de punere sub acuzare a președintelui. În acest caz Agenția a decis să nu se implice. Pe plan intern percepția este că Haspel a făcut un joc extrem de precaut astfel încât să rămână pe poziție, dar și să comunice eficient cu decidenții de la Washington, temperând simultan deciziile potențial conflictuale în zonele sensibile unde SUA sunt implicate (Coreea de Nord, Iran, Ucraina).
Noi perspective în Orientul Mijlociu
Deși nu a oferit detalii despre vizitele sale de lucru, din informațiile strecurate în presă putem reconstitui câteva dintre acestea. Astfel, pe 23.10.2018 a mers, în regim de urgență, la Ankara, pentru a aplana consecințele grave generate de asasinarea ziaristului Jamal Khashoggi în Turcia, deoarece serviciile turce de securitate au reconstituit filmul asasinării jurnalistului saudit, iar președintele turc a promis că va spune public adevărul în acest caz.
Un an mai târziu, în 07.11.2019, Gina Haspel a fost la Riad pentru a media normalizarea relațiilor Arabiei Saudite cu Israelul și a discuta aspecte legate de uciderea lui Jamal Khashoggi.
De asemenea, Gina Haspel a vizitat teritoriile palestiniene. La finalul lunii ianuarie 2020 prezența ei a fost consemnată în Ramallah, la câteva zile după anunțarea oficială a planului de pace israeliano-palestinian. Deși nu s-a întâlnit cu Mahmoud Abbas, Gina Haspel a discutat cu șeful General Intelligence Service, general – maior Majid Faraj, un apropiat al decidenților palestinieni, americani și israelieni. Haspel a primit confirmarea că, deși planul de pace nu este agreat de către Fatah, dialogul cu SUA va continua inclusiv pe chestiuni de securitate.
Haspel a decis liniile de acțiune ale Casei Rusia și a operat modificări de personal în cadrul acestui centru. Astfel, la începutul anului 2020 a decis schimbarea coordonatorului grupului și a îndepărtat un analist pe motiv că o serie de informații pe care le-a produs nu corespund realității.
A susținut că este necesară creșterea numărului de agenți ai Agenției trimiși în misiuni externe. Gina Haspel a încurajat sistemul de recrutare a personalului, dându-și acordul pentru folosirea rețelelor de streaming, unde specialiștii în social media au consiliat CIA în atragerea tinerilor cu potențial, între 18 și 35 de ani, pentru acoperirea nevoii de personal.
O personalitate discretă
Cu toate că este absolventă de jurnalism, nu acordă interviuri și nu răspunde la întrebările jurnaliștilor, apreciind, nu fără umor, că există doar două tipuri de consecințe care decurg din acordarea unui interviu: rele și foarte rele.
În cei 3 ani de mandat (2018-2021), Haspel a utilizat foarte puțin instrumentele comunicării publice. Deplin conștientă de greutatea cuvintelor directorului Agenției în ochii americanului de rând, a oferit publicului cât mai puține date posibil, îndepărtând CIA de lumina reflectoarelor, poziție mai potrivită pentru un serviciu secret al cărui succes depinde de discreția acțiunilor întreprinse.
A ținut doar două discursuri în mediul universitar, unul la Universitatea din Louisville, iar celălalt la Universitatea din Auburn, îndepărtându-se de tradiția discursurilor susținute de oficiali din administrația centrală în fața studenților.
În cele două discursuri, Haspel a vorbit despre atenția care va fi acordată grupărilor teroriste (Al Dawlah al Islamyiah, Al Qaeda), dar și unor state-națiune, creșterea numărului de ofițeri trimiși în străinătate, dezvoltarea competențelor lingvistice pentru înțelegerea diferitelor culturi, combaterea traficului cu droguri, relațiile cu regimul de la Phenian și interesele americane din Africa și Orientul Mijlociu. În ambele discursuri directorul CIA a pus accent pe aprecierea și protecția oamenilor care lucrează în Agenție, recunoscându-le meritele și lăudându-le calitățile. De asemenea, Haspel i-a amintit și pe cei 129 de ofițeri căzuți la datorie pentru păstrarea libertății și siguranței Statelor Unite.
Gina Cheri Walker Haspel impresionează prin atașamentul ei puternic pentru activitatea de informații, patriotism și apropierea de oameni, prin înțelegerea importanței operațiunilor desfășurate. Profesionalismul ei a protejat Agenția, ofițerii implicați, mijloacele și metodele folosite, a retras-o din lumina reflectoarelor și a contribuit la un dialog constructiv cu decidenții de la Washington. Gina Haspel a întărit spiritul de apartenență la Agenție al oamenilor și a crescut motivația personalului, oferind un model demn de urmat pentru orice organizație din domeniul informațiilor.
