Reducerea numărului de soldaţi americani din Europa nu va afecta apărarea continentului, a declarat generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forţelor aliate din Europa (SACEUR), respingând îngrijorările legate de slăbirea angajamentului SUA faţă de alianţă, relatează POLITICO.
„Am încredere în capacităţile” Europei şi Canadei, a declarat generalul american cu patru stele la comandamentul operaţional militar al NATO din sudul Belgiei. „Suntem pregătiţi astăzi să facem faţă oricărei crize sau situaţii de urgenţă”, consideră comandantul SACEUR.
Comentariile lui Grynkewich vin pe fondul îngrijorărilor legate de retragerea anticipată a trupelor americane din Europa, consecinţă a viitoarei strategii de apărare a preşedintelui Donald Trump. Se preconizează că aşa-numita „revizuire a poziţiei” va implica o redistribuire a forţelor americane din Europa către Indo-Pacific.
Această schimbare a început deja, SUA retrăgând 800 de soldaţi din România luna trecută – o decizie pe care Bucureştiul a cerut Washingtonului să o revoce, scrie POLITICO.
Îngrijorarea cu privire la reducerea celor 85.000 de soldaţi americani din Europa reflectă, de asemenea, o dezbatere mai amplă în jurul angajamentului Washingtonului faţă de alianţă în mandatul lui Trump.
Preşedintele american a lăudat promisiunea aliaţilor de a creşte cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB până în 2035, dar a pus anterior la îndoială angajamentul colectiv al alianţei în materie de apărare, a fost ambiguu cu privire la recenta incursiune a unei drone ruseşti în Polonia şi a exercitat presiuni repetate asupra aliaţilor europeni pentru a-şi intensifica eforturile.
La începutul acestui an, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat: „Acum Putin a început să facă incursiuni la graniţele NATO. Singurul lucru pe care vi-l pot spune este că SUA nu se vor implica cu trupe sau altceva de genul acesta”, reaminteşte POLITICO.
Liderii europeni sunt îngrijoraţi în privat de eforturile susţinute de Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, pe care unii le consideră favorabile Rusiei, preşedintele francez Emmanuel Macron avertizând, potrivit unor informaţii scurse către presă, că SUA ar putea fi pe cale să „trădeze” Ucraina.
Această relaţie tumultoasă a fost din nou evidentă săptămâna aceasta, după ce secretarul de stat american Marco Rubio a lipsit de la o reuniune a miniştrilor de externe ai NATO – ceva ce nu s-a mai întâmplat aproape niciodată de la înfiinţarea NATO în 1949. Între timp, adjunctul său a mustrat aliaţii într-o reuniune cu uşile închise pentru că au acordat prioritate propriilor industrii de armament în loc să continue să cheltuiască pentru echipamentele americane, potrivit POLITICO.
Aproape două treimi din cheltuielile europene pentru apărare sunt destinate SUA, dar UE încearcă să schimbe această situaţie prin programe menite să stimuleze producţia locală, scrie news.ro.
În privat, unii aliaţi europeni sunt îngrijoraţi în legătură cu SUA, dar în public insistă că NATO este în continuare o forţă de care trebuie să se ţină seama.
„Toate procedurile NATO funcţionează impecabil”, a declarat pentru POLITICO ministrul adjunct al apărării din Polonia, Paweł Zalewski. „Din punct de vedere practic, americanii îşi îndeplinesc foarte bine obligaţiile”, a asigurat el.
Orice tensiuni politice legate de negocierile de pace „nu au avut niciun impact în ceea ce priveşte capacitatea de a ne îndeplini misiunea din perspectiva NATO”, a susţinut generalul Grynkewich. Promisiunile aliaţilor de a-şi creşte cheltuielile pentru apărare înseamnă că NATO „va fi mai pregătită mâine şi vom fi şi mai pregătiţi poimâine” pentru a face faţă Rusiei şi a răspunde la orice retragere suplimentară de trupe, a adăugat el, citat de POLITICO.
Luna trecută, ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a stârnit uimire când a declarat că „aşteaptă cu nerăbdare ziua în care Germania va spune: «Suntem gata să preluăm funcţia de comandant suprem al forţelor aliate»”. Este un alt exemplu al presiunii exercitate de Washington asupra aliaţilor europeni pentru a face mai mult, în timp ce SUA sugerează că ar putea face un pas înapoi, comentează POLITICO.
Administraţia Trump ar fi luat în considerare să nu mai numească un general american în funcţia de comandant suprem al forţelor aliate din Europa la începutul acestui an, înainte de a-l nominaliza totuşi pe Grynkewich. SACEUR a fost întotdeauna un ofiţer american, deoarece postul comandă toate trupele aliate din Europa şi supervizează forţa de descurajare nucleară americană pe continent.
„Există întotdeauna o reechilibrare între poziţiile ocupate de diferite ţări în cadrul alianţei”, a spus Grynkewich, adăugând că „este firesc ca o parte din această reechilibrare să aibă loc în cursul următoarelor câteva luni, ani”.
„În ceea ce priveşte cine ocupă funcţia de SACEUR”, a declarat el reporterilor, „prefer să las politicienilor sarcina de a lua aceste decizii”.
Neliniştea Europei cu privire la fiabilitatea alianţei sale cu SUA survine în contextul în care războiul din Ucraina se apropie de al patrulea an, evaluările serviciilor de informaţii avertizează că Rusia este pregătită să atace o ţară NATO până la sfârşitul deceniului, iar atacurile hibride legate de Rusia se intensifică pe tot continentul.
Putin a declarat, de altfel, săptămâna aceasta că este „pregătit” pentru război cu Europa.
Grynkewich a recunoscut că este „îngrijorat” de faptul că Rusia ar putea testa apărarea colectivă a NATO „pe termen scurt”, precum şi „pe termen mediu şi, în mod clar, pe termen lung”. Atacurile hibride ale Rusiei sunt o „problemă reală”, a spus pilotul forţelor aeriene, şi a repetat apelul adresat mai multor capitale europene de a răspunde mai ferm la activităţile hibride. „Ne gândim şi la a fi proactivi”, a spus el, refuzând să dea mai multe detalii. „Dacă Rusia încearcă să ne pună în dilemă, atunci poate că există modalităţi prin care noi am putea să-i punem pe ei în dilemă”, a punctat el.
Noua strategie de securitate naţională a lui Donald Trump, pe care Casa Albă a publicat-o discret joi, conţine câteva cuvinte dure la adresa Europei, sugerând că aceasta se află într-un declin civilizaţional, şi acordă relativ puţină atenţie Orientului Mijlociu şi Africii. În schimb, preşedintele Donald Trump intenţionează ca SUA să menţină o prezenţă militară mai mare în emisfera vestică, pentru a combate migraţia, drogurile şi ascensiunea puterilor adversare din regiune, relatează Politico.com.
Potrivit Politico, strategia acordă un spaţiu neobişnuit de mare Americii Latine, Caraibelor şi altor vecini ai SUA. Aceasta reprezintă o ruptură faţă de administraţiile anterioare, care aveau tendinţa de a acorda prioritate altor regiuni şi altor subiecte, cum ar fi confruntarea cu puteri majore precum Rusia şi China sau combaterea terorismului.
Documentul de 33 de pagini reprezintă o descriere oficială rară a viziunii lui Trump asupra politicii externe, prezentată de administraţia sa. Astfel de strategii, pe care preşedinţii le publică de obicei o dată pe mandat, pot contribui la modelarea modului în care se alocă anumite bugete şi stabilesc priorităţile politice.
Noua strategie a SUA se concentrează în mod neobişnuit de mult pe emisfera vestică, pe care o prezintă în mare parte ca fiind o protejare a teritoriului SUA. Ea afirmă că „securitatea frontierelor este elementul principal al securităţii naţionale” şi face referiri voalate la eforturile Chinei de a câştiga teren în detrimentul Americii.
„Statele Unite trebuie să fie predominante în emisfera vestică ca o condiţie pentru securitatea şi prosperitatea noastră – o condiţie care ne permite să ne afirmăm cu încredere acolo unde şi când este nevoie în regiune”, se afirmă în document. „Termenii alianţelor noastre şi termenii pe baza cărora oferim orice fel de ajutor trebuie să depindă de reducerea influenţei adverse externe – de la controlul instalaţiilor militare, porturilor şi infrastructurii cheie până la achiziţionarea de active strategice definite în sens larg”, se arată în strategie.
Documentul descrie astfel de planuri ca parte a „Corolarului Trump” la Doctrina Monroe. Aceasta din urmă este noţiunea enunţată de preşedintele James Monroe în 1823, potrivit căreia SUA nu vor tolera interferenţe străine maligne în propria emisferă.
Documentul lui Trump, precum şi un document conex cunoscut sub numele de Strategia de Apărare Naţională, au suferit întârzieri, în parte din cauza dezbaterilor din cadrul administraţiei cu privire la elementele legate de China.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a insistat pentru o oarecare atenuare a limbajului referitor la Beijing, potrivit a două persoane familiarizate cu problema, cărora li s-a acordat protecţia anonimatului. Bessent este în prezent implicat în negocieri comerciale sensibile ale SUA cu China, iar Trump însuşi este precaut în ceea ce priveşte relaţiile delicate cu Beijingul.
Noua Strategie de Securitate Naţională afirmă că SUA trebuie să facă alegeri dificile în sfera globală. „După sfârşitul Războiului Rece, elitele politicii externe americane s-au convins că dominaţia permanentă a Americii asupra întregii lumi era în interesul ţării noastre. Cu toate acestea, afacerile altor ţări ne preocupă doar dacă activităţile lor ameninţă în mod direct interesele noastre”, precizează documentul.
Într-o notă introductivă la strategie, Trump a numit-o „o foaie de parcurs pentru a se asigura că America rămâne cea mai mare şi mai de succes naţiune din istoria omenirii şi patria libertăţii pe pământ”.
Dar Trump este mercurial din fire, aşa că este greu de prezis cât de mult sau cât timp va rămâne fidel ideilor expuse în noua strategie, comentează Politico. Un eveniment global surprinzător i-ar putea schimba gândirea, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul preşedinţilor recenţi, de la George W. Bush la Joe Biden.
Cu toate acestea, documentul pare să fie în concordanţă cu multe dintre măsurile pe care le-a luat în al doilea mandat, precum şi cu priorităţile unora dintre consilierii săi. Acestea includ desfăşurarea unei forţe militare americane semnificativ mai mari în emisfera vestică, luarea a numeroase măsuri pentru a reduce migraţia către America, promovarea unei baze industriale mai puternice în SUA şi promovarea „identităţii occidentale”, inclusiv în Europa.
Strategia face chiar referire la aşa-numitele valori tradiţionale, uneori asociate cu dreapta creştină, afirmând că administraţia doreşte „restaurarea şi revigorarea sănătăţii spirituale şi culturale americane” şi „o Americă care preţuieşte gloriile şi eroii săi din trecut”. Ea menţionează necesitatea de a avea „un număr tot mai mare de familii puternice şi tradiţionale, care să crească copii sănătoşi”.
Strategia lui Trump sugerează că o consolidare militară dorită de preşedinte în emisfera vestică nu este un fenomen temporar. (Această consolidare, care a inclus atacuri militare controversate împotriva unor ambarcaţiuni suspectate că transportau droguri, a fost prezentată de administraţie ca o modalitate de a combate cartelurile. Dar administraţia speră, de asemenea, că această consolidare ar putea contribui la exercitarea de presiuni asupra liderului venezuelean Nicolas Maduro pentru a-l determina să demisioneze.)
Strategia solicită, de asemenea, în mod specific „o prezenţă mai adecvată a Gărzii de Coastă şi a Marinei pentru a controla rutele maritime, pentru a împiedica migraţia ilegală şi alte forme de migraţie nedorită, pentru a reduce traficul de persoane şi de droguri şi pentru a controla rutele de tranzit cheie în situaţii de criză”.
Strategia prevede că SUA ar trebui să-şi consolideze relaţiile cu guvernele din America Latină, inclusiv prin colaborarea cu acestea pentru identificarea resurselor strategice — o referire evidentă la materiale precum mineralele rare. De asemenea, strategia declară că SUA va colabora mai mult cu sectorul privat pentru a promova „oportunităţi strategice de achiziţie şi investiţii pentru companiile americane din regiune”.
Astfel de promisiuni legate de afaceri, cel puţin la nivel generic, ar putea mulţumi multe guverne din America Latină, care au fost mult timp frustrate de lipsa de atenţie a SUA faţă de regiune. Nu este clar însă cum se potrivesc astfel de promisiuni cu insistenţa lui Trump de a impune tarife partenerilor comerciali ai Americii.
Strategia de securitate naţională acordă o atenţie considerabilă Chinei, deşi de multe ori nu menţionează direct Beijingul. Mulţi legislatori americani – de ambele partide – consideră că o China din ce în ce mai asertivă reprezintă cea mai gravă ameninţare pe termen lung la adresa puterii globale a Americii. Dar, deşi limbajul utilizat în strategia lui Trump este dur, acesta este prudent şi departe de a fi incendiar.
Administraţia promite să „reechilibreze relaţiile economice ale Americii cu China, acordând prioritate reciprocităţii şi echităţii pentru a restabili independenţa economică americană”.
Dar spune, de asemenea, că relaţia comercială cu China „ar trebui să fie echilibrată şi axată pe factori nesensibili” şi chiar solicită „menţinerea unei relaţii economice cu Beijingul care să fie cu adevărat avantajoasă pentru ambele părţi”, scrie news.ro.
Strategia afirmă că SUA doresc să prevină războiul în Indo-Pacific – o referire la tensiunile crescânde din regiune, inclusiv între China şi aliaţii SUA, precum Japonia şi Filipine.
„Vom menţine, de asemenea, politica noastră declarativă de lungă durată privind Taiwanul, ceea ce înseamnă că Statele Unite nu susţin nicio schimbare unilaterală a statu quo-ului în Strâmtoarea Taiwan”, se afirmă în document.
Acest asperct ar putea fi o uşurare pentru observatorii din Asia, care se tem că Trump va renunţa la sprijinul SUA pentru Taiwan, în contextul ameninţărilor continue din partea Chinei, subliniază Politico.
Documentul afirmă că „este în interesul fundamental al Statelor Unite să negocieze încetarea rapidă a ostilităţilor în Ucraina” şi să atenueze riscul unei confruntări între Rusia şi alte ţări din Europa.
Însă, în general, documentul este destul de blând în ceea ce priveşte Rusia – critici la adresa Moscovei sunt foarte puţine, remarcă Politico.
În schimb, unele dintre cele mai dure remarci sunt rezervate ţărilor aliate ale SUA din Europa. În special, administraţia, în termeni oarecum voalaţi, critică eforturile europene de a ţine în frâu partidele de extremă dreapta, calificând astfel de măsuri drept cenzură politică.
„Administraţia Trump se află în dezacord cu oficialii europeni care au aşteptări nerealiste în ceea ce priveşte războiul (din Ucraina), aflaţi la conducerea unor guverne minoritare instabile, multe dintre acestea încălcând principiile de bază ale democraţiei pentru a suprima opoziţia”, se afirmă în document.
Strategia pare să sugereze, de asemenea, că migraţia va schimba fundamental identitatea europeană într-o măsură care ar putea afecta alianţele cu SUA.
„Pe termen lung, este mai mult decât plauzibil ca, în cel mult câteva decenii, anumiţi membri NATO să devină în majoritate neeuropeni”, se afirmă în document. „Prin urmare, rămâne o întrebare deschisă dacă aceştia vor considera locul lor în lume sau alianţa cu Statele Unite în acelaşi mod ca cei care au semnat Carta NATO”, arată strategia.
Cu toate acestea, documentul recunoaşte punctele forte economice şi de altă natură ale Europei, precum şi modul în care parteneriatul Americii cu o mare parte a continentului a ajutat SUA. „Nu numai că nu ne putem permite să renunţăm la Europa – acest lucru ar fi contraproductiv pentru obiectivele acestei strategii”, menţionează documentul.
„Obiectivul nostru ar trebui să fie acela de a ajuta Europa să-şi corecteze traiectoria actuală”, se afirmă în document.
Strategia de securitate naţională din primul mandat al lui Trump s-a concentrat în mod semnificativ pe concurenţa SUA cu Rusia şi China, dar preşedintele a subminat-o frecvent încercând să câştige favorurile liderilor acestor puteri nucleare, reaminteşte Politico.
Dacă această nouă strategie se dovedeşte a reflecta mai bine ceea ce crede Trump însuşi, ar putea ajuta alte părţi ale guvernului SUA să se adapteze, fără a mai menţiona guvernele străine.
Aşa cum se întâmplă adesea în documentele administraţiei Trump, strategia dedică un spaţiu semnificativ laudelor aduse comandantului suprem. Îl descrie ca fiind „preşedintele păcii” şi menţionează în mod favorabil că „foloseşte diplomaţia neconvenţională”.
Strategia se străduieşte uneori să atenueze ceea ce par a fi inconsecvenţe. Ea afirmă că SUA ar trebui să aibă standarde ridicate în ceea ce priveşte intervenţia externă, dar spune, de asemenea, că doreşte să „prevină apariţia unor adversari dominanţi”.
De asemenea, respinge în esenţă ambiţiile multor ţări mai mici. „Influenţa disproporţionată a naţiunilor mai mari, mai bogate şi mai puternice este o adevăr etern al relaţiilor internaţionale”, afirmă documentul.
Strategia de securitate naţională este primul dintre mai multe documente importante cu privire la apărare şi politica externă pe care administraţia Trump urmează să le publice. Acestea includ Strategia de apărare naţională, a cărei orientare de bază se preconizează a fi similară.
Viziunile iniţiale ale preşedinţilor cu privire la ceea ce ar trebui să menţioneze Strategia de securitate naţională a trebuit uneori să fie abandonate din cauza evenimentelor. După atacurile din 11 septembrie 2001, strategia din primul mandat al lui George W. Bush s-a concentrat în mare măsură pe combaterea terorismului islamist. Echipa lui Biden a petrecut o mare parte din primul său an lucrând la o strategie care a trebuit să fie rescrisă după ce Rusia a trecut la o invazie pe scară largă a Ucrainei, menţionează Politico.
Statele Unite doresc ca până în 2027 Europa să preia majoritatea capacităţilor de apărare convenţionale ale NATO, de la informaţii la rachete, le-au spus diplomaţilor europeni de la Washington, săptămâna aceasta, oficiali ai Pentagonului, ceea ce reprezintă un termen-limită strâns care li s-a părut nerealist unor oficiali europeni, relatează Reuters.
Mesajul, relatat de cinci surse familiarizate cu discuţia, inclusiv un oficial american, a fost transmis în cadrul unei reuniuni care a avut loc săptămâna aceasta la Washington între personalul Pentagonului care se ocupă de politicile în privinţa NATO şi mai multe delegaţii europene.
Transferul acestei sarcini de la SUA către membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord ar schimba dramatic modul în care Statele Unite, membru fondator al alianţei postbelice, colaborează cu cei mai importanţi parteneri militari ai săi, notează Reuters.
În cadrul întâlnirii cu diplomaţii europeni, oficialii Pentagonului au transmis că Washingtonul nu este încă satisfăcut de progresele înregistrate de Europa în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor sale de apărare de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022.
Oficialii americani le-au spus omologilor lor că, dacă Europa nu va respecta termenul limită din 2027, SUA ar putea înceta să participe la unele mecanisme de coordonare a apărării NATO, au declarat sursele Reuters, care au solicitat păstrarea anonimatului.
Unii oficiali de la Capitol Hill au aflat şi sunt îngrijoraţi de mesajul Pentagonului către europeni, a declarat un oficial american.
Capacităţile de apărare convenţionale includ active non-nucleare, de la trupe la arme, iar oficialii nu au explicat cum ar măsura SUA progresul Europei în ceea ce priveşte asumarea majorităţii sarcinilor.
De asemenea, nu era clar dacă termenul-limită, 2027, ar reprezenta poziţia administraţiei Trump sau doar opiniile unor oficiali ai Pentagonului. La Washington există dezacorduri semnificative cu privire la rolul militar pe care SUA ar trebui să îl joace în Europa.
Mai mulţi oficiali europeni au declarat că termenul-limită 2027 nu este realist, indiferent de modul în care Washingtonul măsoară progresul, deoarece Europa are nevoie de mai mult decât bani şi voinţă politică pentru a înlocui anumite capacităţi ale SUA pe termen scurt.
Printre alte provocări, aliaţii NATO se confruntă cu întârzieri în producţia echipamentelor militare pe care încearcă să le achiziţioneze. În timp ce oficialii americani au încurajat Europa să cumpere mai multe echipamente fabricate în SUA, unele dintre cele mai apreciate arme şi sisteme de apărare fabricate în SUA ar necesita ani de zile pentru a fi livrate dacă ar fi comandate astăzi.
SUA contribuie, de asemenea, cu unele capacităţi care pur şi simplu nu pot fi achiziţionate, cum ar fi informaţii unice, supraveghere şi recunoaştere, care s-au dovedit a fi esenţiale pentru efortul de război al Ucrainei.
Solicitat să comenteze, un oficial NATO care a vorbit în numele alianţei a spus că aliaţii europeni au început să-şi asume mai multă responsabilitate pentru securitatea continentului, dar nu a comentat despre termenul-limită, 2027. „Aliaţii au recunoscut necesitatea de a investi mai mult în apărare şi de a transfera povara apărării convenţionale” de la SUA către Europa, a spus oficialul.
Pentagonul şi Casa Albă nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.
Ţările europene au acceptat în mare măsură cererea preşedintelui american Donald Trump de a-şi asuma mai multă responsabilitate pentru propria securitate şi s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile pentru apărare.
Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul de a pregăti continentul să se apere singur până în 2030 şi afirmă că trebuie să acopere lacunele în domeniul apărării aeriene, al dronelor, al capacităţilor de război cibernetic, al muniţiilor şi din alte domenii. Oficialii şi analiştii au spus că inclusiv acest termen este extrem de ambiţios.
Administraţia Trump a susţinut în mod constant că aliaţii europeni trebuie să contribuie mai mult în cadrul NATO, dar nu este întotdeauna clar care este poziţia preşedintelui faţă de NATO, scrie Reuters.
În campania electorală din 2024, Trump a criticat frecvent aliaţii europeni şi a declarat că îl va încuraja pe preşedintele rus Vladimir Putin să invadeze ţările NATO care nu cheltuiesc o parte echitabilă pentru apărare.
Însă, la summitul anual al NATO din iunie, Trump i-a lăudat entuziasmat pe liderii europeni pentru că au acceptat planul SUA de a creşte ţinta anuală a cheltuielilor pentru apărare a statelor membre la 5% din produsul intern brut.
În lunile care au urmat, Trump a oscilat între o linie mai dură faţă de Rusia – principalul adversar al blocului – şi, mai recent, o disponibilitate de a negocia cu Moscova pe tema conflictului din Ucraina. Oficialii europeni s-au plâns că au fost în mare parte excluşi din aceste negocieri.
La o reuniune a miniştrilor de externe din NATO, desfăşurată în această săptămână, secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, a declarat că este „evident” că aliaţii NATO vor trebui să-şi asume responsabilitatea pentru apărarea Europei. „Administraţiile succesive ale SUA au spus acest lucru, într-o formă sau alta, aproape toată viaţa mea, dar administraţia noastră vorbeşte serios”, a avertizat Landau pe X.
