Importurile Indiei de petrol din Rusia au urcat, luna trecută, la nivelul record de 1,4 milioane de barili pe zi (bpd), un avans de 9,2% faţă de decembrie, Moscova fiind cel mai mare vânzător de petrol către New Delhi, urmată de Irak şi Arabia Saudită, transmite Reuters.
În ianuarie, petrolul rusesc a reprezentat aproximativ 27% din cele cinci milioane de ţiţei importate de India – al treilea mare importator şi consumator global de petrol – arată datele de la surse comerciale.
În mod obişnuit, importurile Indiei de petrol cresc în decembrie şi în ianuarie, rafinăriile de stat evitând în primul trimestru opririle pentru lucrări de întreţinere, în vederea îndeplinirii obiectivelor de producţie stabilite de Guvern.
Rafinăriile din India, care foloseau rar petrol rusesc din cauza costurilor legate de logistică, au devenit principalul client al Rusiei, profitând de reducerile de preţ acordate de Moscova, în contextul efectelor sancţiunilor occidentale.
În ianuarie, importurile Indiei de petrol din Canada au urcat la 314.000 bpd, compania Reliance Industries majorând achiziţiile. Canada este al cincilea mare furnizor al Indiei luna trecută, pe locul patru fiind Emiratele Arabe Unite.
De asemenea, importurile Indiei de petrol din Irak au urcat în ianuarie la 983.000 bpd, un avans de 11% faţă de decembrie.
În perioada aprilie 2022 – ianuarie 2023, primele zece luni ale acestui an fiscal, Irakul a continuat să fie cel mai mare furnizor de petrol al Indiei, în timp ce Rusia a urcat pe locul doi, înlocuind Arabia Saudită – acum pe locul trei.
Rusia intenţionează să vândă anul acesta peste 80% din exporturile sale de petrol ţărilor “prietenoase”, a declarat luna aceasta vicepremierul rus Alexander Novak, referindu-se la statele care nu au impus sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei. Ţările “prietenoase” vor primi de asemenea 75% din produsele petroliere rafinate ruseşti, iar Moscova continuă să caute noi pieţe, a adăugat Novak, citat de Agerpres.