Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul cu Statele Unite de reducere a armelor nucleare New START, acuzând Occidentul că este implicat în încercarea de a-i lovi bazele sale aeriene strategice.

Tratatul New START încheiat de Rusia cu Statele Unite limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi.

“În acest sens, mă văd nevoit să anunţ astăzi că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive”, a declarat Putin spre finalul unui important discurs susţinut în faţa parlamentului, după aproape un an de la începerea războiului din Ucraina.

Putin a subliniat că Rusia nu se retrage din tratat, ci îşi suspendă participarea, dar suspendarea pune şi mai mult în pericol ultimul instrument rămas pentru controlului armelor între Statele Unite şi Rusia, care deţin împreună aproape 90% din focoasele nucleare din lume – suficient pentru a distruge planeta de mai multe ori.

Putin a mai declarat că Rosatom, compania rusă de energie nucleară, trebuie să asigure disponibilitatea ţării de a testa o armă nucleară, dacă va fi nevoie. “Bineînţeles, nu vom fi primii care vor face acest lucru. Dar dacă Statele Unite testează, atunci o vom face şi noi”, a spus el. “Nimeni nu trebuie să-şi facă iluzii periculoase că paritatea strategică globală poate fi distrusă”, a punctat liderul de la Kremlin.

În discursul său, Putin a afirmat, fără a furniza dovezi, că Occidentul a fost implicat direct în atacurile ucrainene asupra bazelor pentru avioanele de bombardament strategic ruseşti aflate în adâncimea teritoriului rusesc. El a declarat că pretenţiile SUA ca Rusia să permită inspecţii ale bazelor sale nucleare în cadrul noului tratat START sunt, prin urmare, absurde.

“SUA şi NATO spun în mod deschis că obiectivul lor este de a provoca o înfrângere strategică Rusiei. Şi? După aceea, vor circula în jurul facilităţilor noastre de apărare, inclusiv a celor mai noi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat?” a declarat Putin.

“În urmă cu o săptămână, am semnat un decret privind punerea în serviciu de luptă a noilor sisteme strategice terestre. Îşi vor băga nasul şi acolo sau ce? Şi ei cred că totul este atât de simplu? Că o să-i lăsăm să intre acolo aşa, pur şi simplu?” – a continuat Putin.

El a mai spus că Franţa şi Marea Britanie, membre NATO, au de asemenea arme nucleare îndreptate spre Rusia, care ar trebui luate în considerare.

Rusia deţine cel mai mare stoc de arme nucleare din lume, cu aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Analiştii spun că mişcarea Rusiei înseamnă că va deveni mai dificil să se verifice respectarea continuă a tratatului, scrie news.ro

Noul tratat START a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare în anul următor şi a fost prelungit în 2021 pentru încă cinci ani, imediat după ce preşedintele american Joe Biden şi-a preluat mandatul. Acesta limitează numărul de focoase nucleare strategice pe care Statele Unite şi Rusia le pot desfăşura, precum şi desfăşurarea de rachete şi bombardiere terestre şi submarine pentru a le lansa.

Tratatul a fost semnat de preşedintele american Barack Obama şi de omologul său rus de atunci, Dmitri Medvedev şi permite atât inspectorilor americani, cât şi celor ruşi să se asigure că ambele părţi respectă tratatul.

Cu toate acestea, inspecţiile în cadrul acordului au fost suspendate în martie 2020 din cauza pandemiei COVID-19.

Discuţiile dintre Moscova şi Washington privind reluarea inspecţiilor trebuiau să aibă loc în noiembrie anul trecut în Egipt, dar Rusia le-a amânat şi niciuna dintre părţi nu a mai stabilit o nouă dată.

Rusia a declarat la începutul acestei luni că doreşte să păstreze tratatul, în ciuda a ceea ce a numit o abordare distructivă a SUA în ceea ce priveşte controlul armelor.

Împreună, Rusia şi Statele Unite deţin aproximativ 90% din focoasele nucleare din lume, iar ambele părţi au subliniat că războiul dintre puterile nucleare trebuie evitat cu orice preţ.

Cu toate acestea, invazia Rusiei în Ucraina a împins cele două ţări mai aproape de o confruntare directă decât oricând în ultimii 60 de ani.

Statele Unite au acuzat Rusia de încălcarea tratatului, afirmând că Moscova refuză să permită activităţi de inspecţie pe teritoriul său.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că suspendarea de către Rusia a participării la Tratatul Noul START sau START III, ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între Rusia şi SUA, înseamnă “destructurarea” întregii arhitecturi asupra controlului armamentelor, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

“Regret decizia anunţată de Rusia astăzi de a suspenda participarea sa la tratatul Noul Start”, a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă la sediul NATO din Bruxelles, după ce mai devreme preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, în discursul adresat parlamentului, că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, ce limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi.

“În ultimii ani, Rusia a încălcat şi a ieşit din acorduri esenţiale privind controlul armamentelor (…) Odată cu decizia de astăzi asupra Noului START, întreaga arhitectură asupra controlului armamentelor a fost destructurată”, a indicat secretarul general al NATO. “Încurajez cu tărie Rusia să-şi reconsidere decizia şi să respecte acordurile existente”, a adăugat el.

“Nimeni nu atacă Rusia. Rusia este agresorul, Ucraina este victima agresiunii”, a mai spus Stoltenberg, vorbind alături de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi de ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, după ce preşedintele Putin declarase că Occidentul caută prin conflictul din Ucraina să “termine” Rusia.

Pe de altă parte, Jens Stoltenberg s-a declarat “din ce în ce mai îngrijorat” de un posibil ajutor militar al Chinei pentru Rusia pentru a o susţine pe aceasta în campania militară în Ucraina.

Referindu-se la aceasta, Josep Borrell a spus că încă nu există probe despre un asemenea ajutor, dar “trebuie să rămânem vigilenţi”, menţionând de asemenea că a primit din partea celui mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi, asigurări că Beijingul nu va livra arme Moscovei.

Cât despre ajutorul militar occidental oferit Ucrainei, Stoltenberg a promis că NATO va ajuta această ţară să-şi stabilească un sistem “eficient” de achiziţii de armament pentru a lupta împotriva Rusiei. În cadrul acestui demers, Alianţa va organiza o întâlnire cu experţi în achiziţii militare din Ucraina şi Uniunea Europeană astfel încât Kievul să primească “armele de care are nevoie”. “Trebuie să-i dăm Ucrainei ce-i trebuie pentru a învinge”, înainte ca Rusia să poată lua iniţiativa pe câmpul de luptă, a insistat Stoltenberg.

“La un an după invazia rusă, nu vedem semnale că preşedintele Putin s-ar pregăti pentru pace. Dimpotrivă, aşa cum a spus clar astăzi, se pregăteşte pentru mai mult război”, a justificat Jens Stoltenberg intensificarea transferului de arme occidentale către Ucraina, care intenţionează să pornească o contraofensivă împotriva trupelor ruse şi exclude orice negocieri cu Moscova atât timp cât aceasta nu-şi retrage complet armata de pe teritoriul ucrainean, inclusiv din Crimeea.

Le reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO desfăşurată săptămâna trecută, Stoltenberg a insistat că sunt necesare investiţii importante pentru modernizarea capacităţilor militare ale Alianţei Nord-Atlantice. El a menţionat în special completarea stocurilor de muniţii diminuate de ajutorul oferit Ucrainei şi nevoia Alianţei de a dispune de o capacitate industrială care să poată produce arme şi muniţii suficiente pentru un război de înaltă intensitate, cum este cel care se desfăşoară în Ucraina, a cărei armată consumă o cantitate de muniţii de câteva ori mai mare decât capacitatea de producţie a statelor NATO, scrie Agerpres.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat marţi, la Atena, drept ”foarte dezamăgitoare şi iresponsabilă” decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la tratatul Noul START (Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi, informează AFP.

“Anunţarea de către Rusia că îşi suspendă participarea la New START este foarte dezamăgitoare şi iresponsabilă. Însă, în mod evident, noi rămânem gata să discutăm în orice moment asupra limitării de arme strategice cu Rusia, indiferent de tot ce se întâmplă în lume sau în relaţiile noastre”, a spus Blinken în faţa câtorva jurnalişti la ambasada SUA la Atena.

“Vom supraveghea atent ca să vedem ce face Rusia în mod real”, a adăugat secretarul de stat american.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here