Ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, intenţionează să lanseze o propunere privind organizarea de misiuni militare mai rapide şi independente, sub umbrela Uniunii Europene, după alegerile pentru Bundestag (camera inferioară a parlamentului) ce au loc la sfârşitul săptămânii viitoare, informează duminică dpa.
“Consider că Articolul 44 al Tratatului UE creează posibilitatea de a decide în comun, în cadrul Uniunii, şi de a implementa misiuni europene de către o ‘coaliţie a celor dispuşi’ din rândurile statelor membre”, a declarat politiciana conservatoare în ediţia de sâmbătă a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung.
“Pregătim o propunere în acest sens, care urmează să se afle pe agenda unei reuniuni a miniştrilor apărării înainte de sfârşitul lui octombrie”, a spus Kramp-Karrenbauer.
Potrivit articolului 44 al tratatului UE, Consiliul UE poate încredinţa desfăşurarea unei misiuni unui grup de state membre care doresc acest lucru şi dispun de capabilităţile necesare unei astfel de misiuni. Prin urmare, nu toate statele Uniunii trebuie ia parte direct la asemenea misiuni.
Dacă vor să fie luaţi în serios şi să fie credibili, europenii trebuie să se comporte în mod credibil, a subliniat ministrul german al apărării. “Pot exista situaţii în care să avem interese diferite, şi la fel şi în NATO”, a adăugat ea.
“În acest scop, am sugerat să clarificăm în UE: cum se iau deciziile, cine să conducă forţa, ce efective îi sunt alocate, cine sprijină forţele?” – a mai explicat Annegret Kramp-Karrenbauer, citata de Agerpres.