Cele trei partide – social-democraţii (SPD), Verzii şi liberalii germani (FDP) – care negociează în prezent formarea unei coaliţii au anunţat joi că vor să ajungă până la sfârşitul lui noiembrie la un acord privind alcătuirea unui nou guvern al cărui cancelar ar urma să devină Olaf Scholz “în săptămâna 6 decembrie”, relatează AFP.
“Suntem foarte ambiţioşi şi vrem să avem un contract (de coaliţie) pentru sfârşitul lui noiembrie care ne va permite să alegem un cancelar pentru Republica Federală Germania în săptămâna 6 decembrie (…)”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă secretarul general al partidului liberal FDP, Volker Wissing.
Cele trei formaţiuni, cu programe foarte diferite, poartă de la începutul lui octombrie discuţii pentru a încerca să formeze o coaliţie inedită, fără conservatorii Angelei Merkel, care au înregistrat cel mai slab scor din istorie la legislativele din 26 septembrie.
Vinerea trecută, ei au pus bazele viitoarei alianţe prezentând un preacord de guvernare de 12 pagini care menţionează punctele asupra cărora au convenit şi reformele pe care intenţionează să le efectueze în viitorii patru ani.
Printre compromisurile la care au ajuns se află respectarea limitelor îndatorării, un obiectiv de renunţare la utilizarea cărbunelui înainte de 2030, creşterea salariului minim orar la 12 euro şi angajamentul de a nu creşte impozitele.
Numeroase subiecte rămân totuşi de soluţionat pentru a defini foaia de parcurs a unui viitor guvern, în special privind modul de a finanţa investiţiile masive cerute de Verzi şi SPD, în timp ce liberalii se arată intransigenţi asupra respectării constrângerilor bugetare.
Ecologiştii şi FDP au început de altfel o dispută în media, fiecare revendicând portofoliul ministerial cheie al finanţelor.
Volker Wissing a detaliat vineri, împreună cu omologii săi din SPD, Lars Klingbeil, şi de la Verzi, Michael Kellner, calendarul viitoarelor reuniuni.
Experţii politici din cele trei partide vor fi repartizaţi în 22 de grupuri de lucru pentru a aprofunda acest program guvernamental, apoi se vor reuni aproape cotidian pentru a ajunge la o sinteză până pe 10 noiembrie.
“Vom cere multe grupuri de lucru, o muncă concentrată, mult angajament şi prezenţă, pentru că suntem foarte ambiţioşi”, a explicat Wissing.
Principalii responsabili ai celor trei partide vor prelua apoi prim-planul pentru a finaliza documentul, în scopul de a ajunge la un acord final la sfârşitul lui noiembrie.
Fiecare partid va trebui apoi să valideze acordul, în cadrul unui congres special pentru FDP şi al unui vot online în rândul membrilor pentru Verzi.
Apoi social-democratul Olaf Scholz urmează să fie validat oficial de parlament pentru a-i succeda Angelei Merkel la cancelarie.
Această dată de la începutul lui decembrie pentru formarea primului guvern post-Merkel este ambiţioasă, au recunoscut cele trei partide, care până acum au promis să formeze viitorul executiv până la Crăciun, scrie Agerpres