Document 2021 : Carta albă a apărării Romaniei, elaborata într-un context securitar complicat pe Flancul de Est al NATO

Parlamentul Romaniei a aprobat un document esential intr-o perioada complicata din punct de vedere securitar pe Flancul Estic al NATO : Carta Alba a apărării.
Carta albă a apărării este elaborată de către Ministerul Apărării Naţionale pentru îndeplinirea prevederilor Strategiei naţionale de apărare a ţării şi implementarea obiectivelor în domeniul apărării stabilite prin Programul de guvernare şi în conformitate cu prevederile Conceptului strategic al NATO.

Iata care este continutul documentului :

Parlamentul României – Cartă din 11 mai 2021
Carta albă a apărării din 11.05.2021
În vigoare de la 13 mai 2021.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 499 din 13 mai 2021. Nu există modificări
până la data curentă, 14 mai 2021.

CUPRINS
Cuvânt-înainte
Introducere
Premise
Evaluarea mediului de securitate
Mediul internaţional de securitate
Riscuri şi ameninţări
Obiectivele politicii de apărare
Dezvoltarea posturii naţionale de apărare şi contribuţia la consolidarea rezilienţei
naţionale
Consolidarea profilului strategic al României în cadrul NATO şi UE pe dimensiunea
de apărare şi descurajare
Aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA şi dezvoltarea cooperării cu ceilalţi
parteneri strategici ai României
Consolidarea profilului României de furnizor de securitate în regiunea extinsă a
Mării Negre
Dezvoltarea cooperării internaţionale bilaterale şi în format multilateral în
domeniul apărării
Sprijinirea autorităţilor publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă
Misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României
Misiunile Armatei României
Nivelul de ambiţie
Cerinţe specifice
Principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor de apărare
Politicile privind managementul integrat al resurselor pentru apărare
Planificarea apărării
Managementul resurselor umane
Managementul achiziţiilor pentru apărare
Managementul activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI)
Managementul infrastructurii de apărare
Resursele financiare
Consideraţii finale

CUVÂNT-ÎNAINTE
Carta albă a apărării 2021 concretizează angajamentul ferm al Guvernului pentru
asigurarea securităţii poporului român şi pentru apărarea teritoriului, valorilor şi
intereselor noastre naţionale. Scopul ei fundamental este de a stabili un set
integrat şi cuprinzător de măsuri şi acţiuni pe termen mediu şi lung în domeniul
apărării, menite să asigure României Forţe Armate capabile să protejeze interesele
naţionale vitale, oricând va fi nevoie.
În acelaşi timp, contextul strategic şi de securitate este plin de incertitudini, cu
ameninţări complexe, de natură hibridă, necesită abordări conceptuale şi tactice
adaptate unui ansamblu de securitate supus unor modificări şi evoluţii continue.
Crearea unui mediu de securitate stabil, prin creşterea nivelului de rezilienţă în
faţa ameninţărilor de orice tip, va oferi României şansa de a beneficia, fără
impedimente, de oportunităţile extraordinare de dezvoltare, care pot contribui
semnificativ la creşterea bunăstării şi prosperităţii.
Ne dorim să asigurăm ţării noastre locul pe care îl merită în sistemul internaţional,
un sistem aflat într-un proces de reaşezare a polilor şi distribuţiei de putere,, de
apariţia unor curente naţionaliste, de manifestare a politicilor de forţă. În acelaşi
timp, asistăm şi la o contestare a multilateralismului şi cooperării în cadrul
tratatelor, regimurilor şi organizaţiilor internaţionale şi regionale.
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Uniunea Europeană şi partenerii noştri
strategici sunt pilonii pe care ne-am fundamentat şi ne vom fundamenta în
continuare politicile de securitate. România susţine procesele continue de
adaptare şi modernizare de la nivelul NATO şi UE, organizaţii care trebuie să
răspundă spectrului larg de noi provocări.
România se confruntă cu o paletă extinsă de noi ameninţări, mult mai sofisticate
şi mai complexe, care generează efecte specifice atât confruntării, cât şi
surprinderii strategice.
Regiunea Mării Negre a căpătat noi valenţe strategice, Peninsula Crimeea
transformându-se, în urma anexării ilegale din 2014, într-o adevărată platformă de
proiecţie a forţei la mii de kilometri distanţă, până în estul şi sudul Mării
Mediterane.
Pandemia de COVID-19 a amplificat vulnerabilităţile şi riscurile deja existente, a
creat, de asemenea, unele noi, cu un impact major în plan economic, strategic şi
de securitate, în anii viitori. Am fost forţaţi să luăm măsuri extraordinare şi să
regândim modul de funcţionare şi interacţiune a tuturor componentelor
administraţiei publice, Ministerului Apărării Naţionale revenindu-i un rol esenţial, în
prima linie, al sprijinirii autorităţilor statului în combaterea efectelor pandemiei.
Încă de la început Guvernul pe care îl conduc a considerat domeniul apărării
naţionale ca fiind o prioritate, fapt concretizat atât în implementarea unei politici
de apărare coerente, cât şi prin asigurarea resurselor şi finanţărilor necesare
dezvoltării capacităţii de apărare a României, conform principiilor alocării de
resurse în mod echitabil stabilite (burden sharing) la nivelul aliaţilor din NATO.
România este deja un furnizor regional de securitate şi vom acţiona pentru
consolidarea acestui rol prin întărirea relaţiilor cu partenerii strategici, atât la nivel
bilateral, cât şi la nivel multilateral, în cadrul NATO, UE, OSCE, ONU sau al unor
formate regionale precum Iniţiativa celor Trei Mări (I3M) şi Bucharest 9(B9).
Manifestăm o preocupare permanentă pentru a transpune în practică, în mod
integrat şi unitar, viziunea Guvernului asupra apărării naţionale, care să reflecte
obiectivele stabilite în Strategia naţională de apărare a ţării 2020-2024 pentru a
asigura un fundament solid în procesul transformării şi modernizării instituţiei
militare.
PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI
FLORIN-VASILE CÎŢU

Carta albă a apărării 2021 este cel mai important document de implementare a
Strategiei naţionale de apărare a ţării 2020-2024, constituind, totodată, principalul
document departamental de planificare la nivelul Ministerului Apărării Naţionale,
care fundamentează celelalte documente subsecvente, respectiv Strategia militară
şi Directiva de planificare a apărării.
Documentul reflectă schimbările majore la nivel regional şi internaţional, identifică
şi propune soluţii ca Forţele Armate ale României să fie cât mai bine pregătite
pentru a-şi îndeplini misiunile de apărare a ţării.
CA 21 a avut în vedere concluziile rezultate în urma desfăşurării Analizei
strategice a apărării, fiind concepută într-o nouă paradigmă strategică, diferită de
cea a ultimilor 20 de ani, în care atât Armata României, cât şi aliaţii noştri din
NATO şi UE ne-am concentrat eforturile pe combaterea terorismului, în principal în
misiunile din teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak. Este o paradigmă care se
fundamentează pe premisa că pentru a fi eficienţi trebuie să conştientizăm că
Armata se construieşte în modernitate, informaţie, cunoaştere şi noi tehnologii.
Scopul final urmărit este consolidarea posturii de apărare şi descurajare, prin
dezvoltarea acelor tipuri de forţe şi capabilităţi care să ne permită să ripostăm
oricărui posibil agresor, indiferent de mărimea forţei acestuia, de o manieră care
să facă o agresiune împotriva noastră prea costisitoare pentru a fi încercată.
Pentru aceasta avem nevoie de cinci elemente esenţiale, a căror dezvoltare este
urmărită cu consecvenţă în prezentul document de planificare a apărării:
capabilităţi de înaltă tehnologie, o resursă umană înalt educată şi foarte bine
instruită, o puternică industrie de apărare autohtonă, dezvoltarea unei culturi
instituţionale centrate pe cunoaştere şi inovaţie şi, nu în ultimul rând, rezilienţa.
Pornind de la aceste premise, CA 21 transpune în practică cerinţele formulate de
Strategia naţională de apărare a ţării, de a gândi şi realiza constructul de
securitate şi apărare ca un angrenaj unitar, fundamentat pe contribuţia
convergentă şi substanţială a tuturor instrumentelor de putere ale statului.
Pentru ca toate acestea să nu rămână doar simple deziderate, prin Programul de
guvernare au fost alocate resursele necesare, existând premise temeinice pentru
alocarea unui nivel adecvat al acestora şi în perspectiva următorilor ani.
Ministrul apărării naţionale,
Nicolae-Ionel Ciucă
INTRODUCERE
Premise
Carta albă a apărării este elaborată de Ministerul Apărării Naţionale pentru
îndeplinirea prevederilor Strategiei naţionale de apărare a ţării şi implementarea
obiectivelor de apărare stabilite de Programul de guvernare, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 203/2015 privind planificarea apărării.
Conform prevederilor Strategiei naţionale de apărare a ţării 2020-2024, unul dintre
elementele de noutate introduse prin document este reprezentat de dimensiunea
de rezilienţă, care dobândeşte un profil pregnant: “Consolidarea rezilienţei şi
reducerea vulnerabilităţilor reclamă o strategie multidimensională flexibilă şi o
perspectivă amplă asupra tuturor sistemelor, pentru reducerea riscurilor asociate
unei crize, dar şi pentru îmbunătăţirea capacităţii de gestionare rapidă a
mecanismelor de adaptare la nivel local, naţional şi regional. Rezilienţa acoperă
toate stadiile unei situaţii de criză, de la prevenţie (atunci când este posibilă) la
adaptare şi limitarea efectelor (când este necesară), şi include transformări
pozitive care consolidează abilitatea generaţiilor actuale şi viitoare de a-şi asigura
necesităţile.” În acest context, CA 21 direcţionează eforturile subsumate
obiectivelor politicii de apărare, într-o abordare cuprinzătoare, care are în vedere
consolidarea cooperării interinstituţionale pe toate palierele subsumate apărării
naţionale, inclusiv din perspectiva dimensiunii de rezilienţă, având în vedere
domeniul de responsabilitate al Ministerului Apărării Naţionale.
Caracteristicile şi dinamica mediului strategic şi de securitate actual impun o
abordare interinstituţională şi cuprinzătoare, care să permită materializarea
conceptului de securitate naţională extinsă, prin integrarea politicilor publice şi
acţiunii statului în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.
Conceptual, CA 21 defineşte politica de apărare a României pe un orizont de timp
de 4 ani conţinând, totodată, prevederi pe termen mediu şi lung. Este, în acest
sens, principalul document de planificare la nivel departamental. Pe baza acesteia
se elaborează Strategia militară a României şi se fundamentează priorităţile în
formularea propunerilor de buget ale ministerului.
Structura şi conţinutul CA 21 urmează cu fidelitate cerinţele legale, stabilind în
capitole distincte obiectivele politicii de apărare, măsurile şi acţiunile pentru
îndeplinirea acestora, misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României,
principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor, precum şi politicile privind
managementul integrat al resurselor de apărare.
Planificarea apărării este un proces complex, continuu şi cu un ciclu cu o durată
mare de timp, fapt ce face ca documentul actual să aibă şi un caracter intrinsec şi
firesc de continuitate, preluând o serie de elemente din Carta anterioară
1
, ca fiind
în continuare valabile şi aplicabile în contextul actual. Acestea se referă, în special,
la coordonatele fundamentale pe care se bazează apărarea naţională, cum ar fi:
apartenenţa la NATO, UE şi alte organizaţii, parteneriatul strategic cu SUA şi
celelalte parteneriate strategice, dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi angajarea
în operaţii şi misiuni, înzestrare şi resursele alocate etc.
1 Carta albă a apărării – România, 2017, aprobată de către Parlamentul României
prin Hotărârea nr. 96 din 20 noiembrie 2017.
La elaborarea prezentului document s-au avut în vedere, de asemenea, şi
prevederile relevante reieşite din documentele importante adoptate la nivelul
organizaţiilor internaţionale din care ţara noastră face parte, în primul rând NATO
şi UE.
CAPITOLUL 1
Evaluarea mediului de securitate
Mediul actual de securitate la nivel global este caracterizat de accentuarea
tendinţelor de schimbare a balanţei de putere în cadrul sistemului internaţional şi
de trecere către un sistem multipolar stratificat, cu centre de putere de nivel global
sau regional.
Acest fapt conduce la accentuarea percepţiilor de nesiguranţă strategică,
incertitudine şi lipsă de predictibilitate din partea statelor, care se orientează din
ce mai mult spre soluţii naţionale sau bilaterale de gestionare a riscurilor şi
ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, în detrimentul mecanismelor clasice
reprezentate de formatele multilaterale sau organizaţiile internaţionale.
Intensificarea competiţiei strategice în zonele de interes din vecinătatea României
generează un context de securitate regional complex, cu un spectru larg al
riscurilor şi ameninţărilor la adresa intereselor naţionale vitale.
Mediul internaţional de securitate
Deteriorarea accentuată a mediului de securitate din ultimii ani, atât la nivel
global, cât şi regional, ne arată tendinţe tot mai vizibile de redefinire a relaţiilor
dintre actorii cu interese globale, pe fondul creşterii nivelului de competiţie şi
rivalitate geopolitică şi al revenirii în logica politicii de putere.
Arhitectura sistemului global de securitate se află în plin proces de reaşezare. Pe
măsura creşterii stării de nesiguranţă strategică, preferinţa statelor se îndreaptă
tot mai mult către folosirea cadrului bilateral, în detrimentul celui multilateral,
pentru promovarea agendelor de interese specifice. Diminuarea importanţei
relaţiilor multilaterale va duce la scăderea drastică a predictibilităţii şi coerenţei de
acţiune, răspunsul comunităţii internaţionale fiind mult mai greu de anticipat.
Această tendinţă, materializată în denunţarea unor tratate internaţionale, dar mai
ales în atitudini şi acţiuni de încălcare premeditată a normelor de drept
internaţional, sporeşte entropia la nivel global şi limitează serios gestionarea
anarhiei specifice sistemului global. Astfel, afectează eficienţa instituţiilor
internaţionale de securitate de a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale şi are impact
asupra echilibrului strategic, punând sub semnul întrebării întreaga arhitectură
globală de securitate, prin subminarea proceselor de control al armamentelor şi de
combatere a proliferării armelor de distrugere în masă. De altfel, ambiţiile
geopolitice ale unor puteri neoccidentale şi deficienţele structurale şi funcţionale
ale unor organizaţii internaţionale subminează respectarea legislaţiei
internaţionale şi, implicit, eficienţa demersurilor de dezamorsare a focarelor de
criză.
Accentuarea competiţiei pentru accesul pe termen lung la resurse (energetice, de
apă, metale rare etc.), uneori prin încălcarea normelor de drept internaţional ale
altor state, în paralel cu intensificarea concurenţei furnizorilor pentru controlul
unor pieţe, au condus la creşterea interdependenţei economice/energetice a
statelor, cu potenţial de modificare a conduitei guvernelor în politica externă şi de
diminuare a eficacităţii politicilor de sancţiuni.
Dezvoltările din ultima perioadă reliefează impactul major al unor noi factori
generatori de criză la nivel internaţional, cum ar fi pandemiile şi fluxurile
migraţioniste, cu potenţial de producere a unor dezechilibre majore, pe termen
lung, pe multiple coordonate: sanitar, economic, politic, social, de securitate şi
geopolitic.
Mai mult, pandemia catalizează vizibil concentrarea statelor asupra problemelor
naţionale, indiferent că ele sunt de natură sanitară, economică sau militară. Din
punctul de vedere al ţării noastre, se constată diversificarea paletei de ameninţări,
care produc efecte specifice ale confruntării şi surprinderii strategice.
Contextul strategic în cadrul căruia România îşi apără şi îşi promovează valorile,
principiile, interesele şi obiectivele strategice şi de securitate este caracterizat de
instabilitate geopolitică şi volatilitate, cu evidenţierea unor tendinţe la nivel
internaţional care accentuează potenţialul conflictual. Între acestea se remarcă
intensificarea competiţiei strategice între actorii cu interese globale, creşterea
relevanţei actorilor nestatali
2
, manifestări orientate spre izolaţionism ori
pragmatism politic, precum şi preocupări pentru limitarea efectelor negative ale
schimbărilor climatice şi gestionarea riscurilor sociale şi de securitate generate de
tehnologiile emergente.
2 Corporaţii, companii private de securitate, organizaţii neguvernamentale, mişcări
transnaţionale, indivizi influenţi, grupări teroriste şi de criminalitate organizată.
Pe plan regional se observă încercările unor state de a se reafirma în postura de
lideri zonali, prin contestarea sau chiar încălcarea normelor internaţionale în
vigoare, precum şi revenirea politicii de forţă şi asertivitate a unor puteri care
contestă însăşi actuala ordine internaţională bazată pe principiile occidentale
specifice democraţiei şi liberalismului economic.
Competiţia dintre marii actori pentru controlul unor zone de interes strategic
comun (regiunea Mării Negre, Mediterana de Est, Orientul Mijlociu, Asia-Pacific) şi
implicarea directă sau indirectă a acestor actori în conflictele aflate în derulare au
reverberaţii negative asupra securităţii regionale. Aceasta are loc în contextul
declinului relativ de putere al unor actori dominanţi pe scena politică
internaţională, pe fondul reconfigurării opţiunilor strategice şi al promovării unor
politici de tip izolaţionist/coercitiv în relaţiile internaţionale, în paralel cu
emergenţa unor actori majori, ca urmare a coerenţei strategice asigurate pe
diverse paliere de acţiune în politica externă.
Pe fondul interdependenţei, instabilităţii şi impredictibilităţii existente la nivelul
sistemului global, este de aşteptat activarea unor conflicte îngheţate, fapt care va
duce la multiplicarea cazurilor de conflicte asimetrice şi hibride, în funcţie de
interesele statelor aflate în regiunea respectivă. Luând în considerare existenţa
unor astfel de conflicte în proximitatea României şi comportamentul asertiv al
Federaţiei Ruse, apariţia unor astfel de confruntări constituie un factor major de
îngrijorare.
Stabilitatea mediului internaţional de securitate este afectată în continuare de
surse tradiţionale, ca terorismul, migraţia în masă, traficul de armament, droguri
sau persoane, criminalitatea transfrontalieră sau corupţia. De asemenea, factorul
demografic induce în continuare provocări care amplifică expansiunea
confruntărilor de tip asimetric.
Dezvoltarea tehnologică generează modalităţi de desfăşurare a conflictelor în
zone noi, reale (zona arctică, spaţiul cosmic) sau virtuale (reţele de socializare,
mass media). Dacă tehnologia actuală permite preluarea unor sarcini de luptă de
către drone, roboţi sau alte maşini inteligente, fapt care ar putea duce la
micşorarea numărului de victime umane, războiul cibernetic poate avea
consecinţe semnificative asupra unor populaţii însemnate, atât prin dezinformare,
cât şi prin afectarea infrastructurii critice.
În calitatea sa de stat membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene,
România va trebui să îşi focalizeze eforturile sale pe dimensiunea apărării şi
securităţii, astfel încât să se asigure complementaritatea eficace între sistemele
de apărare naţională şi colectivă şi să îşi consolideze statutul de furnizor de
securitate.
Scena geopolitică globală dobândeşte tot mai mult caracteristicile unei lumi
policentrice, în care statele îşi recalibrează opţiunile diplomatice şi de securitate în
funcţie de interesele conjuncturale, tinzând să iasă de sub condiţionalităţile
politice cerute de apartenenţa la anumite organisme/organizaţii internaţionale.
Riscuri şi ameninţări
Principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale au surse diverse şi
un spectru larg de manifestare, generând astfel o multitudine de provocări în plan
politico-militar. Pandemia de Covid-19 a scos în evidenţă modalitatea în care
riscuri de natură nemilitară pot genera implicaţii transnaţionale şi provocări
multiple la adresa statelor, indiferent de nivelul de dezvoltare economică,
tehnologică şi militară.
În principal, evoluţiile la nivel global evidenţiază un trend de reconfigurare a
balanţei de putere, precum şi tendinţa de amplificare a acţiunilor de tip
convenţional, asimetric şi hibrid. Cu toate acestea, riscul izbucnirii unui conflict
armat major se menţine redus, remarcându-se, în schimb, tendinţa de utilizare a
tacticilor hibride pentru realizarea propriilor ambiţii în zonele de interferenţă a
intereselor strategice.
Accentuarea rivalităţilor la nivel global între actorii care dispun de arme de
distrugere în masă, pe fondul retragerii din tratate şi acorduri internaţionale de
control al acestora, precum şi tendinţa de modernizare şi proliferare a acestor
capabilităţi pot conduce la o nouă cursă a înarmării.
Acţiunile destabilizatoare din proximitatea estică a României, derulate pe multiple
paliere şi într-o manieră sincronizată, continuă să influenţeze şi să modifice
situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, prin perpetuarea instabilităţii,
întreţinerea conflictelor prelungite şi influenţarea parcursului european şi
euroatlantic al statelor din acest areal. În particular, consolidarea potenţialului
militar al Federaţiei Ruse în Peninsula Crimeea şi în bazinul Mării Negre, prin
dezvoltarea capabilităţilor militare şi crearea mediului antiacces şi de interdicţie
zonală (A2/AD), concomitent cu complexitatea activităţilor militare desfăşurate
sistematic în proximitatea României generează provocări pentru securitatea
naţională.
Echilibrul fragil din Balcanii de Vest, sincopele în parcursul european al statelor
din regiune şi persistenţa tensiunilor interetnice sunt factori de risc cu impact
direct asupra securităţii şi prosperităţii României.
De asemenea, instabilitatea din zonele de criză şi conflict şi proliferarea
ameninţărilor transfrontaliere, precum terorismul, criminalitatea organizată şi
migraţia, vor continua să influenţeze agenda politico-militară la nivel euroatlantic
şi tipul de misiuni în care este implicată Armata României.
Deşi în plan naţional nivelul ameninţării teroriste îşi menţine caracterul de
oportunitate, remanenţa acesteia la nivel global reiterează dificultatea anticipării şi
contracarării riscurilor asociate. În condiţiile participării la eforturile internaţionale
de combatere a ameninţării teroriste, personalul militar şi civil este expus la
riscurile persistente conexate flagelului terorist.
Atacurile cibernetice, care prin complexitatea, frecvenţa şi intensitatea în creştere
au potenţialul de a perturba funcţionalitatea sistemelor şi activitatea reţelelor
informatice, reprezintă o ameninţare constantă la adresa securităţii naţionale.
Astfel, perspectiva dezvoltărilor tehnologice semnificative conturează, pe lângă
oportunităţile inerente, şi riscuri majore.
Pe de altă parte, o provocare cu incidenţă asupra domeniului politico-militar o
reprezintă continuarea acţiunilor informative ostile, derulate atât în scopul
influenţării percepţiei sociale şi afectării încrederii populaţiei în instituţiile statului,
cât şi pentru obţinerea de informaţii necesare pentru influenţarea procesului
decizional.
CAPITOLUL 2
Obiectivele politicii de apărare
Politica de apărare reprezintă un ansamblu coerent şi coordonat de obiective,
măsuri şi acţiuni care vizează realizarea obiectivelor naţionale de securitate şi a
obligaţiilor asumate pe plan internaţional în domeniul apărării, prin utilizarea
tuturor instrumentelor de natură politico-militară mobilizate de Ministerul Apărării
Naţionale pentru realizarea acestora.
Politica de apărare este o expresie definitorie a exercitării controlului civil asupra
Forţelor Armate şi include o serie de componente esenţiale, cum ar fi:
• decizii privind cerinţele şi contribuţia apărării la implementarea conceptului
securităţii naţionale extinse;
• decizii privind resursele financiare alocate apărării şi capabilităţile care vor fi
menţinute şi dezvoltate;
• decizii privind folosirea capabilităţilor militare în misiuni şi activităţi civile;
• managementul problematicii referitoare la gestionarea apărării ca parte a
administraţiei publice.
Scopul fundamental al politicii de apărare este asigurarea deciziilor şi acţiunilor în
domeniul apărării care să permită garantarea suveranităţii, independenţei, unităţii
şi integrităţii teritoriale a României. În acest sens este necesară operaţionalizarea
prevederilor circumscrise domeniului apărării, stabilite prin Strategia naţională de
apărare a ţării şi a obiectivelor, priorităţilor şi direcţiilor de acţiune din Programul
de guvernare.
Obiectivele politicii de apărare pentru perioada 2021-2024:

• dezvoltarea posturii naţionale de apărare şi contribuţia la consolidarea
  rezilienţei;
• consolidarea profilului strategic al României în cadrul NATO şi UE pe
  dimensiunea de apărare şi descurajare;
• aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA şi dezvoltarea cooperării cu ceilalţi
  parteneri strategici ai României;
• consolidarea profilului României de furnizor de securitate în regiunea extinsă a
  Mării Negre;
• dezvoltarea cooperării internaţionale bilaterale şi în format multilateral în
  domeniul apărării;
• sprijinirea autorităţilor publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
  În formularea obiectivelor politicii de apărare s-a urmărit conturarea în manieră
  sintetică, dar cuprinzătoare a aspectelor ce ţin de modernizarea şi adaptarea
  Armatei României şi, implicit, de dezvoltarea rezilienţei şi capacităţii de răspuns la
  riscurile şi provocările actualului context de securitate, aspecte subsumate
  abordării cuprinzătoare a actului de guvernare şi în funcţie de responsabilităţile
  specifice ale Ministerului Apărării Naţionale.
  Obiectivele politicii de apărare sunt susţinute prin proiecte şi demersuri
  interinstituţionale de actualizare, adaptare şi completare a cadrului legislativ
  naţional referitor la apărarea naţională, Sistemul naţional de management integrat
  al situaţiilor de criză, respectiv securitatea şi apărarea cibernetică, ca fundamente
  normative ale procesului de consolidare a rezilienţei naţionale şi, implicit, a
  rezilienţei militare.
  S-au valorizat oportunităţile date de poziţia geostrategică, pentru afirmarea
  României ca pilon regional de stabilitate şi, implicit, de profilare distinctă a
  statutului de membru NATO, UE şi de partener strategic al SUA.
  În acelaşi timp am pus accentul pe principiile dialogului şi promovării securităţii
  prin cooperare bilaterală şi schimb de informaţii în domeniul militar, precum şi pe
  implementarea unei abordări interinstituţionale în domeniul apărării.
  Dezvoltarea posturii naţionale de apărare şi contribuţia la consolidarea rezilienţei
  Guvernul consideră apărarea ca fiind unul dintre domeniile prioritare, preocuparea
  sa pentru achiziţionarea de capabilităţi moderne şi relevante fiind dovada clară a
  seriozităţii cu care ţara noastră percepe rolul său în asigurarea securităţii şi
  apărării în regiune.
  Dezvoltarea posturii naţionale de apărare apare ca o cerinţă fundamentală în linie
  cu dezvoltările mediului de securitate, inclusiv la nivel regional, precum şi în
  menţinerea şi respectarea angajamentelor specifice asumate la nivelul NATO şi UE
  în ceea ce priveşte dezvoltarea capabilităţilor şi contribuţia la misiuni şi operaţii. În
  acest sens efortul naţional implică dezvoltarea unor pachete naţionale de
  capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi
  eficiente. Acestea vor fi destinate deopotrivă descurajării unei agresiuni împotriva
  României şi articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale
  mediului de securitate, pentru îndeplinirea sarcinilor constituţionale ale Armatei
  României, precum şi pentru asigurarea unor contribuţii de nivel calitativ superior la
  eforturile operaţionale şi proiectele de descurajare şi apărare la nivelul NATO şi
  UE.
  Materializarea acestei abordări se concretizează în menţinerea angajamentului de
  alocare a 2% din PIB pentru apărare, din care cel puţin 20% pentru înzestrare şi
  modernizare, potrivit cerinţei de asigurare a parametrilor stabiliţi în context NATO
  pentru finanţarea apărării şi Acordului politic naţional privind creşterea finanţării
  pentru apărare pentru perioada 2017-2027 şi în perspectiva următorilor ani.
  Fundamentarea procedurilor de achiziţii de tehnică şi echipamente militare pentru
  realizarea Planului de înzestrare a Armatei României
  3 va asigura
  interoperabilitatea şi complementaritatea cu capabilităţile specifice ale celorlalte
  state membre NATO, UE şi ale partenerilor noştri strategici.
  3 Document programatic pentru planificarea armamentelor, cu un orizont de 10 ani
  şi actualizare anuală.
  Vom acorda o atenţie deosebită implementării noilor tehnologii din domeniul
  informaţional. Digitalizarea constituie una dintre condiţiile de bază pentru
  consolidarea capabilităţilor de apărare şi eficientizarea modelului funcţional al
  MApN. În acest sens vor fi continuate proiectele relevante demarate şi vor fi
  iniţiate proiecte noi cu impact semnificativ la nivelul MApN care, printr-o
  dezvoltare coordonată, vor permite optimizarea proceselor specifice interne, vor
  facilita consolidarea cooperării interinstituţionale şi vor contribui la sporirea
  rezilienţei infrastructurilor şi serviciilor digitale, fiind astfel asigurate condiţiile
  pentru iniţierea unui proces amplu de transformare digitală, în care informaţiile şi
  datele să fie utilizate ca resurse strategice ale organizaţiei.
  Tehnologiile emergente şi disruptive remodelează mediul acţiunilor militare,
  adăugând, pe lângă ameninţările convenţionale, ameninţări cibernetice şi hibride,
  cu factor mare de multiplicare, generat de tendinţa exponenţială a evoluţiei
  tehnologice (inteligenţa artificială, megadate, tehnologia cuantică, drone etc.),
  impunând adaptarea organismului militar pe aceste noi coordonate.
  Totodată, evoluţiile cu implicaţii de ordin securitar, accentuate de pandemia de
  COVID-19, din domeniul gestionării riscurilor şi ameninţărilor din mediu virtual, ne
  impun, cu necesitate, crearea şi dezvoltarea de capabilităţi specializate, la nivelul
  Forţelor Armate, pentru contracararea agresiunilor informaţionale, a propagandei
  cu scop destabilizator şi campaniilor de tip hibrid.
  Avem o abordare integrată care urmăreşte, ca obiectiv fundamental, ca
  programele de dezvoltare a capabilităţilor şi înzestrare a Forţelor noastre Armate
  să contribuie substanţial la consolidarea industriei naţionale de apărare, atât prin
  asigurarea unei participări semnificative a companiilor româneşti – producţie,
  integrare şi mentenanţă a sistemelor de armament, cât şi prin pregătirea unei forţe
  de muncă înalt calificată şi cu nivel de expertiză corespunzător acestui domeniu
  industrial de vârf.
  În acest sens vom face un efort continuu de adaptare a cadrului legislativ naţional
  pentru a putea atrage finanţare europeană prin Fondul european de apărare (EDF)
  şi Programul european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP) care
  să permită retehnologizarea industriei naţionale de apărare, precum şi
  interoperabilitatea echipamentelor Armatei Române cu cele ale aliaţilor
  euroatlantici. Totodată, vom urmări consolidarea participării României în cadrul
  Cooperării structurate permanente (PESCO) şi al tuturor programelor europene din
  domeniul apărării.
  Detalii privind principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor sunt prevăzute în
  capitolul 4.
  Consolidarea profilului strategic al României în cadrul NATO şi UE pe dimensiunea
  de apărare şi descurajare
  Pentru România, NATO reprezintă garantul principal al apărării colective,
  fundamentată pe indivizibilitatea securităţii aliaţilor. România va rămâne pe mai
  departe un promotor şi susţinător al unei relaţii transatlantice consolidate şi
  substanţiale, ca reper esenţial pentru securitatea europeană.
  În calitate de membru NATO, România este ferm ataşată prevederilor articolului 5
  şi susţinătoare a necesităţii unei puternice legături transatlantice ca reflexie
  practică a indivizibilităţii securităţii aliate.
  Apartenenţa la NATO, cu avantajele umbrelei colective de securitate şi apărare şi
  angajamentele şi obligaţiile specifice asumate în acest context, reprezintă unul
  dintre pilonii triadei fundamentale pentru securitatea naţională, alături de
  apartenenţa la Uniunea Europeană şi parteneriatul strategic cu SUA.
  Rezultatul urmărit în consolidarea profilului în cadrul Alianţei vizează creşterea
  credibilităţii strategice a României, având ca fundament predictibilitatea şi
  continuitatea în planul opţiunilor şi abordărilor securitare.
  Prin demersurile şi contribuţia sa proactivă, România îşi consolidează constant
  profilul său în cadrul Alianţei, prin contribuţii conceptuale, în planul capabilităţilor
  şi prin participarea la dimensiunea operaţională aliată.
  Materializarea eforturilor pe aceste coordonate va urmări, în special, respectarea
  angajamentelor asumate la nivel aliat privind:
  • asigurarea parametrilor stabiliţi în context NATO privind bugetarea apărării (2%
  din PIB, din care minimum 20% pentru înzestrare şi modernizare, respectiv 2%
  pentru cercetare, dezvoltare şi inovare);
  • dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi a nivelului capacităţii de luptă;
  • asigurarea de oferte naţionale relevante pentru implementarea iniţiativelor NATO
  în planul dezvoltării capacităţii colective de reacţie a Alianţei;
  • participarea la iniţiative şi proiecte aliate vizând dezvoltarea de capabilităţi aliate
  comune;
  • participarea la misiuni şi operaţii NATO;
  • contribuţia la implementarea prezenţei aliate înaintate pe teritoriul altor aliaţi
  estici.
  În paralel, eforturile naţionale vor avea în vedere continuarea consolidării profilului
  României ca pilon de securitate pe flancul estic al Alianţei, monitorizarea,
  stimularea şi asigurarea progreselor determinante în ceea ce priveşte
  consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare în sud-estul Europei şi
  regiunea Mării Negre pe toate componentele operaţionale principale (terestră,
  aeriană, maritimă, spaţială şi cibernetică) şi, în context, operaţionalizarea şi
  deplina maturizare a proiectelor multinaţionale NATO de pe teritoriul naţional
  (Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est/HQ MNC-SE, Comandamentul
  Diviziei Multinaţionale de Sud-Est/HQ MND-SE, Comandamentul Brigăzii
  Multinaţionale de Sud-Est/HQ MN BDE-SE, Unitatea de Integrare a Forţelor
  NATO/NFIU). Pe fondul acestor eforturi aplicate se va acorda o atenţie aparte
  asigurării unei abordări aliate echilibrate, unitare şi coerente în ceea ce priveşte
  politicile, măsurile şi proiectele vizând întărirea posturii aliate de descurajare şi
  apărare pe flancul de est al Alianţei.
  Principalele linii de efort, care vor asigura un plus de substanţă profilului strategic
  accentuat al României în cadrul NATO, vor urmări implementarea programelor şi
  proiectelor de dezvoltare, modernizare, înzestrare şi operaţionalizare a structurii de
  forţe, care vor determina un nivel calitativ superior şi semnificativ al contribuţiei
  naţionale la arhitectura colectivă de securitate şi apărare aliată.
  În acest sens, priorităţile de acţiune vor fi concentrate pentru:
  • participarea la generarea forţelor necesare iniţiativelor NATO de apărare
  colectivă (pe dimensiunile terestră, navală, aeriană şi în spaţiul cibernetic), prin
  contribuţia cu forţe la contingentele dislocate de NATO pentru consolidarea
  flancului estic, prin participarea la exerciţiile militare desfăşurate sub egida NATO
  şi prin găzduirea de exerciţii militare pe teritoriul naţional;
  • facilitarea procesului decizional şi sprijinirea adoptării unor decizii militare la
  nivelul Alianţei care să subsumeze şi să promoveze interesele majore de apărare
  ale României;
  • promovarea pragmatică, flexibilă şi consecventă a intereselor şi obiectivelor
  naţionale în comitetele şi în grupurile de lucru militare de la Cartierul General al
  NATO;
  • creşterea vizibilităţii şi profilului militar naţional în cadrul NATO prin încadrarea
  unor funcţii-cheie în cadrul structurilor de conducere şi comandă ale Alianţei, la
  toate nivelurile;
  • sprijinirea eforturilor aliate de asigurare a unei posturi NATO de descurajare şi
  apărare credibile şi coerente, pe termen mediu şi lung, inclusiv pe flancul de est al
  Alianţei;
  • susţinerea unui proces de decizie eficient, care să corespundă parametrilor
  privind dislocarea rapidă a forţelor şi capacităţilor aliate de întărire, precum şi
  sprijinirea dezvoltării proiectelor de infrastructură care să faciliteze recepţia,
  integrarea şi angajarea în operaţii şi misiuni a acestor elemente de întărire;
  • implementarea unor măsuri aliate şi naţionale care să asigure contracararea
  sistemelor de limitare a accesului şi interdicţie regională (A2/AD);
  • sprijinirea eforturilor şi acţiunilor de combatere a ameninţărilor de tip hibrid şi
  cibernetic;
  • participarea activă la implementarea măsurilor de asigurare a aliaţilor de pe
  flancul estic stabilite prin Planul de creştere a capacităţii operaţionale a Alianţei
  (Readiness Action Plan/RAP);
  • participarea la eforturile şi proiectele aliate de asigurare a unei posturi credibile
  de descurajare şi apărare a NATO pe termen mediu şi lung;
  • contribuţia la dezvoltarea capabilităţilor şi apărarea integrată NATO aeriană şi
  antirachetă;
  • optimizarea permanentă a capacităţilor de intelligence pe linie de avertizare
  timpurie şi analiză situaţională şi schimbul de informaţii cu statele aliate şi
  partenere pe probleme de interes comun, în vederea sprijinirii procesului
  decizional la nivelul NATO;
  • derularea unor programe de perfecţionare continuă pe linia asigurării securităţii
  cibernetice, a sistemelor de comunicaţii şi a combaterii ameninţărilor de tip hibrid,
  în vederea creşterii rezilienţei în faţa noilor provocări.
  În ultimii ani, Uniunea Europeană s-a confruntat cu o serie de provocări de
  securitate semnificative, necesitatea unui răspuns coerent şi eficient devenind tot
  mai evidentă. În acest sens, Strategia globală de politică externă şi de securitate
  (EU GS) constituie un fundament solid pentru afirmarea Uniunii ca actor credibil pe
  scena internaţională, iar rezultatele obţinute până în prezent indică faptul că există
  potenţial pentru a construi o Uniune integrată, eficientă şi mai capabilă, care poate
  face mai multe pentru propria securitate şi apărare.
  Iniţiative precum Cooperarea structurată permanentă (PESCO), Fondul european
  de apărare (EDF), Procesul anual de analiză coordonată a apărării (CARD) pot
  marca diferenţa în ceea ce priveşte rolul UE în domeniul apărării, acest pachet de
  iniţiative făcând trecerea apărării europene către un nivel superior.
  România susţine consolidarea rolului Uniunii Europene de furnizor de securitate
  pe scena internaţională, cu o implicare mai eficientă în gestionarea crizelor din
  vecinătatea imediată (estică şi sudică), concomitent cu asigurarea
  complementarităţii cu NATO, evitării duplicărilor inutile şi abordării conjugate a
  celor două organizaţii în managementul crizelor internaţionale.
  În acest context se va urmări dezvoltarea unui profil activ al României, atât prin
  participarea la procesul de luare a deciziilor în cadrul Politicii de securitate şi
  apărare comună (PSAC) şi la iniţiativele şi procesele de dezvoltare a capabilităţilor
  în formatele de cooperare multinaţională oferite de Agenţia Europeană de Apărare,
  cât şi prin contribuţia la operaţiile şi misiunile desfăşurate sub egida UE.
  În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, direcţiile de acţiune vor viza:
  • consolidarea poziţiei în cadrul mecanismelor decizionale cu impact asupra PSAC
  prin promovarea şi susţinerea punctelor de vedere naţionale cu privire la
  problematicile generate de contextul geopolitic şi de dinamica situaţiei de
  securitate la nivel regional, european şi global;
  • consolidarea rolului şi prezenţei naţionale în operaţiile şi misiunile militare şi
  civile ale Uniunii Europene, prin participarea la misiuni de monitorizare şi
  gestionare a crizelor din zonele de interes pentru România, în funcţie şi de alte
  angajamente asumate în plan internaţional;
  • contribuţia eficientă la consolidarea PSAC, prin sprijinirea implementării EU GS
  pe dimensiunea de securitate şi apărare şi atingerii nivelului de ambiţie al Uniunii
  pe scena globală de securitate, în ceea ce priveşte capacitatea de a răspunde
  rapid şi eficace la întreg spectrul de ameninţări şi situaţii de criză;
  • continuarea şi adaptarea participării la răspunsul rapid al UE la crize, inclusiv prin
  îmbunătăţirea condiţiilor de întrebuinţare şi participarea cu personal de stat major
  şi forţe la grupurile tactice de luptă ale UE (EUBGs);
  • consolidarea profilului militar, prin participarea la consolidarea industriei
  europene de apărare şi a cercetăriidezvoltării în domeniul apărării, prin susţinerea
  participării industriei naţionale de apărare la proiectele care vizează capabilităţi
  prioritare pentru România, inclusiv cyber, CBRN, comandă-control, UAV, inteligenţă
  artificială;
  • optimizarea nivelului de participare în cadrul programelor şi proiectelor de
  dezvoltare a capabilităţilor militare derulate la nivelul Agenţiei Europene de
  Apărare (EDA);
  • participarea la iniţiativele şi procesele UE dedicate dezvoltării de capabilităţi
  militare (PESCO, CARD, EDF), în coerenţă cu angajamentele asumate în cadrul
  NATO şi respectând principiul setului unic de forţe;
  • promovarea consolidării legăturii transatlantice cu relevanţă accentuată în
  actualul context strategic, prin susţinerea implementării declaraţiilor comune
  privind cooperarea UE- NATO;
  • asigurarea sprijinului şi asistenţei statelor membre UE care fac obiectul unor
  agresiuni armate pe teritoriul lor, conform clauzei de asistenţă mutuală (art. 42/7
  din Tratatul UE);
  • creşterea vizibilităţii şi profilului naţional în cadrul UE prin încadrarea unor funcţiicheie în cadrul structurilor de conducere şi comandă ale Uniunii, la toate
  nivelurile.
  Aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA şi dezvoltarea cooperării cu ceilalţi
  parteneri strategici ai României
  Parteneriatele strategice constituie fundamentul construirii unor relaţii solide şi
  cuprinzătoare cu statele cu care avem interese comune în domeniul securităţii şi
  apărării
  4
  .
  4 În prezent, România are parteneriate strategice şi relaţii speciale cu o
  dimensiune de apărare substanţială cu: Statele Unite ale Americii, Franţa,
  Germania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Italia şi Spania.
  Aprofundarea Parteneriatului strategic România-SUA pentru secolul XXI prin
  extinderea cooperării şi consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării
  contribuie decisiv la promovarea României ca vector de stabilitate şi securitate în
  sud-estul Europei. În context, semnarea Foii de parcurs dedicate cooperării în
  domeniul apărării pentru perioada 2020-2030, document ce include priorităţi
  strategice şi linii de efort în relaţia cu partenerul american, va contribui la
  orientarea şi consolidarea acestui parteneriat strategic.
  Parteneriatul strategic cu SUA oferă cadrul optim de consolidare a relaţiilor dintre
  armatele celor două ţări în vederea substanţierii poziţiei strategice a României la
  Marea Neagră. Consolidarea cooperării cu SUA în domeniul apărării se va axa pe:
  • intensificarea cooperării la nivel politico-militar în plan bilateral şi în cadrul NATO
  [cu accent pe dialogul desfăşurat în cadrul Grupului de lucru la nivel înalt, al
  Comitetului mixt româno-american, al Comitetului executiv româno-american,
  precum şi al Grupului de lucru pentru discuţii de stat major (BST
  5
  )];
  5 Bilateral Staff Talks.
  • continuarea sprijinirii forţelor SUA pentru desfăşurarea activităţilor pe teritoriul
  României în baza Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind
  activităţile forţelor SUA staţionate pe teritoriul României (DCA
  6
  ); o atenţie
  deosebită va fi acordată Iniţiativei de descurajare europeană (EDI
  7
  ) şi proiectelor
  de extindere a bazelor militare de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii;
  6 Defence Cooperation Agreement – semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005 şi
  ratificat prin Legea nr. 268/2006.
  7 European Deterrence Initiative.
  • îndeplinirea obligaţiilor asumate în baza prevederilor Acordului dintre România şi
  Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva
  rachetelor balistice al Statelor Unite în România (BMDA
  8
  );
  8 Ballistic Missile Defence Agreement – semnat la Washington la 13 septembrie
  2011 şi ratificat prin Legea nr. 290/2011.
  • intensificarea planificării şi derulării de activităţi în comun, în plan bilateral şi în
  cadrul NATO, cu forţele armate ale SUA, inclusiv cu participarea partenerilor din
  zonele de interes strategic ale României;
  • augmentarea cooperării juridice şi consolidarea procesului de dezvoltare a
  cadrului juridic pentru implementarea acordurilor bilaterale, în principal prin
  încheierea unor aranjamente de implementare (AI);
  • implementarea la nivel naţional a măsurilor agreate cu partenerul american, sub
  coordonarea Comitetului interministerial
  9
  .
  9 Hotărârea Guvernului nr. 565/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
  Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului dintre România şi
  Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe
  teritoriul României, semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005, ratificat prin Legea
  nr. 268/2006.
  Dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de cooperare în domeniul apărării în cadrul
  celorlalte parteneriate strategice are în vedere, în principal, implementarea
  componentei militare şi de securitate, pe baza intereselor convergente în cadrul
  NATO, UE şi în vecinătatea estică.
  În acest sens, o atenţie deosebită va fi acordată proiectelor de cooperare
  bilaterală vizând:
  • consolidarea formatelor de dialog strategic la nivel politicomilitar;
  • realizarea de acţiuni şi proiecte comune în cadru regional sau al organizaţiilor
  internaţionale;
  • realizarea interoperabilităţii forţelor la nivelul categoriilor de forţe;
  • cooperarea în cadrul misiunilor din diferite teatre de operaţii;
  • pregătirea, instruirea forţelor şi desfăşurarea de exerciţii în comun;
  • implicarea substanţială în implementarea unor proiecte majore multinaţionale,
  cum ar fi Conceptul naţiunilor-cadru;
  • cooperare în domeniul informaţiilor pentru apărare;
  • dezvoltarea cooperării în materie de formare prin schimburi reciproce de
  personal;
  • permanentizarea şi dezvoltarea parteneriatelor dintre instituţiile de învăţământ şi
  cercetare;
  • explorarea posibilităţilor de cooperare în principalele proiecte asociate procesului
  de dezvoltare a capabilităţilor militare;
  • încurajarea cooperării în domeniul producţiei şi modernizării de echipamente şi
  tehnică militară prin implementarea de parteneriate industriale şi dezvoltarea
  cooperării în domeniul industriei de apărare.
  Consolidarea profilului României de furnizor de securitate în regiunea extinsă a
  Mării Negre
  Marea Neagră reprezintă pentru ţara noastră o zonă de maxim interes strategic,
  din punct de vedere militar, economic, energetic şi comercial.
  Regiunea extinsă a Mării Negre integrează dimensiuni suprapuse de riscuri şi
  ameninţări care impun un răspuns coordonat, atât din partea statelor riverane, cât
  şi la nivel aliat.
  România, prin poziţionarea sa strategică, este un actor-cheie în construcţia
  euroatlantică de securitate la Marea Neagră şi un pilon central în promovarea
  securităţii, stabilităţii şi valorilor democratice în regiune, atât individual, cât şi
  alături de aliaţi.
  Rolul României ca furnizor de securitate în regiunea Mării Negre este stabilit ca
  obiectiv central de politică externă. În acest sens, angajamentele României sunt
  evidenţiate pe următoarele direcţii de acţiune:
  • promovarea importanţei majore a securităţii regiunii Mării Negre pentru
  securitatea europeană şi euroatlantică, la nivelul NATO şi UE;
  • asigurarea unui loc prioritar al regiunii pe agenda securitară a NATO, susţinerea
  implementării depline a proiectelor subsumate posturii colective consolidate şi
  coerente a NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic;
  • dezvoltarea şi modernizarea capabilităţilor naţionale cu impact asupra
  gestionării eficiente a provocărilor de securitate din regiune;
  • sprijinirea proceselor de integrare europeană şi euroatlantică a statelor din
  regiune, realizarea reformelor în domeniul apărării şi consolidarea capacităţilor
  acestora de a-şi asigura securitatea;
  • intensificarea cooperării cu aliaţii şi partenerii în vederea promovării securităţii
  energetice la nivel regional;
  • continuarea cooperării în formatul trilateral România- Turcia-Polonia şi
  promovarea unei viziuni integrate a apărării pe întregul flanc estic – Marea BalticăMarea Neagră;
  • promovarea/susţinerea la nivel UE a iniţiativelor specifice Politicii de securitate şi
  apărare comună, cu relevanţă pentru asigurarea securităţii regiunii Mării Negre.
  Dezvoltarea cooperării internaţionale bilaterale şi în format multilateral în
  domeniul apărării
  În noul context internaţional şi evoluţiile mediului de securitate, obiectivele
  cooperării internaţionale în domeniul apărării se circumscriu îndeplinirii
  obiectivelor generale de politică externă ale României.
  Continuarea cooperării la nivel bilateral, atât cu partenerii strategici şi ceilalţi aliaţi
  din cadrul NATO şi UE, cât şi cu statele vecine şi din zonele de interes strategic
  pentru ţara noastră, contribuie la consolidarea credibilităţii Armatei României şi
  susţinerea intereselor naţionale de securitate.
  Consolidarea rolului de stat aliat, furnizor de securitate şi promotor al stabilităţii
  internaţionale şi regionale, prin menţinerea nivelului de participare la misiunile şi
  operaţiile desfăşurate sub egida NATO, UE (PSAC), ONU şi OSCE, precum şi prin
  concretizarea angajamentelor naţionale la proiectele şi programele în format
  multilateral, dar şi în alte formate regionale din domeniul apărării, contribuie la
  asumarea rolului de pol regional de securitate şi a unui profil mai activ în
  consolidarea securităţii euroatlantice.
  Susţinerea unui nivel ridicat de participare la iniţiativele de cooperare regională şi
  dezvoltarea cadrului juridic al cooperării internaţionale în domeniul apărării
  potenţează procesul de afirmare a României ca actor regional şi catalizator de
  stabilitate la nivel regional. O contribuţie importantă la consolidarea imaginii şi
  statutului României în plan regional o reprezintă managementul integrat al
  aspectelor politico-militare aferente tratatelor, iniţiativelor şi regimurilor pe linia
  neproliferării armelor de distrugere în masă şi controlului armamentelor.
  În vederea participării cu succes la operaţiile de pace ale ONU se va acorda o
  atenţie sporită implementării prevederilor declaraţiei “Action for Peacekeeping”,
  lansată de secretarul general al ONU, inclusiv în privinţa implementării unei politici
  de toleranţă zero faţă de cazurile de abuzuri şi exploatare sexuală, pregătirii
  specifice a personalului care încadrează capabilităţile puse la dispoziţie, asigurării
  contingentelor cu tehnică şi echipament conform standardelor ONU, dar şi
  creşterii rolului personalului feminin în managementul crizelor de securitate şi a
  prezenţei acestora în operaţiile de pace.
  În acest context vor fi reafirmate angajamentele României pentru sporirea
  relevanţei operaţiilor de pace sub egida ONU şi creşterea eficacităţii acestora, prin
  continuarea operaţionalizării capabilităţilor asumate în cadrul Sistemului ONU de
  management al capabilităţilor de menţinere a păcii (UN PCRS).
  Relaţiile politico-militare în cadrul Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în
  Europa (OSCE) continuă să fie marcate de persistenţa lipsei de încredere între
  statele participante şi deteriorarea mediului de securitate la nivel european prin
  încălcările repetate de către Federaţia Rusă ale normelor, valorilor şi principiilor
  consacrate în documentele fundamentale adoptate la nivelul OSCE şi prin
  perpetuarea crizei ucrainene şi a conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre.
  Totodată, aplicarea selectivă a obligaţiilor asumate prin tratatele în materia
  CSBMs şi a controlului armamentelor a condus la erodarea pilonilor arhitecturii
  europene de securitate (Tratatul cu privire la forţele convenţionale în Europa,
  Tratatul privind cerul deschis şi Documentul de la Viena privind măsurile de
  creştere a încrederii şi securităţii).
  Cooperarea în domeniul apărării, atât la nivel bilateral şi regional, cât şi în format
  multilateral, este abordată integrat, în limita resurselor alocate, principalele direcţii
  de acţiune fiind următoarele:
  • consolidarea cooperării bilaterale cu partenerii strategici şi cu celelalte state
  membre NATO şi UE, concomitent cu facilitarea proiectelor de cooperare NATOUE;
  • întărirea relaţiilor cu statele vecine şi din Regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii
  de Vest şi de pe flancul estic al NATO şi UE, precum şi cu ceilalţi parteneri din
  regiune;
  • consolidarea durabilă a relaţiei bilaterale cu Republica Moldova prin susţinerea
  fermă şi fără echivoc a parcursului său european, prin implicarea activă şi
  constantă în cadrul organizaţiilor internaţionale pentru respectarea deplină a
  angajamentelor asumate;
  • intensificarea cooperării cu partenerii cu care sunt dezvoltate programe comune
  de interes strategic;
  • continuarea participării la proiectele dezvoltate în cadrul Procesului reuniunilor
  miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), precum şi la exerciţiile şi
  activităţile de pregătire ale Batalionului multinaţional de geniu “TISA”, Batalionului
  Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii şi iniţierea altor iniţiative de acest fel la
  nivel regional;
  • încurajarea unor formate aliate pentru asigurarea securităţii în regiunea Mării
  Negre, luând în calcul încetarea pe termen nelimitat a Operaţiei “Black Sea
  Harmony şi a cooperării în cadrul grupului naval din Marea Neagră
  “BLACKSEAFOR”;
  • încheierea de acorduri militare internaţionale cu partenerii strategici, statele
  aliate şi partenere, precum şi cu alte state din zone de interes pentru România,
  precum şi cu organizaţii internaţionale;
  • continuarea participării cu observatori şi personal de stat major în cadrul
  misiunilor şi operaţiilor de menţinere a păcii, precum şi evaluarea unor eventuale
  solicitări punctuale ale autorităţilor ONU de dislocare a capabilităţilor angajate în
  UN PCRS;
  • susţinerea viabilităţii tratatelor, convenţiilor şi documentelor internaţionale
  adoptate în cadrul ONU, OSCE sau altor organizaţii/formate internaţionale,
  referitoare la creşterea încrederii şi securităţii, controlul armamentelor
  convenţionale şi neproliferarea armelor de distrugere în masă;
  • implementarea măsurilor prevăzute de tratatele internaţionale în vigoare în
  domeniul creşterii încrederii şi securităţii, controlului armamentelor şi verificării,
  precum şi al neproliferării armelor de distrugere în masă;
  • participarea la procesele de revizuire şi adaptare a tratatelor, convenţiilor şi
  documentelor referitoare la regimul de control al armamentelor convenţionale şi la
  neproliferarea armelor de distrugere în masă;
  • continuarea cooperării în vederea implementării prevederilor diferitelor regimuri
  de neproliferare şi control al exporturilor specifice, precum şi a sancţiunilor
  internaţionale, inclusiv a embargourilor de arme convenţionale stabilite prin
  rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU;
  • participarea la procesul de negociere a documentelor internaţionale care
  stabilesc cadrul normativ în domeniul controlului armamentelor şi implementarea
  acestuia în MApN.
  Sprijinirea autorităţilor publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă
  Armata României s-a angajat în mod activ în asigurarea sprijinului necesar
  autorităţilor publice în vederea gestionării unor situaţii de urgenţă (inundaţii,
  cutremur, dezastre naturale sau, mai recent, pandemie) şi a acordării de asistenţă
  populaţiei civile.
  Implicarea forţelor armate pe dimensiunea urgenţelor civile va continua în
  conformitate cu reglementările specifice, prevăzute de legislaţia în vigoare.
  Principalele direcţii de acţiune au în vedere:
  • executarea de misiuni de căutare şi salvare;
  • asigurarea protecţiei populaţiei afectate;
  • executarea de misiuni umanitare de transport al persoanelor şi materialelor
  evacuate (aerian, terestru, maritim sau fluvial);
  • acordarea de asistenţă medicală specializată, de urgenţă sau în fază
  spitalicească;
  • participarea la activităţi civil-militare de pregătire şi integrare a acţiunilor şi
  procedurilor specifice în situaţii de urgenţă.
  Situaţia de extremă necesitate în cadrul sistemului naţional de sănătate publică,
  generată de criza pandemică de COVID-19, a făcut necesară asumarea de către
  Armata României a unor misiuni şi responsabilităţi extinse în conformitate cu
  legislaţia impusă de instituirea stării de urgenţă.
  O direcţie importantă de acţiune la nivelul Armatei României vizează realizarea şi
  menţinerea unei capacităţi de reacţie adecvate îndeplinirii misiunilor specifice pe
  dimensiunea urgenţelor civile şi medicale, creşterea capabilităţilor de intervenţie
  pentru limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor naturale, accidentelor
  tehnologice sau altor cauze provocatoare de situaţii de criză.
  Pentru ca acest sprijin să fie cât mai eficient, este necesară consolidarea relaţiilor
  şi modului de cooperare cu celelalte structuri de intervenţie ale administraţiei
  publice şi centrale, precum şi alocarea resurselor specifice la un nivel
  corespunzător. În acest sens, eforturile de consolidare a rezilienţei trebuie să aibă
  în vedere necesitatea consolidării cooperării interinstituţionale, într-o abordare
  cuprinzătoare (whole of government), iar complementar, eforturi de consolidare a
  cooperării public-privat, cetăţean-comunitate, cu responsabilizarea tuturor
  factorilor de sprijin în situaţii de criză.
  Având în vedere amploarea crizei pandemice şi posibilele dezvoltări de
  perspectivă, Armata României trebuie să fie capabilă să dezvolte instrumentele
  necesare participării la misiuni de asistenţă reciprocă a aliaţilor şi partenerilor şi
  să răspundă cât mai prompt solicitărilor de sprijin la nivel internaţional.
  Măsurile şi acţiunile în domeniu vor viza:
  • consolidarea relaţiilor şi a modului de cooperare cu structurile de specialitate din
  administraţia publică, centrală şi locală, respectiv organizaţiile neguvernamentale;
  • participarea la/întreprinderea de acţiuni în folosul populaţiei, în cooperare cu
  autorităţile publice responsabile cu rol principal (identificarea şi atragerea de
  entităţi din societatea civilă dispuse să sprijine eforturile autorităţilor în acest
  sens, inclusiv participarea la distribuirea ajutoarelor umanitare);
  • susţinerea, în comisiile parlamentare de specialitate, a proiectelor de acte
  normative elaborate la nivel guvernamental, în vederea asigurării unui cadru
  legislativ coerent şi aplicat în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă.
  CAPITOLUL 3
  Misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României
  Misiunile Armatei României
  Armata României este subordonată exclusiv voinţei poporului şi are misiunea
  sacră de a garanta şi apăra valorile şi interesele fundamentale ale poporului şi
  statului român, în conformitate cu prevederile Constituţiei României, pregătind,
  integrând la nivel naţional şi, la nevoie, făcând uz, conform legii, de toate resursele
  la dispoziţie.
  Totodată, Armatei României îi revine misiunea de a materializa contribuţia
  naţională în cadrul apărării colective a NATO, pe linia angajamentelor operaţionale
  asumate ca stat membru al Uniunii Europene, precum şi pentru participarea în
  cadrul misiunilor şi operaţiilor de pace sau de tip coaliţie.
  Îndeplinirea acestor cerinţe se va realiza prin misiuni şi sarcini specifice, după
  cum urmează:
  Garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii
  teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale se va realiza prin:
  • menţinerea şi dezvoltarea unor capabilităţi de reacţie imediată, în măsură să
  desfăşoare, până la intervenţia forţelor principale, naţionale şi/sau aliate, acţiuni
  pentru descurajarea şi contracararea unei posibile agresiuni armate la adresa
  României;
  • asigurarea capacităţii de executare a planurilor de apărare elaborate la nivel
  naţional;
  • consolidarea capabilităţilor specifice operaţiilor în spaţiul cibernetic;
  • dezvoltarea iniţiativelor care contribuie la consolidarea prezenţei aliate continue
  pe teritoriul naţional;
  • consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO în arealul Mării Negre;
  • creşterea gradului de protecţie, a capacităţii de dislocare, a flexibilităţii şi a
  nivelului de interoperabilitate a forţelor naţionale cu cele ale aliaţilor;
  • realizarea unui sistem logistic integrat pentru susţinerea forţelor naţionale pe
  timpul executării misiunilor pe teritoriul naţional şi în teatrele de operaţii, precum şi
  asigurarea sprijinului naţiunii gazdă pentru acţiunile forţelor statelor aliate şi
  partenere;
  • reconfigurarea şi revitalizarea sistemului de organizare, dotare, încadrare şi
  pregătire a populaţiei, teritoriului şi economiei naţionale;
  • optimizarea procesului de decizie politico-militară prin abordări
  interinstituţionale.
  Contribuţia la apărarea colectivă se va realiza prin:
  • operaţionalizarea pachetului unic de forţe asumat;
  10 asigurarea capabilităţilor
  asumate pentru Forţa de Răspuns a NATO (NRF), Iniţiativa NATO de reacţie rapidă
  (NRI) şi Grupurile tactice de luptă ale Uniunii Europene (EUBG);
  10 Pachetul unic este compus din forţele şi capabilităţile destinate NATO (inclusiv
  NFIU, HQ MND-SE, MN BDE şi HQ MNC-SE, precum şi cele din iniţiativa FNC), UE,
  ONU şi iniţiativelor regionale.
  • participarea la implementarea măsurilor de asigurare a aliaţilor, prezenţă
  înaintată şi descurajare;
  • asigurarea capacităţii de executare a planurilor de apărare şi de răspuns gradual
  elaborate la nivel aliat;
  • operaţionalizarea structurilor multinaţionale constituite pe teritoriul României şi
  menţinerea nivelului capacităţii de luptă;
  • participarea la iniţiativele şi programele NATO şi UE de dezvoltare şi utilizare în
  comun a capabilităţilor, cu accent pe realizarea capabilităţilor critice identificate
  (supraveghere şi avertizare timpurie – NAEW, supraveghere terestră – AGS,
  transport aerian strategic – SAC, patrulare aeriană maritimă, sisteme de
  comunicaţii şi informatică NATO dislocabile, DCM);
  • contribuţia la dezvoltarea capabilităţilor comune în planul apărării integrate
  NATO aeriene şi antirachetă (NATO BMD, Aegis Ashore – SUA);
  • participarea la menţinerea şi restabilirea securităţii în spaţiul NATO şi UE în
  cadrul apărării colective a NATO şi prin îndeplinirea angajamentelor operaţionale
  asumate în cadrul Uniunii Europene.
  Participarea la operaţii privind menţinerea sau restabilirea păcii se va realiza prin:
  • participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional, inclusiv de
  asistenţă umanitară, independent sau în cadru multinaţional, inclusiv în cadrul
  unor coaliţii;
  • participarea la iniţiativele de cooperare în domeniul apărării, la aranjamentele şi
  procesele de cooperare în domeniul militar şi la implementarea măsurilor de
  creştere a încrederii şi stabilităţii, la nivel subregional, regional şi european;
  • contribuţia la eforturile naţionale şi internaţionale de control al armamentelor şi
  de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă prin activităţi specifice,
  precum controlul exporturilor şi importurilor de echipamente militare, inspecţiile
  de verificare, expertiză şi schimb de informaţii etc.
  Contribuţia la securitatea României pe timp de pace se va realiza prin:
  • supravegherea şi apărarea spaţiului terestru, aerian, maritim şi fluvial naţional;
  • organizarea, planificarea şi executarea apărării cibernetice în domeniul apărării;
  • supravegherea zonelor de responsabilitate şi de interes informativ, precum şi
  avertizarea timpurie;
  • contribuţia la sistemul NATO de indicatori şi avertizări;
  • contribuţia permanentă cu personal înalt calificat în cadrul structurii de comandă
  şi de forţe a NATO şi UE;
  • planificarea, culegerea, procesarea şi diseminarea informaţiilor pentru apărare,
  asigurarea sprijinului informativ şi cooperarea cu alte instituţii guvernamentale
  specializate;
  • contribuţia la coerenţa şi eficienţa sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare
  a situaţiilor de criză;
  • creşterea nivelului de rezilienţă în raport cu riscurile şi ameninţările asimetrice şi
  de tip hibrid;
  • proiectarea profilului României ca factor de stabilitate;
  • sprijinul pentru extragerea şi evacuarea cetăţenilor români din străinătate aflaţi în
  pericol, prin efort propriu sau în cooperare cu aliaţii şi partenerii;
  • contribuţia la dezvoltarea, promovarea identităţii naţionale şi educarea tinerei
  generaţii;
  • participarea la dezvoltarea culturii de securitate la nivel naţional, inclusiv prin
  participarea societăţii civile la efortul analitic şi la dezbaterea problematicii
  apărării naţionale.
  Sprijinul autorităţilor în situaţii de urgenţă civilă prin:
  • participarea cu forţe şi asigurarea de sprijin logistic pentru înlăturarea efectelor
  dezastrelor naturale sau accidentelor tehnologice, precum şi pentru organizarea şi
  desfăşurarea evacuării populaţiei şi bunurilor materiale la solicitarea autorităţilor
  civile;
  • sprijinul pentru asigurarea continuităţii capabilităţilor vitale de comunicaţii şi
  protecţia elementelor de infrastructură critică, precum şi a obiectivelor economice
  cu grad ridicat de risc biologic, chimic, radiologic sau nuclear;
  • sprijinul pe timpul derulării acţiunilor de căutare-salvare, precum şi pe timpul
  evacuării şi acordării asistenţei medicale de urgenţă a populaţiei;
  • participarea la acţiunile de localizare, izolare şi stingere a incendiilor, în sprijinul
  forţelor specializate ale altor instituţii;
  • sprijinul misiunilor diplomatice şi consulare naţionale în teatrele de operaţii unde
  România participă cu trupe.
  Pentru a-şi îndeplini misiunile, Armata României are nevoie de predictibilitate şi
  credibilitate. În acest sens, Armata României îşi va dimensiona structura de forţe
  potrivit nivelului de ambiţie şi va dezvolta capabilităţile de apărare necesare
  îndeplinirii misiunilor încredinţate şi angajamentelor internaţionale asumate.
  Programul privind transformarea Armatei României până în anul 2040 (Armata
  2040) defineşte obiectivele, priorităţile şi descrie etapele de parcurs, pentru
  realizarea deplină a capabilităţilor necesare îndeplinirii misiunilor constituţionale şi
  angajamentelor asumate.
  Armata României va asigura dezvoltarea capabilităţilor asumate în cadrul Ţintelor
  de capabilităţi, în termenele stabilite. Deciziile referitoare la planificarea apărării
  sau planificarea şi ducerea operaţiilor vor fi luate inclusiv cu informarea şi
  desfăşurarea consultărilor cu aliaţii şi partenerii.
  Nivelul de ambiţie
  Nivelul de ambiţie al structurii de forţe trebuie să acopere echilibrat necesitatea
  descurajării, combaterii şi contracarării ameninţărilor şi provocărilor la adresa
  integrităţii teritoriale, suveranităţii naţionale, stabilităţii şi progresului economic şi
  a bunăstării naţiunii, precum şi pentru gestionarea oportună, eficientă şi eficace a
  responsabilităţilor pe linie de apărare colectivă, pentru respingerea agresiunii
  militare asupra unui stat aliat.
  Proiecţia bugetelor destinate apărării naţionale în următoarele două decenii
  trebuie să aibă în vedere necesitatea creşterii continue a capacităţii combative a
  structurii de forţe şi distribuţia echilibrată a fondurilor pentru acoperirea tuturor
  categoriilor de costuri, cu accent pe înzestrare, operare şi pregătire pentru luptă.
  Armata României:
  • va dispune şi în viitor de un singur pachet de forţe, destinat în primul rând
  garantării integrităţii teritoriale, dar şi îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul
  NATO şi UE;
  • va îndeplini cerinţele de dislocabilitate şi susţinere a forţelor, stabilite la nivelul
  Alianţei Nord-Atlantice;
  • trebuie să fie organizată, încadrată, dotată şi pregătită astfel încât, cu
  organizarea de pace, să poată fi în măsură să execute misiunile în sprijinul
  autorităţilor civile, pe teritoriul naţional şi, în cadrul alianţelor şi coaliţiilor, în afara
  teritoriului naţional, iar cu organizarea de război să garanteze integritatea
  teritorială a României.
  Nivelul de ambiţie general al Armatei României este îndeplinirea misiunilor
  constituţionale şi legale încredinţate.
  Nivelul de ambiţie specific fiecărei misiuni este detaliat astfel:
  Cu organizarea de război
  a) Garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii
  teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale:
  • să planifice, să organizeze şi să execute operaţia de descurajare sau de apărare,
  în context naţional sau aliat, cu o grupare de forţe întrunită, constituită, iniţial,
  dintr-un corp de armată, sprijinit corespunzător de forţe aeriene, forţe navale, forţe
  pentru operaţii speciale, capabilităţi de apărare cibernetică, forţe de sprijin logistic
  şi de comunicaţii şi informatică;
  • să faciliteze dislocarea rapidă şi să asigure intrarea în luptă, pe teritoriul
  României sau în vecinătatea acestuia, a forţelor aliate, iar după preluarea
  responsabilităţii operaţionale privind apărarea comună de către autorităţile NATO
  să participe decisiv la operaţia de apărare a ţării şi restabilire a suveranităţii şi
  integrităţii teritoriale a statului român;
  • în situaţia ocupării temporare a unei părţi a teritoriului naţional, să conducă
  mişcarea de rezistenţă concomitent cu pregătirea şi executarea contraofensivei
  pentru refacerea integrităţii teritoriale, în context naţional sau aliat;
  • în situaţia în care acţiunile de luptă se prelungesc, să fie în măsură să genereze şi
  să pregătească cel puţin încă o divizie de forţe terestre.
  b) Contribuţia la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară:
  • să contribuie la planificarea, organizarea şi executarea operaţiei de descurajare
  sau de apărare colectivă în cadrul NATO, cu o grupare de forţe de valoare cel mult
  divizie, sprijinită corespunzător de forţe aeriene, forţe navale, forţe pentru operaţii
  speciale şi capabilităţi de apărare cibernetică;
  • dislocarea forţelor se va face doar pe teritoriul aliat, pentru maximum 6 luni, cu
  sau fără rotirea forţelor participante, în funcţie de nivelul de participare, cu
  asigurarea sprijinului naţiunii gazdă de aproximativ 30% din total.
  Cu organizarea la pace
  c) Participarea la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii
  • Cu organizarea de pace, îndeplineşte angajamentele asumate de România faţă
  de NATO, UE, organizaţii regionale şi coaliţii de voinţă.
  • În cadrul NATO, pentru misiuni şi operaţii non-articol 5:
• cu o brigadă, la o distanţă de maximum 2.000 km faţă de Bucureşti, pentru
  maximum 6 luni, fără rotirea forţelor participante, fără sprijin al naţiunii gazdă;
• cu unu-două batalioane la o distanţă de maximum 5.000 km faţă de Bucureşti,
  pentru minimum 2 ani, cu rotirea forţelor participante la 6 luni, fără sprijin al
  naţiunii gazdă, dar cu sprijin aliat de aproximativ 30% din total;
• cu 1-3 detaşamente de forţe aeriene (escadrile de aviaţie, baterie rachete sol-aer,
  grup EOD), la o distanţă de maximum 5.000 km, pentru maximum 2 ani, cu rotirea
  forţelor participante, cu sprijin aliat de aproximativ 30% din total;
• cu forţe navale de valoare fregată, dragor maritim (sau puitor de mine), o
  companie de infanterie marină şi personal de stat major la o distanţă de maximum
  4.000 km faţă de Bucureşti, pentru o perioadă de maximum 90 de zile, fără rotirea
  forţelor;
• cu o capabilitate dislocabilă pentru apărare cibernetică şi personal de stat
  major;
• cu forţe pentru operaţii speciale de valoare de până la două grupuri, cu rotirea la
  6 luni;
• cu un element naţional de sprijin autosustenabil pentru 180 de zile.
  • În cadrul UE, pentru misiunile prevăzute în Tratatul de funcţionare al Uniunii
  Europene:
• cu forţe de nivel maxim batalion, la o distanţă de maximum 1.500 km faţă de
  Bucureşti, pentru minimum 2 ani, cu rotirea la 6 luni, fără sprijin al naţiunii gazdă;
• cu forţe aeriene, detaşament cu configuraţie variabilă şi personal de stat major la
  o distanţă de maximum 2.000 km pentru 6 luni, fără rotirea forţelor;
• cu forţe navale de valoare detaşament scafandri EOD şi personal de stat major;
• cu o capabilitate dislocabilă de apărare cibernetică şi personal de stat major;
• cu forţe pentru operaţii speciale de valoare de până la două grupuri, cu rotirea la
  6 luni;
• cu un element naţional de sprijin autosustenabil pentru 180 de zile.
  d) Contribuţia la securitatea României pe timp de pace:
• asigură supravegherea şi avertizarea timpurie, apărarea spaţiului terestru, aerian,
  maritim şi fluvial naţional, contribuţia la sistemul NATO de indicatori şi avertizări,
  asigurarea capacităţii de reacţie a forţelor potrivit nivelurilor stabilite;
• contribuie la prezenţa aliată înaintată;
• contribuie la creşterea nivelului de rezilienţă în raport cu riscurile şi ameninţările
  asimetrice şi de tip hibrid prin cooperare interinstituţională extinsă;
• asigură sprijinul pentru extragerea şi evacuarea cetăţenilor români din străinătate
  aflaţi în pericol, prin efort propriu sau în cooperare cu aliaţii şi partenerii.
  e) Sprijinul autorităţilor civile:
• asigură forţe şi mijloace de sprijin pentru înlăturarea efectelor dezastrelor
  naturale sau accidentelor tehnologice, precum şi pentru organizarea şi
  desfăşurarea evacuării populaţiei şi bunurilor materiale la solicitarea autorităţilor
  civile;
• asigură sprijin pentru managementul consecinţelor epidemiilor şi pandemiilor;
• asigură sprijin pentru asigurarea continuităţii capabilităţilor vitale de comunicaţii
  şi protecţia unor elemente de infrastructură critică, precum şi a obiectivelor
  economice cu grad ridicat de risc biologic, chimic, radiologic sau nuclear stabilite
  din timp prin planurile de cooperare interinstituţionale;
• participă, la solicitare, la acţiunile de localizare, izolare şi stingere a incendiilor, în
  sprijinul forţelor specializate ale altor instituţii;
• sprijină, la nevoie, misiunile diplomatice şi consulare naţionale în teatrele de
  operaţii unde România participă cu trupe.
  Cerinţe specifice
  Pe termen scurt, Armata României trebuie să fie capabilă să menţină un nivel
  ridicat de reacţie pentru apărarea naţională, să dezvolte capabilităţile necesare
  participării la apărarea colectivă a aliaţilor în cadrul NATO şi la asistenţa reciprocă
  a partenerilor în cadrul UE, să contribuie la misiuni şi operaţii sub egida
  organizaţiilor internaţionale cu vocaţie în domeniul securităţii şi apărării, precum şi
  la sprijinirea autorităţilor publice în situaţii de urgenţă, pentru acordarea de
  asistenţă populaţiei României în caz de dezastre.
  Eforturile vor fi orientate pentru realizarea capacităţii complete de luptă, pentru
  structurile identificate ca fiind prioritare, în etapa I a Programului Armata 2040.
  Pe termen mediu, Armata României va deveni o structură modernă de forţe,
  capabilă să facă faţă ameninţărilor impredictibile, pentru a respinge o agresiune
  declanşată prin surprindere şi să constituie garantul suveranităţii şi independenţei
  naţionale. Armata României va contribui la menţinerea credibilităţii Alianţei, ca
  parte a sistemului de apărare colectivă a NATO, precum şi la securitatea regională
  şi internaţională.
  Cerinţe specifice pentru Armata României:
• structură de forţe cu capacitate de reacţie adecvată;
• proces de decizie performant, sistem de comandăcontrol eficient şi dezvoltarea
  capabilităţilor întrunite şi multidomeniu de răspuns;
• sistem rezilient de informaţii pentru apărare şi prevenire a surprinderii strategice;
• capabilităţi de contracarare a ameninţărilor cibernetice;
• sistem logistic integrat şi eficient;
• înzestrare cu echipamente performante, compatibile şi interoperabile;
• standardizarea conceptelor, doctrinelor, procedurilor;
• sistem de învăţământ modern şi performant;
• sistem intern de cercetare-dezvoltare-inovare;
• capabilităţi moderne în domeniul medical militar;
• capabilităţile de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă.
  Pentru îndeplinirea misiunilor stabilite şi a nivelului de ambiţie, Armata României
  trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe specifice:
  a) o structură de forţe cu capacitate de reacţie adecvată, în concordanţă cu
  planurile elaborate la nivel naţional şi la nivelul NATO
  11
  , care să asigure:
  11 Potrivit nivelului capacităţii de luptă, forţele armatei sunt organizate în: forţe
  gata de acţiune permanent; forţe cu nivel ridicat al capacităţii de luptă; forţe cu
  nivel redus al capacităţii de luptă, gata de acţiune după ridicarea capacităţii de
  luptă prin completare/mobilizare; structuri care se constituie la mobilizare,
  destinate generării/regenerării forţelor, precum şi pentru realizarea sistemului de
  rezistenţă armată pe teritoriul naţional.
  • existenţa unor structuri consolidate pentru cercetare, supraveghere şi avertizare
  timpurie, recunoaştere, reacţie imediată şi angajare în acţiuni militare de
  intensitate redusă;
  • nivelul stării de operativitate a pachetului de forţe luptătoare;
  • gradul de înzestrare cu echipamente care utilizează tehnologii avansate a
  structurilor din pachetul de forţe de sprijin de luptă;
  • gradul de disponibilitate a sprijinului logistic necesar forţelor;
  • robusteţea capabilităţilor de apărare aeriană integrată;
  • menţinerea unui nivel ridicat al capacităţii operaţionale pentru structurile din
  pachetul de forţe destinat pentru cercetare, supraveghere, recunoaştere şi
  avertizare timpurie şi asigurării capacităţii de reacţie imediată şi pentru cele puse
  la dispoziţia NATO/UE, ca parte componentă a NRF, NRI şi EUBG;
  • perfecţionarea instruirii comandamentelor marilor unităţi şi unităţilor
  operaţionalizate, prin utilizarea sistemelor de modelare-simulare;
  • dezvoltarea capabilităţilor de protecţie a forţei;
  • capacitatea de optimizare a managementului traficului aerian, sub aspectul
  complementarităţii componentelor militară şi civilă;
  • capacitatea de integrare a tuturor senzorilor civili şi militari în
  SCCAN/NATINAMDS, atât pe plan intern, cât şi la nivel internaţional;
  • nivelul tehnologic al capabilităţilor din domeniul navigaţiei aeriene;
  b) un proces de decizie performant, realizarea unui sistem de comandă-control
  eficient şi dezvoltarea capabilităţilor întrunite şi multidomeniu de răspuns.
  Performanţa procesului de decizie şi suficienţa capabilităţilor întrunite şi
  multidomeniu de răspuns sunt condiţionate, în mod deosebit, de:
  • deţinerea unui sistem naţional de conducere, capabil să susţină planificarea
  interinstituţională, formarea imaginii strategice integrate şi implementarea
  coordonată a măsurilor şi executarea integrată a activităţilor de apărare a ţării;
  • capacitatea sistemului militar de comandă şi control de a genera şi susţine
  superioritatea relativă a ciclului informaţional şi de decizie;
  • capacitatea de integrare completă a informaţiilor obţinute prin mijloace proprii;
  • înzestrarea cu sisteme de comunicaţii şi informatică performante, compatibile cu
  cele din ţările membre ale NATO şi ale UE;
  • nivelul de consolidare, operaţionalizare şi integrare a structurilor de comandăcontrol aferente categoriilor de forţe ale armatei şi comandamentelor de armă,
  atât la nivel întrunit, cât şi la nivel interinstituţional şi la nivelul NATO/UE;
  • capacitatea de interconectare a unor componente ale sistemului de comunicaţii
  şi informatic propriu Armatei României cu sistemele de comunicaţii şi informatică
  pe care le utilizează celelalte instituţii din Sistemul naţional de securitate în cadrul
  Sistemului de comunicaţii şi informatic al Forţelor Armate (SCIFA);
  • nivelul tehnologic al Sistemului de comandă şi control aerian naţional (SCCAN),
  precum şi integrarea acestuia în Sistemul integrat NATO de apărare antiaeriană şi
  antirachetă (NATINAMDS
  12), sub aspectul standardelor operaţionale, procedurale
  şi tehnice;
  12 NATO Integrated Air and Missile Defence System.
  • nivelul tehnologic al sistemelor criptografice şi de protecţie a informaţiilor şi
  îndeplinirea standardelor NATO şi UE;
  • asigurarea serviciilor de avertizare timpurie, prin difuzarea centralizată a
  mesajelor sau alarmarea personalului privind situaţia operativă, în toate locurile de
  dispunere;
  • deţinerea capabilităţilor în măsură să garanteze apărare cibernetică;
  • nivelul capacităţii de luptă, supleţea, modularitatea, mobilitatea, dislocabilitatea,
  sustenabilitatea şi interoperabilitatea unităţilor de sprijin al luptei din compunerea
  structurii de forţe a Armatei României;
  c) un sistem rezilient de informaţii pentru apărare şi prevenire a surprinderii
  strategice, asigurat prin:
  • capabilităţi robuste şi diversificate din perspectiva culegerii, integrării şi
  prelucrării de informaţii şi furnizarea în timp oportun de produse de intelligence
  către autorităţile decizionale naţionale, aliate şi partenere;
  • utilizarea de tehnici şi tehnologii moderne pentru asigurarea de informaţii
  relevante, acţionabile, oportune şi viabile;
  • asigurarea unui nivel ridicat de flexibilitate, modularitate şi interoperabilitate cu
  sistemele NATO şi UE;
  • capacităţi sporite de identificare a riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor,
  inclusiv cele provenite din spaţiul cibernetic;
  • tehnologie avansată şi sigură pentru sistemele criptografice pentru protecţia
  informaţiilor clasificate şi interoperabilitatea cu sistemele similare ale NATO şi UE;
  d) capabilităţi moderne pentru operaţii în spaţiul cibernetic, a căror dezvoltare va fi
  asigurată prin:
  • adaptarea cadrului conceptual specific spaţiului cibernetic, în conformitate cu
  evoluţiile de la nivelul NATO şi UE şi în colaborare cu celelalte instituţii din cadrul
  Sistemului naţional de securitate;
  • implementarea unui model de dezvoltare de capabilităţi bazat pe cel similar
  existent la nivel NATO, care să integreze abordarea arhitecturală şi să permită
  gestionarea adecvată a unor programe şi proiecte complexe şi de durată;
  • operaţionalizarea structurilor de apărare cibernetică de la toate nivelurile;
  • consolidarea capacităţii de identificare, evaluare şi contracarare a ameninţărilor
  de natură cibernetică;
  • modernizarea sistemului de educaţie şi instruire specific domeniului comunicaţii
  şi tehnologia informaţiei;
  • alocarea de resurse financiare adecvate;
  • sporirea contribuţiei la asigurarea rezilienţei în domeniul cibernetic la nivel
  naţional;
  • consolidarea participării la iniţiativele multinaţionale din domeniul apărării
  cibernetice;
  e) un sistem logistic integrat eficient, adaptat la configuraţia şi misiunile Armatei
  României, realizat prin:
  • optimizarea organizării şi dotării structurilor logistice, pentru a fi capabile să
  asigure un răspuns adecvat şi oportun la nevoile de sprijin logistic;
  • operaţionalizarea unui sistem informatic logistic eficient şi interoperabil, care să
  faciliteze coordonarea asigurării sprijinului naţiunii gazdă (HNS) pe timpul
  operaţiilor multinaţionale desfăşurate pe teritoriul naţional;
  • perfecţionarea pregătirii personalului de logistică;
  • eficientizarea suportului logistic integrat pentru echipamentele militare
  esenţiale;
  • asigurarea în condiţii de eficienţă a serviciilor de campanie;
  • asigurarea capabilităţilor şi facilităţilor de transport tactic şi strategic necesare
  satisfacerii cerinţelor operaţionale;
  • dezvoltarea de capabilităţi logistice interoperabile şi adaptabile, în raport cu
  întregul spectru de misiuni ale structurilor sprijinite;
  • participarea la iniţiativele iniţiate sub egida NATO/UE pentru dezvoltarea
  capabilităţilor logistice multinaţionale integrate;
  • dezvoltarea capabilităţilor NATO pe teritoriul României prin Programul NATO de
  investiţii în securitate/NSIP;
  • realizarea în mod eşalonat a stocurilor de luptă, pe clase de materiale şi la un
  nivel corespunzător cerinţelor operaţionale;
  • extinderea şi operaţionalizarea pe teritoriul României a unui sistem NATO de
  conducte petroliere care să asigure un flux sustenabil de aprovizionare cu
  carburanţi pe timpul operaţiilor multinaţionale desfăşurate pe teritoriul naţional;
  • operaţionalizarea capabilităţilor funcţionale de HNS şi operaţionalizarea
  capabilităţilor funcţionale pentru optimizarea asigurării HNS pentru primirea,
  staţionarea şi dislocarea forţelor NATO (RSOM) şi aliate care intră, staţionează,
  desfăşoară operaţii sau se află în tranzit pe teritoriul naţional;
  • coordonarea dezvoltării capacităţilor dual-use, în domeniul mobilităţii militare,
  prin armonizarea legislativă şi adaptarea elementelor componente la cerinţele
  NATO;
  f) înzestrare cu echipamente performante, compatibile şi interoperabile cu cele din
  dotarea armatelor statelor membre NATO şi UE, materializată prin:
  • planificarea înzestrării structurilor, în concordanţă cu ameninţările, nevoile
  misiunii şi evoluţia tehnologică;
  • utilizarea inteligentă a potenţialului de modernizare a sistemelor de armamente
  şi echipamente militare existente în înzestrare;
  • derularea programelor curente privind modernizarea unor echipamente militare
  existente;
  • optimizarea procesului de achiziţie a echipamentelor militare;
  • iniţierea unor programe noi, pentru realizarea capabilităţilor angajate faţă de
  NATO şi UE, în concordanţă cu resursele alocate;
  g) un nivel optim de standardizare în domeniul conceptelor, doctrinelor,
  procedurilor şi proiectelor tehnice pentru echipamente, materializat prin:
  • existenţa unui cadru legislativ armonizat, cu incidenţă asupra structurilor de
  comandă şi de forţe naţionale şi aliate;
  • funcţionalitatea politicilor şi directivelor NATO din domeniul interoperabilităţii şi
  standardizării;
  • eficacitatea procesului de planificare a apărării;
  • implementarea documentelor NATO de standardizare;
  h) un sistem de învăţământ modern şi performant, realizat prin:
  • reformarea conceptual-curriculară a programelor educaţionale;
  • asigurarea managementului integrat al educaţiei, în vederea maximizării utilizării
  tuturor resurselor alocate;
  • implementarea programelor de pregătire în sistem e-learning şi digitalizarea
  învăţământului;
  • dezvoltarea programelor de parteneriat cu instituţii de învăţământ similare din
  armatele altor state membre NATO şi UE;
  i) un sistem intern de cercetare-dezvoltare-inovare cu structură adecvată sub
  aspect calitativ şi operaţional, a cărui performanţă va fi asigurată de:
  • valoarea şi calitatea suportului ştiinţific şi tehnologic, specifice angajamentelor
  asumate şi misiunilor încredinţate Armatei României;
  • nivelul colaborării şi cooperării între structurile MApN cu atribuţii în cercetaredezvoltare-inovare şi cele din industria naţională de apărare şi mediul academic;
  • valoarea şi calitatea infrastructurii de cercetare a centrelor de
  cercetare/excelenţă pe domeniile de interes militar şi nivelul şi calitatea implicării
  acestora în proiectele/programele de cooperare multinaţionale ale UE sau NATO;
  j) capabilităţi moderne în domeniul medical militar, materializate prin:
  • funcţionalitatea serviciului medical militar de urgenţă şi corelarea acestuia cu
  celelalte componente ale sistemului naţional medical de urgenţă;
  • nivelul de eficacitate a sistemului medical militar, în raport cu obiectivele din
  domeniu ale Armatei României;
  • nivelul capabilităţilor din domeniul asistenţei medicale operaţionale, la standarde
  aliate;
  • calitatea asistenţei medicale gratuite asigurate personalului MApN, precum şi
  pentru celelalte categorii de personal, conform cadrului normativ în vigoare;
  k) capabilităţi adecvate de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă, care se
  materializează prin:
  • coordonarea interinstituţională şi armonizarea cadrului legislativ privind
  participarea la intervenţii în zonele cu risc ridicat de producere a unor situaţii de
  urgenţă;
  • aplicarea măsurilor şi acţiunilor prevăzute în planurile de cooperare, pe tipuri de
  riscuri, încheiate cu celelalte instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice în
  domeniul situaţiilor de urgenţă, la nivel central şi local.
  CAPITOLUL 4
  Principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor de apărare
  Strategia naţională de apărare pentru perioada 2020-2024 stabileşte direcţiile de
  acţiune specifice dimensiunii de apărare. Necesarul minim privind capabilităţile
  13
  de apărare de care are nevoie România, pentru asigurarea misiunilor prevăzute în
  Constituţie, precum şi în legile şi reglementările subsecvente, a fost definit în
  cadrul procesului de analiză strategică a apărării 2020.
  13 Prin capabilitate se înţelege abilitatea de a executa acţiuni în scopul îndeplinirii
  unor obiective.
  Procesul de dezvoltare a capabilităţilor are în vedere dezvoltarea unor forţe
  moderne, dotate adecvat, dislocabile, interoperabile, cu capacitate de
  autosusţinere şi de protecţie multidimensională, cu un sistem de comandă şi
  control flexibil şi eficient. Procesul este unul sistemic şi interdisciplinar, ce se
  derulează pe termen mediu şi lung, prin utilizarea eficientă a resurselor
  disponibile.
  Capabilităţile necesare îndeplinirii întregului spectru de misiuni, sarcini specifice
  asumate la nivel naţional şi angajamente asumate pe plan internaţional trebuie să
  asigure:
  • pe timp de pace: supravegherea şi avertizarea timpurie; reacţia imediată şi
  angajarea în acţiuni militare de intensitate redusă; participarea la combaterea
  terorismului; sprijinirea autorităţilor civile;
  • în perioada de preconflict: evitarea surprinderii; descurajarea, inclusiv prin
  executarea de acţiuni specifice; menţinerea integrităţii spaţiului aerian naţional
  (integrat în spaţiul aerian al Alianţei); exercitarea controlului asupra apelor
  teritoriale şi a suveranităţii în zona economică exclusivă; implementarea măsurilor
  de răspuns la criză;
  • în situaţie de conflict: apărarea strategică şi respingerea agresiunii.
  În funcţie de domeniile de acţiune, Armata României dezvoltă următoarele tipuri
  de capabilităţi:
• comandă, control şi comunicaţii: C3 de nivel strategic, operativ şi tactic, centre
  de comunicaţii şi informatică şi unităţi de sprijin în domeniul comunicaţiilor şi
  informaticii/CIS ale structurii de forţe;
• angajare: mari unităţi şi unităţi mecanizate, de infanterie, tancuri, vânători de
  munte, artilerie, forţe pentru operaţii speciale, aviaţie de luptă, elicoptere de luptă,
  nave de luptă la mare şi fluviu, infanterie marină, apărare cibernetică, poliţie
  militară şi operaţii psihologice;
• informaţii: mari unităţi şi unităţi de informaţii militare, supraveghere şi cercetare;
• proiecţia forţei: mari unităţi şi unităţi de transport aerian tactic, de nave de sprijin
  şi de transport terestru;
• protecţia forţei: mari unităţi şi unităţi de rachete sol-aer, de apărare antiaeriană,
  de geniu de luptă, de apărare CBRN, EOD, minare/deminare şi pentru protecţia
  demnitarilor militari români şi străini pe teritoriul naţional;
• susţinere: mari unităţi şi unităţi de logistică operaţională şi de susţinere;
• pregătirea forţei: colegii naţionale militare, şcoli militare pentru formarea
  maiştrilor militari şi subofiţerilor, şcoli de aplicaţie/instruire interarme, academii
  ale categoriilor de forţe, Universitatea Naţională de Apărare, Academia Tehnică
  Militară, Institutul Medico-Militar, facilităţi de instruire practic-aplicativă, centre
  militare cu atribuţii pe linie de mobilizare.
  Pentru dezvoltarea capabilităţilor, Armata României îşi va concentra eforturile pe
  următoarele direcţii de acţiune:
  • operaţionalizarea recomandărilor formulate în urma procesului de analiză
  strategică a apărării, elaborarea conceptului de apărare naţională consolidată;
  • adaptarea permanentă a structurii de comandă şi control a structurii de forţe a
  Armatei României;
  • dezvoltarea capacităţii de acţiune integrată la nivelul SNS şi al Sistemului
  naţional de management integrat al situaţiilor de criză (SNMISC);
  • implementarea ţintelor de capabilităţi asumate în cadrul procesului NATO de
  planificare a apărării (NDPP) şi a angajamentelor ce revin României asumate în
  cadrul UE;
  • îndeplinirea obligaţiilor ce ne revin în conformitate cu angajamentele asumate la
  nivel UE, ONU, OSCE şi în cadrul iniţiativelor regionale;
  • continuarea dezvoltării capabilităţilor în cadrul multinaţional asigurat de NATO şi
  UE;
  • creşterea capacităţii de supraveghere şi avertizare timpurie;
  • operaţionalizarea şi menţinerea nivelului de operaţionalizare a structurilor
  multinaţionale constituite sau în curs de constituire pe teritoriul naţional (HQ MNCSE; HQ MND-SE; HQ MN BDE-SE, NFIU);
  • asigurarea capacităţii operaţionale complete pentru structurile destinate
  intervenţiilor în situaţii de criză (CRI), precum şi a celor ce asigură îndeplinirea
  angajamentelor la NRI, NRF sau nominalizate pentru alte iniţiative NATO şi UE;
  • dezvoltarea capabilităţilor multidomeniu şi cu dublă întrebuinţare (dual-use)
  14;
  14 Apărare naţională şi sprijin autorităţi civile.
  • dotarea structurii de forţe cu tehnică şi echipamente militare performante,
  interoperabile, care să răspundă cerinţelor operaţionale actuale şi viitoare;
  • dezvoltarea accelerată a capabilităţilor C4ISR (comandă, control, comunicaţii,
  computere, informaţii, supraveghere şi recunoaştere);
  • perfecţionarea procesului de planificare, organizare, desfăşurare şi evaluare a
  instruirii structurilor şi/sau a personalului, în cadru naţional şi/sau multinaţional;
  • continuarea proiectului sistem satelitar militar de telecomunicaţii;
  • lansarea proiectului drone multifuncţionale, de dimensiuni şi sarcini utile diferite;
  • lansarea proiectului sistemul individual “soldatul viitorului”;
  • modernizarea infrastructurii, reţelelor şi sistemelor C4ISR la nivel tactic, operativ
  şi strategic şi interconectarea acestora cu cele ale SNAp
  15 şi NATO;
  15 Sistemul naţional de apărare.
  • creşterea gradului de protecţie, a capacităţii de proiecţie a forţei, a mobilităţii
  tactice, flexibilităţii, modularităţii şi nivelului de interoperabilitate a forţelor
  naţionale cu cele ale aliaţilor;
  • asigurarea mobilităţii forţelor proprii şi aliate;
  • asigurarea rezilienţei şi creşterii potenţialului de angajare în acţiuni militare
  decisive a forţelor proprii şi aliate;
  • realizarea unor capabilităţi de sprijin logistic integrat şi medicale care să asigure
  sprijinul forţelor pentru o perioadă îndelungată în situaţia unui conflict;
  • creşterea gradului de protecţie, a capacităţii de dislocare, a mobilităţii tactice,
  flexibilităţii, modularităţii şi nivelului de interoperabilitate a forţelor naţionale cu
  cele ale aliaţilor;
  • implementarea conceptelor din domeniul transformării, dezvoltate şi validate la
  nivelul NATO şi UE, prin adaptarea acestora la realităţile şi cerinţele Armatei
  României;
  • valorificarea potenţialului tehnologiilor emergente şi disruptive asupra dezvoltării
  şi întrebuinţării forţelor armate;
  • împrospătarea rezervei de personal, realizarea/menţinerea unui nivel ridicat al
  pregătirii pentru mobilizare;
  • continuarea procesului de completare a stocurilor operative şi strategice.
  CAPITOLUL 5
  Politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare
  Resursele alocate apărării naţionale definesc într-un mod calitativ politica de
  apărare a României, indicând imperativele eficienţei şi eficacităţii ce trebuie avute
  în vedere în implementarea obiectivelor stabilite.
  Eficienţa managementului integrat al resurselor pentru apărare reprezintă o
  condiţie esenţială în vederea îndeplinirii de către Armata României a misiunilor
  care îi revin. Un corolar evident al acesteia îl reprezintă asigurarea resurselor la un
  nivel corespunzător.
  Componentele managementului integrat al resurselor pentru apărare sunt:
• managementul resurselor umane;
• managementul resurselor financiare;
• managementul resurselor materiale, inclusiv managementul achiziţiilor pentru
  apărare;
• managementul sistemului de cercetare-dezvoltare şi inovare;
• managementul infrastructurii de apărare;
• managementul resurselor informaţionale.
  Evoluţiile economice din ultimii ani şi dificultăţile financiare la nivel european au
  evidenţiat necesitatea unei regândiri a modului de alocare a resurselor, dar mai
  ales de utilizare a lor, eficienţa fiind criteriul principal. La nivel naţional, aliat şi al
  UE a fost subliniată oportunitatea dezvoltării unor abordări multinaţionale în
  domeniul apărării (“Smart Defence”, “Framework Nation Concept”, PESCO), care
  presupun adoptarea de soluţii inovatoare în gestionarea optimă a resurselor, prin
  prioritizarea investiţiilor şi finanţarea multinaţională a capabilităţilor de interes
  comun, toate având ca obiectiv creşterea securităţii statelor membre.
  Obiectivul general al managementului integrat al resurselor pentru apărare îl
  constituie optimizarea procesului de planificare, alocare şi utilizare a resurselor
  destinate Ministerului Apărării Naţionale.
  Pentru implementarea acestui obiectiv, pe un orizont scurt şi mediu de timp, sunt
  vizate următoarele aspecte:
  • asigurarea unei proporţii echilibrate între cheltuielile destinate asigurării de
  bunuri şi servicii şi personalului astfel încât să se asigure un echilibru corect,
  conform modelelor din spaţiul NATO;
  • continuarea dezvoltării capabilităţilor în cadrul multinaţional asigurat de NATO şi
  UE prin utilizarea iniţiativelor multinaţionale în domeniul apărării (“Framework
  Nation Concept”, “Smart Defence”, respectiv PESCO).
  Managementul integrat al resurselor pentru apărare se realizează inclusiv prin
  menţinerea unei legături active cu celelalte structuri din sistemul naţional de
  apărare, ordine publică şi securitate naţională sau cu responsabilităţi/sarcini
  privind apărarea naţională, atât pentru elaborarea/aplicarea planurilor operaţionale
  şi de întrebuinţare a forţelor, cât şi pentru constituirea capabilităţilor nonmilitare şi
  a capacităţilor de producţie.
  Planificarea apărării
  Planificarea apărării, ca atribut şi componentă esenţială a politicii de apărare, este
  procesul care stă la baza transformării şi modernizării în domeniul apărării şi
  include totalitatea programelor, acţiunilor şi măsurilor iniţiate de România pentru
  identificarea, dezvoltarea şi pregătirea capabilităţilor militare şi nonmilitare
  necesare executării misiunilor şi implementării obiectivelor în domeniul apărării,
  pentru:
  • îndeplinirea obligaţiilor ce derivă din Constituţia României şi legislaţia în
  domeniu;
  • îndeplinirea obligaţiilor ce revin României pentru asigurarea securităţii şi apărării
  colective în cadrul NATO;
  • asigurarea participării României la Politica de securitate şi apărare comună a
  Uniunii Europene;
  • respectarea angajamentelor în contextul cooperării militare internaţionale în
  domeniul apărării cu alte state şi al îndeplinirii obligaţiilor asumate prin
  participarea la activitatea altor organizaţii internaţionale sau în alte situaţii
  reglementate de dreptul internaţional, în condiţiile legii.
  Planificarea apărării şi managementul resurselor pentru apărare în cadrul
  Ministerului Apărării Naţionale se realizează într-o abordare modernă, integrată şi
  multianuală. Esenţa acestui tip de management o reprezintă conceptul de
  planificare integrată a apărării, care desemnează coordonarea procesului de
  dezvoltare şi menţinere a capabilităţilor militare în scopul îndeplinirii obiectivelor
  politicii de apărare şi de alocare a resurselor financiare.
  Pentru atingerea obiectivelor politicii de apărare, la nivelul Ministerului Apărării
  Naţionale se stabilesc obiective specifice şi priorităţi aferente domeniilor
  planificării apărării, care sunt armonizate în cadrul procesului de planificare
  integrată a apărării.
  Planificarea apărării se realizează prin integrarea coerentă a obiectivelor şi
  acţiunilor specifice următoarelor domenii: planificare forţe; planificare armamente;
  comandă, control, comunicaţii; logistică; urgenţe civile; resurse; apărare aeriană;
  management al traficului aerian; informaţii pentru apărare; medical; cercetaredezvoltare şi inovare; standardizare şi apărare cibernetică.
  În cadrul acestui proces un rol important este deţinut de Sistemul de planificare,
  programare, bugetare şi evaluare (SPPBE), care reprezintă un instrument de
  management robust şi eficient, în măsură să asigure atât elaborarea şi
  implementarea politicii de apărare, cât şi o auditare eficientă privind îndeplinirea
  obiectivelor acesteia, execuţia programelor majore şi utilizarea resurselor alocate
  Ministerului Apărării Naţionale. Deciziile privind planificarea şi alocarea resurselor
  pentru apărare, inclusiv Directiva de planificare a apărării, sunt aprobate în cadrul
  Consiliului de Planificare a Apărării din Ministerul Apărării Naţionale.
  Constituirea, dezvoltarea şi menţinerea capabilităţilor se realizează de către
  directorii programelor majore, având în vedere cerinţele şi acţiunile specifice
  cuprinzând elemente de doctrină, organizare, pregătire, echipamente, comandă,
  personal, infrastructură şi interoperabilitate, conform legii.
  Implementarea structurii de forţe rezultată din Analiza strategică a apărării 2020
  va permite trecerea la o planificare multianuală, prin care se va asigura dinamica
  de personal şi înzestrare potrivit nevoilor actuale şi de perspectivă ale Ministerului
  Apărării Naţionale. Programul Armata României 2040 (Armata 2040) detaliază
  structura de forţe a Armatei României şi, implicit, pachetul de capabilităţi aferent
  acesteia, care să satisfacă optimul din punct de vedere al personalului, înzestrării,
  instruirii şi sustenabilităţii financiare.
  Managementul resurselor umane
  Având în vedere importanţa crucială a resursei umane, în cadrul organizaţiei
  militare este necesară o abordare sistemică a tuturor activităţilor de planificare,
  recrutare, selecţie, dezvoltare şi gestiune a carierei personalului militar şi civil,
  urmărindu-se îndeplinirea următoarelor obiective: planificarea resurselor umane în
  corelaţie cu obiectivele strategice ale apărării, asigurarea resursei umane de
  calitate, consolidarea statutului personalului militar, modernizarea sistemului
  educaţional militar şi creşterea calităţii vieţii personalului.
  a) Planificarea resurselor umane în corelaţie cu obiectivele strategice ale apărării
  Adaptarea Armatei României la realităţile noului context al mediului de securitate
  necesită o abordare integrată şi multianuală a managementului resurselor umane
  în cadrul procesului de planificare a apărării, care se realizează prin:
  • planificarea evoluţiei în carieră în vederea atingerii obiectivelor organizaţionale şi
  a acumulării experienţei de comandă/conducere, prin încadrarea funcţiilor situate
  la diferite niveluri ale ierarhiei militare;
  • planificarea riguroasă a asigurării cu resurse umane, astfel încât să crească
  gradul de competiţie şi performanţă profesională, să reproducă şi să genereze
  valori militare.
  b) Asigurarea resursei umane de calitate
  Situaţia demografică şi realităţile pieţei muncii reprezintă o provocare în ceea ce
  priveşte recrutarea şi selecţia resursei umane de calitate, precum şi educarea şi
  instruirea acesteia în vederea îndeplinirii misiunilor şi obiectivelor organizaţionale.
  Ca atare, promovarea profesiei militare, recrutarea şi selecţia candidaţilor apţi
  pentru nevoile sistemului militar reprezintă un domeniu strategic, cu impact
  puternic asupra capacităţii de răspuns la noile provocări ale mediului de
  securitate.
  Eforturile din acest domeniu se vor concentra pe următoarele direcţii:
  • planificarea multianuală riguroasă a asigurării cu resurse umane, pe baza
  prognozei necesarului de competenţe profesionale pe termen scurt, mediu şi lung,
  utilizând standardele asociate ocupaţiilor militare;
  • identificarea şi implementarea măsurilor adecvate pentru creşterea atractivităţii
  profesiei militare şi a competitivităţii instituţiei militare pe piaţa forţei de muncă;
  • promovarea intensivă a profesiei militare prin utilizarea spaţiului virtual ca mediu
  predilect, în special pentru transmiterea mesajelor şi comunicarea cu potenţialii
  candidaţi;
  • desfăşurarea de campanii anuale integrate de promovare a profesiei militare,
  care vor îmbina contactarea directă a potenţialilor candidaţi cu comunicarea la
  distanţă şi publicitatea;
  • planificarea şi realizarea recrutării şi selecţiei în condiţii de eficienţă crescută şi
  în acord cu necesităţile reale ale armatei pentru asigurarea îndeplinirii misiunilor;
  • adoptarea de măsuri necesare creşterii gradului de retenţie a personalului,
  concomitent cu stimularea performanţei profesionale.
  c) Consolidarea statutului cadrelor militare şi militarilor profesionişti
  Creşterea performanţei organizaţionale, derivată din cerinţa acţiunii prompte a
  forţelor armate la provocările mediului de securitate, determină configurarea
  managementului resurselor umane din care, ca o consecinţă logică, decurg
  politicile şi strategiile educaţionale, vectori definitorii ai dezvoltării competenţei
  profesionale a personalului Armatei României.
  Evoluţia în cariera militară este indisolubil legată de cerinţele şi necesităţile
  structurilor armatei, de pregătirea, experienţa şi potenţialul de dezvoltare
  profesională ale fiecărui militar.
  În acest context, dinamica proceselor asociate managementului resurselor
  umane, ca management al performanţei bazat pe competenţe, impune focalizarea
  eforturilor pe următoarele direcţii de acţiune:
  • fundamentarea principalelor elemente de statut pe baza locului şi rolului armatei
  în societate;
  • configurarea structurii organizaţionale în acord cu principiile eficienţei muncii,
  care asigură un mediu profesional competitiv şi performant;
  • planificarea organizaţională a carierei individuale, în vederea maximizării utilizării
  capitalului uman;
  • controlul mobilităţii profesionale şi creşterea gradului de retenţie a personalului
  înalt calificat.
  d) Modernizarea sistemului educaţional militar
  Managementul sistemului educaţional militar va urmări schimbarea paradigmei
  de pregătire, prin direcţionarea resurselor către formarea şi dezvoltarea
  profesională a liderilor, luptătorilor şi specialiştilor capabili să obţină succesul întrun mediu operaţional aflat în continuă schimbare, având competenţele
  profesionale necesare îndeplinirii misiunilor în prezent şi în viitor.
  Efortul major se va concentra pe următoarele direcţii de acţiune:
  • adoptarea tehnologiilor digitale pentru facilitarea învăţării prin simularea
  condiţiilor cât mai apropiate de cele în care viitorii militari vor acţiona;
  • maximizarea nivelului competenţelor specifice, prin dezvoltarea programelor de
  studii care au ca finalitate obţinerea unei calificări militare;
  • structurarea conţinuturilor educaţionale pe arii de competenţe, astfel încât să
  asigure, în mod progresiv şi corelativ, cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile
  fundamentale specifice liderului, luptătorului şi specialistului;
  • valorificarea lecţiilor învăţate din misiuni internaţionale (teatre de operaţii, funcţii
  în structuri internaţionale) şi a cunoştinţelor dobândite de cadrele militare care au
  parcurs programe de pregătire în străinătate;
  • formarea abilităţii de învăţare pe tot parcursul vieţii şi dezvoltarea profesională
  continuă a personalului militar;
  • adoptarea strategiilor moderne de învăţare şi utilizarea metodelor şi tehnologiilor
  didactice adecvate şi în strânsă corelare cu transformările mediului operaţional;
  • încurajarea şi recompensarea excelenţei în învăţare;
  • planificarea şi desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică în acord cu nevoile
  de dezvoltare conceptuală şi tehnologică ale structurilor Armatei României;
  • modernizarea infrastructurii şi dotarea instituţiilor de învăţământ militar cu
  materiale didactice corespunzătoare noilor platforme şi sisteme de armament şi
  tehnică militară.
  e) Creşterea calităţii vieţii personalului
  Eforturile din acest domeniu se vor concentra pe următoarele direcţii:
  • îmbunătăţirea cadrului legal privind salarizarea personalului armatei, în cadrul
  sistemului unic de salarizare a personalului bugetar;
  • crearea cadrului legal în vederea înlăturării inechităţilor (discrepanţelor majore)
  din sistemul pensiilor militare de stat, inclusiv pentru (prin) recalcularea şi
  actualizarea acestora;
  • menţinerea şi optimizarea sistemului pensiilor militare de stat în vederea
  stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în rândul cadrelor militare
  în activitate, a compensării parţiale a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea
  statutului special căruia trebuie să i se supună militarii;
  • modificarea şi completarea cadrului legal şi procedural care reglementează
  problematica veteranilor de război, veteranilor din teatrele de operaţii, răniţilor,
  invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare;
  • perfecţionarea dialogului social, în scopul realizării unui mecanism de
  comunicare mai eficient cu personalul Ministerului Apărării Naţionale;
  • gestionarea şi monitorizarea implementării problematicii de gen la nivelul
  Ministerului Apărării Naţionale;
  • realizarea şi implementarea unui sistem integrat de management al problemelor
  sociale cu care se confruntă personalul Ministerului Apărării Naţionale şi familiile
  acestuia;
  • dezvoltarea de parteneriate avantajoase cu entităţi guvernamentale şi
  nonguvernamentale care pot contribui la realizarea unor proiecte sociale de
  interes pentru Ministerul Apărării Naţionale;
  • dezvoltarea mecanismelor de colaborare şi conlucrare instituţională cu
  asociaţiile şi fundaţiile care îşi desfăşoară activitatea în sfera de responsabilitate a
  Ministerului Apărării Naţionale.
  Managementul achiziţiilor pentru apărare
  Managementul achiziţiilor pentru apărare urmăreşte utilizarea eficientă a
  fondurilor publice alocate pentru achiziţiile de produse, servicii şi lucrări necesare
  armatei într-un cadru concurenţial, pe baza criteriilor economice de atribuire a unui
  contract de achiziţie publică şi a principiilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
  Obiectivul general al managementului achiziţiilor pentru apărare îl constituie
  achiziţionarea, în corelare cu resursele pentru apărare alocate, a sistemelor de
  armamente şi echipamentelor militare care înglobează tehnologii moderne
  adecvate, în scopul satisfacerii, în conformitate cu cerinţele fiecărei etape, a
  nevoilor categoriilor de forţe ale armatei şi asigurării interoperabilităţii cu forţele
  NATO şi UE.
  Realizarea acestui obiectiv presupune:
  • perfecţionarea Sistemului integrat de management al achiziţiilor pentru apărare;
  • armonizarea permanentă a politicilor de achiziţii pentru apărare prin programele
  anuale pentru achiziţii publice cu planificarea apărării şi cu resursele puse la
  dispoziţie prin bugetele alocate;
  • menţinerea unei proporţii echilibrate între cheltuielile destinate înzestrării şi cele
  destinate asigurării de bunuri şi servicii şi personalului, astfel încât să se atingă un
  echilibru corect, conform modelelor din spaţiul NATO;
  • perfecţionarea modului de aplicare a reglementărilor din domeniul achiziţiilor
  pentru apărare;
  • intensificarea colaborării, implicării şi stimulării operatorilor economici din
  industria de apărare în realizarea produselor de tehnică militară necesare
  înzestrării la nivelul cerinţelor Armatei României şi standardelor NATO şi UE,
  precum şi dezvoltarea capabilităţii acestora de a realiza mentenanţa tehnicii,
  instruirea personalului şi formarea instructorilor;
  • planificarea investiţiilor în domeniul înzestrării în conformitate cu misiunile
  Armatei României în cadrul NATO şi UE şi cu nevoile de securitate internă;
  • participarea la proiectele/programele NATO şi UE pentru realizarea în comun de
  sisteme de arme şi echipamente militare;
  • participarea la proiectele din cadrul iniţiativelor Smart Defence la nivel NATO şi
  Pooling and Sharing în cadrul EDA;
  • coordonarea investiţiilor realizate prin efort propriu cu cele acordate de Guvernul
  SUA prin Programul Foreign Military Sales (FMS) şi cu cele din cadrul Programului
  NATO de investiţii în securitate (NSIP);
  • realizarea de achiziţii prin agenţiile NATO şi UE specializate;
  • menţinerea şi dezvoltarea potenţialului de cercetare, expertiză şi consultanţă
  tehnică şi tehnologică în domeniul militar şi dezvoltarea capabilităţilor de testare
  şi evaluare ale Ministerului Apărării Naţionale;
  • realizarea controlului specific pentru importurile şi exporturile de produse
  speciale;
  • standardizarea şi optimizarea procesului de supraveghere a calităţii la furnizorii
  de echipamente şi tehnică militară, precum şi asigurarea compatibilităţii
  echipamentelor şi armamentului din dotare cu cele din înzestrarea armatelor
  statelor membre NATO.
  Pentru îndeplinirea acestor obiective, în Ministerul Apărării Naţionale s-a
  implementat Sistemul integrat de management al achiziţiilor, un instrument de
  monitorizare a programelor de achiziţii similar celor din ţările membre NATO, cu
  ajutorul căruia se identifică şi se stabilesc atât nevoile şi cerinţele de noi sisteme
  de arme, cât şi priorităţile privind necesarul de resurse şi se coordonează şi
  controlează procesul de achiziţii publice.
  Managementul activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI)
  Fundamentul activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare va fi reprezentat atât de
  asigurarea a minimum 2% din bugetul apărării pentru acest domeniu, cât şi de
  alocarea a minimum 20% din bugetul apărării pentru înzestrare şi modernizare.
  Prin dezvoltarea şi valorificarea potenţialului ştiinţific şi tehnologic naţional,
  cercetarea-dezvoltarea şi inovarea în domeniul apărării asigură suportul ştiinţific şi
  tehnologic necesar îndeplinirii misiunilor încredinţate Armatei României, urmărind,
  totodată, gestionarea eficientă a resurselor alocate şi atragerea de resurse din
  mediul civil, intern şi internaţional.
  Obiectivele cercetării-dezvoltării şi inovării în domeniul apărării urmăresc:
  a) creşterea performanţei şi a eficienţei prin:
  • dezvoltarea capabilităţilor operaţionale pentru categoriile de forţe în concordanţă
  cu planurile de înzestrare şi sarcinile asumate la nivelul NATO şi UE;
  • dezvoltarea competenţei ştiinţifice şi tehnologice naţionale în domeniul apărării,
  extinderea domeniilor tehnologice abordate şi creşterea nivelului de complexitate
  şi noutate al tematicilor tratate;
  • consolidarea legăturilor între entităţile de cercetaredezvoltare din MApN,
  industria de stat şi cea privată, precum şi a legăturilor cu institutele naţionale de
  cercetare-dezvoltare;
  • crearea şi dezvoltarea produselor şi tehnologiilor, inclusiv a celor disruptive, în
  vederea îmbunătăţirii efectelor în domeniul apărării;
  • abordarea unor activităţi care să conducă la creşterea interoperabilităţii şi a
  rezilienţei, inclusiv pentru produsele speciale şi schimbul de date, în scopul
  gestionării tehnologiilor critice pentru apărare, întăririi securităţii aprovizionării şi
  exploatării eficiente a rezultatelor cercetării;
  • abordarea unor tematici care să conducă la creşterea eficienţei produselor şi
  tehnologiilor pentru apărare pe întreg ciclul de viaţă;
  • realizarea unui management al structurii de forţe care să permită îmbunătăţirea
  relaţiilor de comandă-control şi a relaţiilor de sprijin prin integrarea tehnologiilor
  emergente/disruptive;
  b) asigurarea resurselor proprii prin:
  • creşterea alocaţiilor bugetare până la atingerea pragului de 2% din bugetul
  MApN;
  • dezvoltarea infrastructurii de CDI, inclusiv prin atragerea de fonduri structurale;
  • investiţia în resursa umană implicată în activitatea de CDI şi crearea unor
  mecanisme pentru atragerea şi menţinerea tinerilor specialişti, inclusiv prin
  asigurarea cadrului normativ specific;
  c) implicarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din cadrul MApN şi a operatorilor
  economici din industria de apărare în parteneriate de tip public-privat pe
  dimensiunea de CDI şi crearea/amendarea cadrului legislativ care să faciliteze
  acest lucru;
  d) implicarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din cadrul MApN în proiecte
  multinaţionale de CDI prin participarea în consorţii pentru atragerea de fonduri pe
  baza contractelor atribuite în regim competiţional de Comisia Europeană în
  domeniul apărării;
  e) creşterea participării specialiştilor din unităţile de cercetare-dezvoltare ale
  MApN la proiecte/activităţi derulate sub patronajul Organizaţiei pentru Ştiinţă şi
  Tehnologie (STO) din cadrul NATO, precum şi al Agenţiei Europene de Apărare
  (EDA).
  Tendinţele privind evoluţia tehnologică la nivel global impun identificarea
  capabilităţilor de CDI în măsură să asigure o rezilienţă cât mai mare a Armatei
  României, având în vedere importanţa componentei tehnologice în războiul
  modern. Din acest punct de vedere, devin de importanţă strategică:
  • realizarea unui sistem de informare periodică a factorilor de decizie referitor la
  tehnologiile emergente şi disruptive care ar putea oferi o schimbare radicală a
  capabilităţilor viitoare: inteligenţă artificială, tehnologii cuantice, megadate, arme
  cu energie directă, biologie sintetică, materiale avansate etc.;
  • identificarea noilor tipuri de ameninţări la adresa securităţii naţionale, la nivelul
  Alianţei sau la nivelul UE şi materializarea acestora în documentele programatice
  privind dezvoltarea de tehnologii la nivelul MApN şi al industriei de apărare;
  • elaborarea strategiei de utilizare a inteligenţei artificiale în cadrul MApN;
  • identificarea şi dezvoltarea de contramăsuri tehnologice aferente sistemelor de
  arme prezente şi viitoare.
  Managementul infrastructurii de apărare
  a) Obiectivele principale privind infrastructura pentru apărare sunt:
  • păstrarea integrităţii şi dezvoltarea patrimoniului imobiliar al armatei, în măsură
  să asigure facilităţile necesare pentru îndeplinirea misiunilor specifice;
  • optimizarea politicilor de dezvoltare a infrastructurii imobiliare în concordanţă cu
  nevoile reale şi priorităţile utilizatorilor;
  • elaborarea documentului programatic ce vizează utilizarea şi dezvoltarea
  facilităţilor de instruire;
  • realizarea unui management întrunit al facilităţilor de instruire;
  • îmbunătăţirea capacităţii de anticipare a nevoilor de facilităţi de infrastructură
  printr-o mai bună colectare a informaţiilor despre starea şi nevoile de reabilitare a
  construcţiilor din cazărmile ministerului;
  • crearea cadrului metodologic, organizaţional şi informaţional pentru participarea
  la apelurile de proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile;
  • modernizarea/reconfigurarea infrastructurii militare (de instrucţie şi cartiruire) în
  funcţie de potenţialele scenarii ale unei agresiuni militare convenţionale, inclusiv
  cu luarea în considerare a operaţionalizării structurilor aliate de comandă şi
  control constituite pe teritoriul naţional, respectiv a necesităţilor legate de
  asigurarea HNS pentru eventuale forţe NATO dislocate în România, în situaţia unei
  agresiuni militare, precum şi pentru prepoziţionarea acestora;
  • asigurarea condiţiilor pentru sporirea prezenţei aliate pe teritoriul României, în
  domeniile terestru, maritim şi aerian, ca strategie de apărare şi descurajare, prin
  investiţii realizate prin intermediul Programului NATO de investiţii în securitate
  (NSIP).
  b) Direcţiile de acţiune, pe termen scurt şi mediu, pentru îndeplinirea acestor
  obiective vizează:
  • corelarea infrastructurii militare cu misiunile şi structura de forţe revizuită,
  dezvoltarea capabilităţilor militare, precum şi cu cerinţele privind
  poziţionarea/dispunerea echilibrată a forţelor pe teritoriul naţional;
  • crearea unui volum de infrastructură optim, prin reducerea numărului de imobile
  în folosinţă prin optimizarea, acolo unde este posibil, a dispunerii forţelor, în
  aceleaşi locaţii, pentru utilizarea în comun a aceloraşi facilităţi şi crearea
  premiselor pentru realizarea/dezvoltarea facilităţilor de tip bază militară;
  • adaptarea cadrului legislativ naţional în domeniul realizării obiectivelor de
  investiţii imobiliare ale Ministerului Apărării Naţionale la prevederile cadrului
  administrativ şi juridic al NATO, astfel încât derularea proiectelor din cadrul
  programului NSIP să fie executată cu celeritate;
  • modernizarea infrastructurii de cartiruire trupe, depozitare şi facilităţi de instruire,
  prin proiecte de investiţii imobiliare, să se efectueze în cazărmile care sunt
  propozabile a fi transformate în baze militare;
  • reducerea cheltuielilor de funcţionare a cazărmilor prin identificarea, testarea şi
  aplicarea de soluţii alternative;
  • crearea cadrului legislativ necesar, astfel încât Ministerul Apărării Naţionale să
  poată beneficia, prin programele operaţionale regionale/sectoriale, de fonduri
  europene pentru reabilitarea unor imobile aflate în administrare;
  • valorificarea elementelor de infrastructură excedentare, uzate fizic şi moral.
  c) Proiectele de infrastructură cele mai importante care vor fi realizate sunt:
  • dezvoltarea facilităţilor aeroportuare ale bazelor aeriene de la Câmpia Turzii şi
  Mihail Kogălniceanu;
  • realizarea Poligonului de instruire pentru lupta urbană;
  • modernizarea infrastructurii militare pe teritoriul naţional în cadrul Iniţiativei
  pentru descurajare europeană şi în cadrul Setului de activităţi europene;
  • realizarea facilităţii pentru depozitarea stocurilor de medicamente şi
  echipamente sanitare la Centrul farmaceutic zonal Sebeş, pus la dispoziţia NATO;
  • realizarea infrastructurii relaţionate cu programele de achiziţii majore (Sisteme
  de rachete sol-aer cu bătaie mare – HSAM, sistem lansator multiplu de rachete cu
  bătaie mare – MLRS), precum şi a celei necesare funcţionării pe teritoriul României
  a Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est, Comandamentului Diviziei
  Multinaţionale de Sud-Est, Comandamentului Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est şi
  a Unităţii de Integrare a Forţelor NATO;
  • implementarea proiectelor de infrastructură ce derivă din Parteneriatul strategic
  cu Statele Unite ale Americii, precum şi a celor care asigură prepoziţionarea
  echipamentelor militare ale aliaţilor pe teritoriul naţional.
  CAPITOLUL 6
  Resursele financiare
  O politică de apărare pentru a fi coerentă şi credibilă trebuie să fie acompaniată
  de resursele financiare necesare.
  Bugetul pentru anul 2021 şi estimările pentru 2022-2024 asigură un teren solid
  pentru accelerarea modernizării Armatei României.
  Alocarea bugetară corespunde pe deplin cu decizia NATO privind resursele pentru
  apărare, adoptată în 2014 la Summitul din Ţara Galilor – The Wales Summit Pledge
  on Defence Investment
  16
  , şi dovedeşte că România implementează corespunzător
  această decizie. Bugetul apărării va fi actualizat anual având în vedere dinamica
  indicatorilor macroeconomici.
  16 Angajamentul statelor membre de a atinge obiectivul de 2% din produsul intern
  brut alocat cheltuielilor pentru apărare în decursul a 10 ani (până în 2024), cu
  diferenţele specifice fiecărui grup de aliaţi (cei care au deja acest nivel de finanţare
  îl vor menţine, iar ceilalţi îl vor creşte gradual, în funcţie de creşterea economică
  naţională). În plus, documentul prevede angajamentul de alocare a 20% din
  bugetul apărării pentru achiziţia de echipamente majore şi activităţi de cercetaredezvoltare, precum şi îmbunătăţirea rezultatelor individuale privind nivelul de
  dislocabilitate şi sustenabilitate a propriilor forţe.
  Totodată, alocarea bugetară prevăzută în Programul de guvernare concretizează
  realizarea practică a acordului politic naţional semnat la data de 13 ianuarie 2015
  de către partidele parlamentare privind alocarea începând cu anul 2017 a unui
  prag minimal de 2% din produsul intern brut pentru bugetul apărării şi menţinerea
  acestui nivel pentru următorii 10 ani, potrivit angajamentelor asumate în cadrul
  NATO şi UE.
  Sistemul de prioritizare a investiţiilor utilizat la nivelul ministerului este menit să
  asigure realizarea şi dezvoltarea capabilităţilor necesare Armatei României în
  vederea îndeplinirii misiunilor încredinţate şi angajamentelor asumate în context
  aliat.
  Un accent deosebit este pus pe eficientizarea procesului de înzestrare a Armatei
  României, precum şi pe creşterea gradului de implicare a industriei naţionale de
  apărare în realizarea înzestrării.
  Capabilităţile Armatei României se dezvoltă în următoarele domenii: comandă,
  control şi comunicaţii, angajare, informaţii, proiecţia forţei, protecţia forţei,
  susţinere şi pregătirea forţei.
  Programele de investiţii esenţiale destinate să asigure interesele de securitate ale
  statului român sunt:
  • transportor blindat pentru trupe;
  • autoturisme de teren blindate şi neblindate de tip uşor;
  • sisteme C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR;
  • avion multirol pentru forţele aeriene;
  • vânător de mine;
  • sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare – HSAM;
  • corvetă multifuncţională;
  • elicoptere;
  • revitalizarea şi modernizarea aeronavelor IAR-99 din dotarea MApN.
  La acestea se adaugă şi programele aprobate de CSAT prin Planul de înzestrare a
  Armatei României, precum şi celelalte programe de investiţii a căror valoare
  estimată depăşeşte 100 de milioane de euro, pentru care Ministerul Apărării
  Naţionale a obţinut aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea
  procedurii de atribuire
  17
  .
  17 Infrastructura Bazei 57 Aeriene din Cazarma 888 Mihail Kogălniceanu.
  Fundamentarea procedurilor de achiziţii de tehnică şi echipamente militare pentru
  realizarea Planului de înzestrare a Armatei României va asigura interoperabilitatea
  şi complementaritatea cu capabilităţile specifice celorlalte state membre NATO,
  UE şi ale celor cu care România are semnate parteneriate strategice.
  De asemenea, se are în vedere reabilitarea infrastructurii spitaliceşti din reţeaua
  sanitară proprie, atât în scopul asigurării asistenţei medicale a personalului
  armatei şi a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, cât şi pentru asigurarea
  capabilităţilor medicale necesare în situaţii de criză şi război.
  În acest sens, în cursul anului 2020, a fost aprobată reorganizarea Institutului
  Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino” prin integrarea
  Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare şi preluarea activităţii,
  patrimoniului şi personalului acestuia.
  Pentru a permite o gestionare mai eficientă a resurselor alocate domeniului
  sanitar, în anul 2020 a fost înfiinţat programul major “Asistenţă medicală”, al cărui
  director de program este şeful Direcţiei medicale.
  
  CONSIDERAŢII FINALE
  
• CA 21 materializează viziunea Guvernului privind asigurarea contribuţiei forţelor
  armate la îndeplinirea obiectivelor naţionale prioritare pentru asigurarea securităţii
  României, definite prin Strategia naţională de apărare a ţării 2020-2024.
  Obiectivele politicii de apărare au fost fundamentate pe acordul politic naţional
  privind alocarea de către Guvern a 2% din produsul intern brut pentru apărare, până
  în anul 2026, precum şi pe cei trei piloni de securitate externă: apartenenţa la
  NATO, UE şi parteneriatul strategic cu SUA.
  Documentul pune accentul pe noile concepte care au apărut sau au cunoscut
  evoluţii semnificative de la precedenta ediţie, cum ar fi: apărare şi descurajare,
  rezilienţă, cooperare interinstituţională, tehnologii emergente şi disruptive,
  digitalizare etc.
  Totodată, înglobează şi lecţiile învăţate din recenta pandemie de COVID-19, în
  special în domeniul contribuţiei forţelor armate la sprijinirea autorităţilor civile,
  pr
  e
  c
  u
  m
  şi î
  n
  g
  e
  s
  tio
  n
  a
  r
  e
  a
  f
  e
  n
  o
  m
  e
  n
  elo
  r
  a
  s
  o
  cia
  t
  e
  ,
  c
  u
  m
  a
  r
  fi
  p
  r
  o
  p
  a
  g
  a
  n
  d
  a
  dis
  r
  u
  p
  tiv
  ă
  s
  a
  u
  ş
  tirile
  f
  als
  e.