Preşedintele CDU, Armin Laschet, totodată premierul celui mai populat land federal al Germaniei – Renania de Nord-Westfalia (NRW) – se bucură de sprijinul forurilor de conducere ale formaţiunii sale.

La va lipsi germanilor ceva după plecarea Angelei Merkel din prim-planul scenei politice? Florian Hartleb crede că da. Le va lipsi “voinţa şi insistenţa ei, puterea ei de muncă neistovită, aproape supraomenească, disciplina ei interioară şi elementul ştiinţific în politică.” În opinia lui Hartleb, guvernările ei au avut şi unele carenţe, de exemplu “limbajul nebulos, înţesat de şabloane” şi “politica pentru refugiaţi, impusă cu încăpăţânare, acompaniată de un cult naiv al ospitalităţii”, care a permis ascensiunea AfD.

Merkel a fost percepută şi apreciată şi în străinătate ca un cancelar de criză, care în vremuri tulburi, marcate de datoriile statelor europene, de Brexit şi Trump, acum de coronavirus, a reuşit să ţină capacul pe oala în clocot.

“Există o susţinere largă pentru Armin Laschet în ce priveşte candidatura sa la funcţia de cancelar federal“, a declarat luni secretarul general al Uniunii Creştin-Democrate, Paul Ziemiak, la capătul consultărilor dintre prezidiu şi conducerea federală. “Părerea dominantă în cele două foruri e clară”, a mai subliniat Ziemiak, adăugând că va vorbi chiar astăzi şi cu celălalt potenţial candidat la şefia guvernului, premierul Bavariei, Markus Söder (CSU). 

Secretarul general al creştin-democraţilor germani a spus şi că “toţi îşi doresc să se ia cât de repede o hotărâre”. 

Armin Laschet a declarat la rândul său că astăzi nu s-a luat încă nicio decizie, ci a fost anunţată doar “opinia CDU şi a celor 15 organizaţii regionale de partid” (minus Bavaria, fieful CSU). Premierul landului NRW a explicat că nu trebuia luată astăzi decizia, dar “totuşi curând”. 

Pe 26 septembrie, germanii aleg un nou parlament.

În această după-amiază urma să se consulte şi prezidiul partidului soră bavarez, CSU, asupra candidatului la funcţia de cancelar federal din partea formaţiunilor conservatoare unionale. Duminică, creştin-socialul Söder a declarat că pentru a candida va avea nevoie de un sprijin larg din partea CDU. În caz contrar, premierul Bavariei a asigurat că, fără supărare, va coopera cu Laschet şi îi va susţine acestuia candidatura. Între timp, însă, situaţia pare să se fi schimbat ceva. Prezidiul CSU, reunit în această după-amiază, şi-a exprimat susţinerea pentru Markus Söder. Asta înseamnă că lupta dintre cei doi posibili candidaţi conservatori continuă.  

Cine îi va succede cancelarei Merkel la şefia guvernului federal? 

Un candidat al partidelor conservatoare CDU/CSU sau, pentru prima dată în istoria Germaniei, un politician ecologist?

Şeful Verzilor, Robert Habeck, a declarat astăzi la Berlin că desemnarea candidatului ecologist la funcţia de cancelar federal nu depinde de alegerea CDU/CSU. Verzii îşi vor anunţa candidatul, aşa cum au promis, pe 19 aprilie, a comunicat Habeck. El şi co-preşedinta partidului ecologist german, Annalena Baerbock, se vor decide aşadar până pe 19 aprilie care dintre ei să candideze. Potrivit sondajelor, este pentru prima dată de la înfiinţarea formaţiunii că ecologiştii au realmente o şansă să devină principala forţă politică la scrutinul pentru Bundestag din septembrie, scrie dw.de

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here