China a declarat joi că este nevoie de ‘vigilenţă ridicată’ în faţa ‘expansiunii spre est’ a NATO, după un articol de presă potrivit căruia Alianţa intenţionează să deschidă un birou în Japonia pentru a facilita consultările cu partenerii din regiune, transmite Reuters.
NATO are în plan deschiderea unui birou de legătură în Japonia, primul în Asia, pentru a facilita consultările în regiune cu parteneri de securitate precum Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă, având în vedere provocările geopolitice din partea Chinei şi Rusiei, a relatat miercuri Nikkei Asia, citând oficiali japonezi şi ai NATO.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, a afirmat joi că Asia este ‘un pământ promiţător pentru cooperare şi dezvoltare şi nu ar trebui să fie o arenă de luptă pentru geopolitică’.
‘Expansiunea continuă a NATO spre est în Asia-Pacific, interferenţa în afacerile regionale, încercările de a distruge pacea şi stabilitatea regionale, şi insistenţa spre confruntare între blocuri necesită vigilenţă ridicată din partea ţărilor din regiune’, a declarat Mao Ning în conferinţa de presă obişnuită a MAE chinez.
Biroul de legătură urmează să fie deschis anul viitor la Tokyo, potrivit Nikkei Asia.
Întrebată despre informaţiile din articol, purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, a declarat că Alianţa nu dă detalii despre astfel de deliberări.
‘NATO are aranjamente de birouri de legătură cu un număr de organizaţii internaţionale şi state partenere, iar aliaţii evaluează cu regularitate aceste aranjamente pentru a se asigura că ele servesc cel mai bine nevoilor atât ale NATO, cât şi ale partenerilor noştri’, a spus ea.
NATO are cu Japonia un parteneriat strâns ce continuă să crească, a adăugat Oana Lungescu, citata de Agerpres.
#China
#comunism
#Japonia
#democratie
#libertate
#NATO