China, implicata intr-un dosar tulbure cu o firma de armament din Italia

Poliţia italiană a anunţat joi că a percheziţionat o companie italiană specializată în drone militare, care ar fi fost cumpărată ilegal de China prin intermediul unei societăţi offshore şi care riscă să fie relocată, informează AFP.

Şase persoane – trei italieni şi trei chinezi – sunt vizate de Guardia di Finanza – Poliţia Financiară Italiană (GDF), care precizează într-un comunicat că acestea sunt suspectate de încălcarea legii asupra circulaţiei materialelor de armament şi celei care protejează companiile strategice italiene.

Potrivit anchetei duse de procurorul din Pordenone (nord-estul Italiei), respectiva societate italiană – ale cărei contracte trebuie să fie încheiate prin intermediul Ministerului Apărării italian – a fost achiziţionată în proporţie de 75% în 2018 de o societate al cărei sediu se află la Hong Kong, la un preţ ridicat şi suspect.

În spatele acestei societăţi offshore şi a unei scheme financiare complexe se ascund în realitate “două importante companii publice chineze”, precizează poliţia.

Anchetatorii apreciază că scopul operaţiunii era de a pune mâna pe know-how-ul italian şi de transfera producţia la Wuxi, pol al inteligenţei artificiale situat la circa 150 de kilometri de Shanghai, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here