Forţele guvernamentale talibane au eliminat duminică seara o celulă a grupării jihadiste Statul Islamic într-o zonă din nordul capitalei Kabul, a declarat un purtător de cuvânt al regimului taliban, după o explozie produsă în faţa unei moschei din capitala afgană, în care şi-au pierdut viaţa şi au fost rănite mai multe persoane, relatează Reuters.

Nu există nicio confirmare că operaţiunea ar avea vreo conexiune directă cu deflagraţia de duminică, aparent cel mai grav atac comis în capitala afgană de la retragerea forţelor SUA la sfârşitul lunii august.

Filiala locală a Statului Islamic, cunoscută sub numele ISIS-Khorasan, anunţase deja că a comis atacuri împotriva unor ţinte talibane şi nu se împacă cu mişcarea care a înlăturat în august guvernul de la Kabul susţinut de Occident.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că o unitate specială a talibanilor a efectuat o operaţiune împotriva elementelor Statului Islamic în districtul 17 al capitalei Kabul, în nordul oraşului, duminică seara.

‘O bază a Statului Islamic a fost în întregime distrusă şi toţi membrii grupării din interior au fost ucişi ca urmare a acestui atac decisiv şi reuşit’, a afirmat acesta luni într-o postare pe Twitter.

Anterior, media locale au semnalat confruntări violente în zona respectivă, iar unii rezidenţi contactaţi au confirmat că au auzit explozii şi împuşcături în cursul nopţii.

Talibanii, care luptă de asemenea împotriva a ceea ce a mai rămas din forţele fidele lui Ahmad Massoud, liderul opoziţiei armate din Valea Panjshir, la nord de Kabul, susţin că deţin controlul aproape complet al ţării.

Dar violenţele de duminică şi o serie de incidente de amploare mai mică în ultimele zile în zone precum Nangarhar, de la graniţa cu Pakistanul, şi Parwan, la nord de Kabul, relevă că ameninţările de securitate nu au dispărut.

Statul Islamic a revendicat atentate cu bombă în oraşul Jalalabad (est), precum şi un atentat sinucigaş în care şi-au pierdut viaţa 13 soldaţi americani şi zeci de civili afgani care se înghesuiau în faţa aeroportului din Kabul, în încercarea de a obţine un loc într-unul din avioanele occidentale pentru a putea pleca din ţară, scrie Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here