In pregatirea summit-ului NATO din luna Iunie de la Bruxelles, Secretarul General Jens Stoltenberg a efectuat o vizita la Paris pentru un dialog cu presedintele Frantei, Emmanuel Macron. Acesta a cerut o mai mare “coeziune” în cadrul NATO, reproşându-i încă o dată Turciei că acţionează de una singură în detrimentul aliaţilor săi, relatează AFP.

Viitorul summit al NATO de la 14 iunie de la Bruxelles “trebuie să permită întărirea coeziunii în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat şeful statului francez la finalul unei întrevederi cu Secretarul General al organizaţiei, Jens Stoltenberg, la Palatul Elysée.

“Solidaritatea între aliaţi nu este pur şi simplu un cuvânt, cu geometrie variabilă. Ea implică îndatoriri, responsabilităţi ale unora faţă de ceilalţi. Ea implică pentru fiecare dintre aliaţi să se angajeze să respecte dreptul internaţional şi regulile de conduită clare”, a adăugat şeful statului francez.

“Asta presupune să nu urmărim interese naţionale contradictorii cu interesele de securitate ale celorlalţi aliaţi cum a fost uneori cazul în timpul ultimilor ani în Siria, în Mediterana de Est, în Libia, în Caucaz sau în termeni de interoperabilitate a sistemelor de armament, ceea ce este absolut critic în cadrul NATO”, a subliniat el, referindu-se în mod clar la Turcia.

Preşedintele francez a făcut de asemenea apel la “responsabilitatea aliaţilor” în eforturile lor de apărare, fie în materie de buget sau în teren, în special în lupta împotriva terorismului.

“Nu este momentul risipirii eforturilor, ci al responsabilităţii fiecăruia şi al cooperării tuturor”, a subliniat Emmanuel Macron, reamintind că Franţa a atins în 2020 obiectivul de cheltuieli militare de 2% din PIB fixat de Alianţa Nord-Atlantică, în pofida pandemiei de COVID-19, şi că ţara sa se află în prima linie în lupta împotriva terorismului în Sahel.

El a pledat încă o dată pentru o mai mare suveranitate europeană în materie de apărare, în contextul în care unii se tem ca acesta să nu se realizeze în detrimentul NATO.

“Ştiu că unii văd în continuare lucrurile în termeni de competiţie, de joc cu sumă nulă. Eu cred că logica asta este depăşită şi eforturile pe care le fac europenii se adaugă eforturilor aliaţilor noştri americani”, a spus el.

Jens Stoltenberg a dezvăluit că viitorul summit reprezintă o “oportunitate unică pentru a întări alianţa între Europa şi America de Nord”.

Venirea democratului Joe Biden la Casa Albă oferă din acest punct de vedere noi perspective după marea rezervă, chiar ostilitate, a predecesorului său Donald Trump faţă de Alianţă.

“Vom întări unitatea şi solidaritatea noastră, ceea ce înseamnă să ne consultăm mai mult în cadrul NATO asupra a tot ce afectează securitatea noastră, să ne reafirmăm valorile fundamentale şi să întărim angajamentul nostru în materie de apărare colectivă, inclusiv printr-o creştere a investiţiilor”, a spus Jens Stoltenberg.

Secretary General Jens Stoltenberg met with French President Emmanuel Macron in Paris on Friday (21 May 2021) to discuss preparations for the upcoming NATO Summit on 14 June.

France is at the heart of our transatlantic Alliance, with highly skilled troops, cutting-edge capabilities across the whole spectrum of deterrence and defence, and significant defence investment, spending 2% of GDP,” said the Secretary General. Mr Stoltenberg thanked President Macron for France’s contributions to NATO deployments, including troops in the Alliance’s defensive multinational battlegroup in Estonia, and jets as part of NATO’s Baltic Air Policing, and significant defence investment. He also paid tribute to France’s role in the fight against terrorism, including in the Sahel, and France’s role in strengthening the NATO-EU partnership.

Calling the upcoming NATO Summit a unique opportunity to strengthen the alliance between Europe and North America, the Secretary General underscored the importance of taking substantive and forward-looking decisions. Mr Stoltenberg said that through the NATO 2030 initiative, Allies will reinforce unity, including with more consultations on all issues that affect our security, a reaffirmation of fundamental values, and a strengthened commitment to collective defence. He added that NATO 2030 is also about broadening our approach to security, including with a focus on resilience, technology, and climate change; and upholding the international rules-based order, including by deepening partnerships around the world. “This is an ambitious agenda, because in an age of global competition, we must be ambitious to defend our people, our values, and our interests,” the Secretary General said.

The two leaders also discussed the fight against terrorism in Iraq, the Sahel region, and Afghanistan. Addressing the end of the Resolute Support mission in Afghanistan, the Secretary General said: “As we end our military presence, we are opening a new chapter. NATO’s future support will have three main pillars. First, we plan to provide advice and capacity support to Afghan security institutions, as well as continued financial support to the Afghan security forces. Second, we are planning to provide military education and training outside Afghanistan, focusing on Special Operations Forces.  And third, we are planning to fund the provision of services, including support for the functioning of Kabul airport. All this will enable NATO Allies and the broader international community to continue to help the Afghan people and contribute to the peace efforts.

The two leaders also addressed the situation in Ukraine, with Mr Stoltenberg noting Russia still has more troops in and around Ukraine than before the recent escalation. The Secretary General called for a peaceful resolution, commending France’s role in the Normandy format.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here