NATO îşi va deschide un birou de legătură la Tokyo în 2024, pe care îl va folosi ca hub pentru cooperarea cu Australia, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud, a relatat joi cotidianul japonez Nikkei, potrivit Reuters.
În luna mai, ambasadorul Japoniei la Washington a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică intenţiona să deschidă un birou la Tokyo, primul din Asia, pentru a facilita consultările regionale, însă preşedintele francez Emmanuel Macron a formulat obiecţii faţă de acest plan.
La acea vreme, China a declarat că regiunea Asia-Pacific nu salută o ”confruntare de grup”, cerând Japoniei să fie ”extrem de prudentă cu privire la chestiunea securităţii militare dată fiind istoria sa de agresiune”.
Publicaţia Nikkei a menţionat că NATO îşi va adânci relaţiile cu cei patru parteneri majori ai săi din regiunea Pacific.
În timpul unei vizite în Japonia în ianuarie, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg s-a angajat alături de premierul japonez Fumio Kishida să consolideze relaţiile între Alianţă şi Japonia pentru a face faţă provocărilor de securitate ”istorice”, el amintind de invazia rusă în Ucraina şi de sporirea puterii militare a Chinei.
În luna mai, Kishida a spus că Japonia nu are nicio intenţie de a deveni membră sau semi-membră a Alianţei Nord-Atlantice, în timp ce în media au apărut informaţii conform cărora el face demersuri pentru a participa la Summitul NATO de la Vilnius din 11-12 iulie, scrie Agerpres.