Actiunile de propagandă ale Rusiei depaşesc cu mult cea mai bogată imaginaţie.
Şeful Serviciului de Securitate al Rusiei (FSB), Aleksandr Bortnikov, a acuzat marţi Ucraina şi Occidentul că încearcă să îi incite pe ruşi la sabotaj şi rebeliune armată pe fondul ofensivei din Ucraina, relatează AFP.
“Serviciile de securitate ucrainene şi şefii lor occidentali au lansat o campanie ideologică şi de recrutare agresivă vizându-i pe cetăţenii noştri, în special tânăra generaţie”, a afirmat Bortnikov într-o reuniune a Comitetului Antiterorist rus, conform unui comunicat.
Potrivit acestuia, campania urmăreşte să îi implice pe ruşi în “activităţi subversive, teroriste şi extremiste” în Rusia.
Bortnikov a dat asigurări că 118 “infracţiuni teroriste” au fost dejucate în Rusia începând din februarie, “ai căror autori sunt tineri şi adolescenţi, deci inclusiv minori”.
Aceste afirmaţii amintesc de o declaraţie de săptămâna trecută a preşedintelui rus Vladimir Putin, care a acuzat serviciile secrete occidentale că sunt implicate în atacuri “teroriste” în Rusia.
La începutul lunii martie, un celebru blogger militar rus, Maxim Fomin, cunoscut pentru sprijinul său vehement pentru ofensiva rusă din Ucraina, a fost ucis într-un atentat cu bombă într-o cafenea din Sankt-Petersburg.
Mai mulţi ruşi au fost de asemenea condamnaţi recent la pedepse grele de închisoare pentru că au incendiat comisariate militare folosite pentru recrutarea soldaţilor.
Alţii au fost declaraţi vinovaţi pentru că au publicat “informaţii false” sau pentru că “au discreditat” armata, fiind condamnaţi la mai mulţi ani de închisoare.
Armata rusă s-a confruntat cu mai multe acte de sabotaj la baze militare de la începutul conflictului lansat în februarie 2022, scrie Agerpres.