Rusia pare să fi suferit pierderi devastatoare în rândurile ofiţerilor de rang mediu şi inferior în conflictul cu Ucraina, existând perspectiva unei eficienţe militare mai slabe în viitor, a declarat Ministerul Apărării britanic luni, citat de Reuters.
Comandanţii de brigadă şi de batalion au fost desfăşuraţi probabil în cele mai periculoase aliniamente, în timp ce ofiţerii de rang inferior au fost nevoiţi să conducă acţiuni tactice de nivel redus, a indicat ministerul pe Twitter în noua actualizare a informaţiilor de pe frontul ucrainean furnizate de serviciile sale secrete.
“În contextul tot mai multor informaţii credibile despre revolte în rândul forţelor ruse desfăşurate în Ucraina, lipsa unor comandanţi de pluton şi de companie cu experienţă şi credibilitate va duce în continuare la o scădere a moralului şi a disciplinei”, se spune în comunicat.
Pierderea ofiţerilor mai tineri ar putea exacerba problemele Rusiei în modernizarea structurilor de comandament şi de control militar, a spus ministerul.
“Într-un orizont de timp mai scurt, grupurile tactice la nivel de batalion reconstituite în Ucraina din supravieţuitorii mai multor unităţi vor fi probabil mai puţin eficiente din cauza lipsei de comandanţi de rang inferior”, se arată în comunicat.
Forţele ruse şi-au intensificat atacurile luni pentru a prelua controlul asupra Severodoneţk, un oraş-cheie din Donbas, în sud-estul Ucrainei, regiune pe care Moscova vrea să o cucerească, după ce nu a reuşit să preia sub control Kievul la începutul războiului declanşat în 24 februarie, primul război de agresiune de asemenea anvergură în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, scrie Agerpres.