Turcia ingroapa mosternirea kemalista. Redevine un stat islamic

Rugăciuni nocturne specifice Ramadanului, denumite “tarawih”, vor fi organizate pentru prima dată în ultimii 88 de ani în fosta catedrală Sfânta Sofia din Istanbul, care a fost transformată din nou în moschee în 2020, a anunţat joi Direcţia pentru chestiuni religioase din Turcia, informează AFP.

“Slavă lui Dumnezeu. Pentru prima dată în 88 de ani, moscheea (…) va găzdui credincioşi pentru rugăciunile tarawih cu ocazia acestui Ramadan. Voi fi martor, dacă Domnul va dori, la acest frumos moment şi voi conduce prima rugăciune tarawih”, care urmează să aibă loc vineri seară, a declarat Ali Erbas, directorul Diyanet, instituţia publică turcă însărcinată cu reglementarea cultelor.

Aceste rugăciuni se vor desfăşura în Hagia Sofia în serile de vineri, sâmbătă şi duminică pe durata lunii Ramadanului, a precizat Diyanet.

Ele nu au avut loc în 2020 şi 2021 în moscheile turce din cauza pandemiei de COVID-19.

Transformarea în moschee pe 10 iulie 2020 de autorităţile turce a fostei Catedrale Sfânta Sofia, până atunci muzeu, a stârnit un val de indignare pe plan internaţional.

Operă arhitecturală majoră construită în secolul al VI-lea, catedrala Sfânta Sofia a fost un loc important de cult atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani, fiind mai întâi o bazilică bizantină înainte de a fi transformată în moschee după cucerirea Constantinopolului de către otomani în anul 1453.

În 1934, fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk, a transformat edificiul într-un muzeu, pentru a face din el un simbol al Turciei laice. Azi, Turcia redevine un bastion al islamismului, aruncand la gunoi mosternirea kemalismului modern.

Catedrala Sfânta Sofia sau Biserica Sfintei Înţelepciuni (în greacă, Hagia Sophia) este vechea catedrală a oraşului Constantinopol (capitala Imperiului Roman de Răsărit între anii 330-1453), transformată ulterior în moschee, apoi în muzeu, din 1935, Muzeul “Ayasofya”. Este considerată drept una dintre marile clădiri ale lumii, reprezentând un punct de referinţă în istoria arhitecturii şi, fără îndoială, centrul Ortodoxiei de până la căderea Constantinopolului în 1453.

Aflată astăzi în cartierul Sultanahmaet din metropola Istanbul, Catedrala Sfânta Sofia este integrată în obiectivul “zonele istorice ale oraşului Istanbul” inclus în Patrimoniul Universal UNESCO (1985), care mai cuprinde, potrivit https://whc.unesco.org/, hipodromul antic al lui Constantin şi Moscheea lui Soliman Magnificul, din secolul al XVI-lea.

Pe locul în care astăzi se înalţă catedrala, a fost ridicată în secolul IV d.Hr. de Constantin cel Mare, o biserică, renovată, apoi, de fiul său Constantin al II-lea în 360 d.Hr. Mica biserică de lemn a fost distrusă în totalitate de un incendiu în 404 d.Hr. În acelaşi loc, împăratul Teodosie al II-lea a ridicat o altă biserică în anul 415 d.Hr. Şi această biserică a ars, în timpul revoltelor lui Nika din anul 532 d.Hr. Câteva din coloanele sale, părţi superioare ale acestora (capiteluri), precum şi scări, pot fi văzute astăzi în curtea din jurul muzeului, notează http://www.greatistanbul.com/.

Între 532-537 d.Hr., împăratul Iustinian I a construit o nouă biserică, peste rămăşiţele celeilalte, ceea ce se poate vedea în fostul oraş bizantin, Constantinopol, astăzi metropola Istanbul: Catedrala Sfânta Sofia.

Împăratul şi-a cheltuit aproape întreaga sa avere iar 10.000 de oameni au muncit la ridicarea ei sub supravegherea a doi arhitecţi: Anthemios din Tralles (azi, oraşul Aydin din Turcia) şi Isidoros din Milet. Biserica a devenit un simbol glorios al Imperiului Bizantin şi cea mai mare biserică creştină din lume. Timp de aproape un secol, Biserica Sfânta Sofia a fost scaunul Patriarhiei de Constantinopol. Consiliile bisericii şi ceremoniile imperiale se desfăşurau în acest loc.

Gigantica cupolă centrală ridicată pe un plan dreptunghiular, a fost construită folosind cărămizi speciale: o duzină cântăreau cât una obişnuită. Cupola iniţială, care era prea grea, s-a prăbuşit în urma cutremurelor puternice din zonă, fiind construită o alta mai mică. În zilele acelea, cupolele mari trebuiau să fie susţinute de stâlpi şi ziduri masive, astfel încât au fost construiţi patru stâlpi uriaşi pentru a prelua presiunea exercitată asupra pereţilor laterali şi de a o distribui către pământ. Cele 40 de mici ferestre care înconjoară cupola dar şi celelalte ferestre ale bisericii lasă suficientă lumină în interior.

Pereţii interiori ai bisericii erau decoraţi cu mozaicuri de aur, podelele cu marmură albă şi capitelurile coloanelor cu monogramele împăraţilor Iustinian şi Teodora. Au fost folosite ca materiale de construcţie, bucăţi de marmură şi coloane ce proveneau din rămăşiţele civilizaţiilor anterioare aduse din toate regiunile Imperiului, de la Baalbek, Pergamon şi Templul lui Artemis. Galeriile superioare erau folosite de oamenii importanţi sau pentru consiliile bisericii în perioada bizantină, iar partea inferioară era folosită de oamenii obişnuiţi. Când Sfânta Sofia a fost transformată în moschee, galeriile erau rezervate femeilor în timpul rugăciunilor, iar podeaua era folosită de bărbaţi.

În 1204, biserica a fost jefuită în timpul celei de-a IV-a Cruciade, mai multe relicve preţioase fiind furate. Acest act a împărţit definitiv bisericile ortodoxe greceşti şi romano-catolice. Unele dintre aceste moaşte pot fi văzute astăzi în tezaurul Bazilicii Sf. Marcu din Veneţia, Italia. Enrico Dandolo, Doge al Veneţiei, care a comandat forţele latine în timpul invaziei oraşului, a fost înmormântat în interiorul bisericii, pe galeria superioară.

La 29 mai 1453, otomanii au cucerit Constantinopolul şi sultanul Mehmet II a ordonat transformarea bisericii într-o moschee. Mozaicurile cu chipurile sfinţilor au fost ascunse sub un rând de tencuială, fiind acoperite apoi de modele florale sau modele geometrice otomane precum şi de caligrafia coranică. Pentru a putea fi folosită ca moschee, au fost adăugate un “mihrab” (o nişa semicirculară din peretele qibla al unei moschei, rezervată pentru imam la rugăciune) şi un “minbar” (amvon dintr-o moschee, în care se urcă imamul pentru a oferi predici), o fântână a fost amplasată pentru abluţiune, iar minarete au fost construite în diferite perioade în colţurile exterioare ale clădirii. Printre structurile adăugate de otomani se numără o şcoală pentru învăţarea Coranului, o bucătărie, o bibliotecă, o madrasa (şcoală sau instituţie de învăţământ superior, în care se predă teologia islamică, dar şi alte materii), mausoleele sultanilor (ce aparţin lui Selim II, Murat III, Mehmet III, Mustafa I şi Ibrahim). În secolul al XVI-lea, arhitectul turc Sinan a construit contraforturi mari pentru a sprijini zidurile care susţin cupola şi pentru a salva clădirea de la cutremure. O lojă a sultanului a fost adăugată în secolul al XIX-lea, în timpul restaurării moscheii, de către fraţii Fossati de origine elveţiană.

Sfânta Sofia a rămas moschee pentru aproape 500 de ani, până în 1935, când fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk a transformat-o în muzeu, devenind unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Turcia şi din întreaga lume. Experţi din întreaga lume au venit pentru a îndepărta numai în anumite locuri tencuiala de pe pereţi pentru a dezvălui spectaculoasele mozaicuri bizantine. A fost o sarcină importantă în timpul restaurărilor, scoţând la lumină toate mozaicurile bizantine majore, dar şi pentru păstrarea artei şi caligrafiei islamice în vederea menţinerii unui echilibru între cultura creştină şi cea islamică.

Catedrala Sfânta Sofia respectă planul unei bazilice clasice, cu o lungime de 74,67 metri şi o lăţime de 69,80 metri. Domul nu este perfect rotund, diametrul său variind între 31,87 şi 30,87 metri şi are o înălţime de 55,60 metri.

Intrarea în muzeu, din curte, se face prin poarta vestică originală, lângă ea putând fi observate rămăşiţele bazilicii anterioare (a doua). Există trei porţi care dau acces la primul coridor (pronaos exterior), apoi alte cinci porţi către pronaosul interior şi încă nouă porţi către nava centrală. Uşile din mijloc sunt mai mari decât uşile laterale, deoarece acestea erau folosite de membrii familiei imperiale. Intrarea în naos este încadrată de două urne rotunde din alabastru, care au fost adăugate în perioada otomană, în jurul secolului al XVI-lea.

Pe podeaua naosului există o zonă pătrată pavată cu piese de marmură colorate. Aceasta a fost numită “Omphalion”, locul unde erau încoronaţi împăraţi bizantini. Se credea că acesta era centrul lumii, care pe atunci se considera a fi “plat”.

Începând din 1993, o schelă imensă a fost amplasată în centrul naosului pentru restaurarea cupolei principale, o acţiune migăloasă şi plină de responsabilitate ce a durat de mai mulţi ani. Candelabrele pentru lumânări sau lămpi cu ulei sunt din perioada otomană. Există opt medalioane mari din lemn şi piele (7,5 metri diametru) cu inscripţii arabe, nume care aparţin, începând de la dreapta absidei, lui Allah şi Muhammad (peste absidă); primii patru califi Abu Bakr, Omar, Osman şi Ali (în cele patru colţuri ale cupolei); cei doi nepoţi ai profetului, Hasan şi Husayn (în naos).

Multe dintre mozaicurile de aur au fost vandalizate în timpul stăpânirii romane între 1204-1261, iar unele au fost distruse în timpul cutremurelor. În urma lucrărilor de restaurare, o serie de mozaicuri frumoase se pot vedea în galeria superioară dar şi la nivelul inferior, după porţile principale. Aceste mozaicuri de aur datează în mare parte din secolele X şi XI. De exemplu, chiar deasupra porţii de intrare în pronaos se află un mozaic cu Iisus Hristos şi împăratul Leon al VI-lea pledând pentru milă divină, cu medalioane ale Fecioarei Maria şi Arhanghelului Gabriel. Un alt mozaic care îi înfăţişează pe Fecioara Maria şi Copilul Iisus poate fi văzut deasupra absidei, care în dreapta are un mozaic al Arhanghelului Gabriel, parţial deteriorat. În galeria superioară spre sud, un mozaic important înfăţişează scena “Deesis”, cunoscută sub numele de “Justiţie Universală”, cu un Hristos Pantocrator flancat de Fecioara Maria şi Ioan Botezătorul. Spre sfârşitul aceleiaşi galerii mai există două mozaicuri; în dreapta se poate vedea Fecioara Maria şi Copilul Iisus cu împăratul Ioan Comnenus II şi împărăteasa Irene împreună cu fiul lor Alexis. În stânga se află Iisus Hristos cu împărăteasa Zoe şi al treilea soţ al ei, împăratul Constantin IX Monomahul. Un alt mozaic fin poate fi văzut la poarta de ieşire, cu Fecioara Maria şi Copilul Iisus în centru, Constantin cel Mare în dreapta prezentând un model al oraşului Constantinopol, pe care l-a întemeiat, şi împăratul Iustinian I în stânga prezentând un model al bisericii Sfânta Sofia, pe care a construit-o, scrie Agerpres.

Catedrala Sfânta Sofia numără 107 coloane. Capitelurile coloanelor de marmură au sculpturi fine ce conţin monogramele imperiale ale lui Iustinian şi Teodora. În colţul de nord al bisericii se află o coloană specială numită “coloana care transpiră” sau “coloana care plânge”, realizată din marmură albă adusă de la Templul lui Artemis din Efes. O centură de bronz înconjoară partea inferioară a acestei coloane în care există o adâncitură de mărimea unui deget. Există multe legende şi poveşti despre această coloană; din cauza unor picături de apă ce se prelingeau din acea adâncitură, oamenii au crezut că această coloană “plânge”, fiind perceput ca un miracol.

O rampă de pe colţul de nord oferă acces la galeriile superioare care oferă o privelişte magnifică a naosului central şi de unde se pot vedea mozaicurile originale din aripa de sud. Uşile de bronz de la ieşirea dinspre sud sunt parţial încorporate în podea şi datează din secolul al II-lea î.Hr., fiind aduse dintr-un templu păgân din Tars.