Un fragment dintr-o rachetă antiaeriană S-300 a căzut pe teritoriul regiunii separatiste Transnistria din Republica Moldova, au anunţat luni autorităţile locale, relatează agenţia EFE şi presa de peste Prut.
Impactul s-a produs într-o grădină din satul Chiţcani, situat între capitala regională Tiraspol şi oraşul Tighina.
Militarii şi geniştii s-au deplasat la faţa locului, unde au observat că focosul rachetei a intrat în pământ, fără să explodeze, a declarat presei un reprezentant al Comisiei Unificate de Control, ce reuneşte forţele de menţinere a păcii moldovene, ruse şi transnistrene.
Fragmentul de rachetă antiaeriană a fost retras şi nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale. Descoperirea acestuia survine în urma unui nou atac rusesc cu drone şi rachete asupra regiunii ucrainene Odesa, situată în apropierea Transnistriei, scrie Agerpres.
”În cadrul investigațiilor s-a stabilit preliminar că fragmentele aparțin unei rachete militare, care au căzut într-o ogradă privată. În grădină a căzut focoasa rachetei S-300. Pe ea sunt inscripționate marcajele, în baza cărora am putut stabili că proiectilul a fost produs în 1968” a declarat Oleg Beleakov, un reprezentant al autoritatilor nerecunoscute de la Tiraspol.
Iata si harta traseului ciudat pe care-l parcurg rachetele invadatorilor rusi care doresc sa loveasca Odesa. Posibila explicatie : Odesa este mai bina aparata de sisteme antiaeriene performante, fata de restul teritoriului din sud vestul Ucrainei.