Forţele armate din 14 ţări membre ale NATO au început luni exerciţiul anual de simulare a apărării teritoriului Alianţei Nord-Atlantice folosind arme nucleare, relatează DPA.
Exerciţiul, numit ‘Steadfast Noon’, implică aproape 60 de avioane, printre care avioane de luptă, de supraveghere şi de realimentare, precum şi bombardiere B-52 de rază lungă din SUA, care vor zbura din Dakota de Nord, conform NATO.
Zborurile de antrenament vor avea loc deasupra Belgiei, care găzduieşte exerciţiul, precum şi deasupra Mării Nordului şi Marii Britanii, a precizat NATO, care a subliniat că nu vor fi folosite arme reale.
Exerciţiul ‘Steadfast Noon’ “este o rutină, un antrenament recurent şi nu este legat de niciun eveniment mondial din prezent”, se arată într-un comunicat de presă al Alianţei Nord-Atlantice.
Exerciţiul este găzduit de un alt stat al NATO în fiecare an, a spus purtătoarea de cuvânt Oana Lungescu.
“Acest exerciţiu ajută la garantarea siguranţei şi eficienţei capacităţii de descurajare nucleară a Alianţei”, a declarat ea.
Conform programului nuclear comun al NATO, armele nucleare americane staţionate în Europa pot fi de asemenea folosite de avioanele statelor partenere într-o situaţie de urgenţă pentru a combate forţe inamice, de exemplu.
Arme nucleare ale SUA sunt depozitate în Belgia, Turcia, Olanda şi Germania, conform unor informaţii care nu au fost confirmate oficial de Alianţă, scrie Agerpres.