De circa 31 de ani, oameni de o parte și alta a Nistrului, care au trăit în aceeași țară – câțiva ani în România regală şi apoi o lungă perioadă în URSS –, sunt despărțiți de o graniță nerecunoscută, nici măcar de ruși, scrie Vitalie Ciobanu pe dw.de.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat recent, în lectură finală, Legea privind combaterea separatismului. Sunt prevăzute pedepse cu închisoare de la 2 la 10 ani, în funcție de gravitatea faptei, amenzi usturătoare, privare de dreptul de a exercita anumite funcții publice sau activități. E vorba de o sumă de modificări la Codul Penal, care vizează finanțarea și instigarea la separatism, complot împotriva Republicii Moldova, colectare și sustragere de informații ce ar putea dăuna suveranității, independenței și integrității țării etc.

Iritare la Moscova și Tiraspol

Regimul de la Tiraspol a pretins că noile schimbări din Codul Penal moldovean reprezintă o încălcare a drepturilor omului, vor zdruncina procesul de negocieri, vor escalada conflictul. Externele de la Moscova au vorbit și ele de abuz și au atras atenția că prevederile votate alterează principiile procesului de negocieri în format 5+2. Nimic nou. Rusia combate separatismul la ea acasă, dar încurajează mișcări și comploturi secesioniste în Moldova, Georgia și Ucraina, și chiar le anexează din teritorii, declanșând războaie. Pur și simplu, nu se poate abține.

După nenumărate cedări unilaterale în favoarea celor de la Tiraspol, perioadă când unii, în Vest, ar fi preferat mai degrabă o rezolvare „solomonică” a chestiunii transnistrene, una care să nu supere Moscova și să salveze aparențele „independenței, suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, iată că într-un context schimbat, de reflux geopolitic al Rusiei (cum se speră), Chișinăul a făcut un pas înainte.

Votarea e una, aplicarea e alta

Acum, mulți observatori se întreabă, dacă Legea anti-separatism va însemna arestarea liderilor de la Tiraspol. Li se vor pune cătușe „președintelui” Krasnoselski, „ministrului de externe” Ignatiev și altor așa-ziși oficiali de la Tiraspol, chiar în sala VIP a Aeroportului Internațional Chișinău, atunci când aceștia vor dori să zboare la Moscova, fiindcă n-ai cum altfel să-i momești din vizuina lor? Vor avea moldovenii atâta curaj? Pentru că dacă nu vor fi arestați „capii” transnistreni și se vor purta în continuare negocieri cu ei, ce valoare va mai avea legea de combatere a separatismului?

În mod formal și logic, Legea anti-separatism ar trebui să asigure o curățare prealabilă a terenului de peste Nistru, arestarea elementelor criminale și demararea unor negocieri cu alți reprezentanți din zonă, aleși democratic, fără ingerințe rusești și sub supraveghere internațională – OSCE, UE și ONU. Deși asta ar însemna să legitimezi „avant la lettre” o formă de autonomie a regiunii, înaintea unei reglementări politice propriu-zise în conformitate cu Constituția Republicii Moldova.

Vorbim, oricum, despre o perspectivă în care războiul din Ucraina se va sfârși cu înfrângerea Rusiei și ar dispărea și trupele Moscovei din regiune. Abia atunci va putea fi aplicată și „strategia celor 3D”, elaborată cu mai mulți ani în urmă de un grup de experți din societatea civilă basarabeană: Demilitarizare, Decriminalizare, Democratizare – în această ordine –, o strategie care, presupunem, a fost plasată la temelia noului plan elaborat de actuala guvernare de la Chișinău.

„Ce facem cu Transnistria?”

Ne-am pus această întrebare în toți anii de când există fenomenul separatist. Transnistria a fost gândită ca o ghiulea atârnată de picioarele Republicii Moldova, care să-i stăvilească elanul românesc și proeuropean. La fel e și cu „neutralitatea” impusă de Moscova după războiul din primăvara-vara lui 1992: e garanția că Moldova nu va adera la NATO, că va rămâne împotmolită în zona „gri” patronată de Rusia.

În aceste condiții, la Chișinău deseori s-a vorbit (neoficial) că ar trebui să renunțăm la Transnistria sau să facem un schimb de teritorii cu Ucraina (nordul Bucovinei, sudul Basarabiei) – proiect pe cât de seducător, pe atât de fantezist. Alții au fost împotrivă: nu putem abandona satele moldovenești din stânga Nistrului, pe conaționalii asupriți de separatiști. Pentru ce și-au mai vărsat sângele voluntarii și polițiștii noștri în 1992? Și în orice caz, să recuperăm Tighina, situată pe malul drept – o veche cetate moldovenească!

Diversele modele de reglementare – de la „planul Kozak” rusesc, care acorda drept de veto Transnistriei și regiunii găgăuze, „ca subiecți ai statului federal moldovenesc”, până la formule ne-federaliste, mai puțin toxice – implicau, toate, o formă de autonomie a Transnistriei în componența Republicii Moldova. Însă nimeni nu a explicat: autonomie pe ce bază, pe ce criterii?

Unii invocă modelul găgăuz. Dar găgăuzii sunt un popor distinct, chiar dacă destul de rusificat, totuși există o identitate găgăuză: au limba lor, cultura, costume, folclor, dansuri populare ș.a.m.d. În Transnistria avem o populație eterogenă – moldoveni (români etnici), ucraineni și ruși, într-o proporție aproximativ egală. Ruși și ucraineni locuiesc și pe malul drept, chiar mai mulți decât la Tiraspol. De ce le-am oferi „statut special” celor de peste Nistru?

Diferența este de ordin geopolitic, de educație și mentalitate. Acești oameni, influențați de propagandă, au tot votat pentru alipirea la Rusia în puzderie de referendumuri ilegale – a fost singurul orizont al „aspirațiilor” lor. Chiar dacă după încheierea războiului Rusia va fi mult mai departe de Moldova, pe „transnistreni” nu-i schimbi peste noapte. Mai ales că în 31 de ani acolo s-au născut generații de tineri care nu au nici memoria, nici sentimentul apartenenței la același stat cu moldovenii de pe malul drept. Sunt lumi paralele.

Riscuri politice după integrare

Atragerea celor câteva sute de mii de alegători transnistreni în câmpul electoral al Republicii Moldova comportă pericolul unui dezechilibru major al scenei politice în favoarea partidelor pro-Est, după cum s-a văzut la ultimele scrutine, când fără să reușească să influențeze rezultatul final, majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului, aduși organizat cu autobuzele și plătiți de „curatorii” de la Tiraspol, au votat în secțiile deschise pe teritoriul controlat de Chișinău pentru lideri și partide pe placul Moscovei.

O formulă ce poate atenua riscurile „transnistrizării” ar putea fi adoptarea unui model analog celui cipriot: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană fără Transnistria, adică plasarea regiunii într-un fel de „carantină democratică” (necesară aplicării „celor 3D”), sub supraveghere occidentală, pentru a nu bloca evoluția și ritmul reformelor pe malul drept.

Transnistria este o valiză fără mâner. Și nu se știe cine, când și în ce condiții va putea să-i monteze „pârghia” cu care să o scoată din fundătură, scrie Vitalie Ciobanu pe dw.de