Ţările de Jos vor poziţiona rachete Patriot în Slovacia, la cererea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), informează marţi dpa.
Acest lucru va fi făcut împreună cu Germania, a anunţat ministrul olandez al apărării Kajsa Ollongren la Haga, potrivit mass-media din Ţările de Jos.
“Am luat acum în principiu decizia de a asigura apărare aeriană împreună cu germanii în Slovacia”, a spus ministrul olandez pentru cotidianul De Telegraaf.
La ora actuală se fac pregătiri logistice pentru desfăşurarea de rachete de apărare aeriană, sub conducerea Germaniei. Potrivit ministrului olandez, ulterior rachetele vor fi desfăşurate cât de repede posibil.
Potrivit informaţiilor, 150 de soldaţi olandezi vor fi implicaţi în operaţiune.
În faţa ameninţării ruse, rachetele Patriot sunt menite să întărească flancul estic al NATO. Rachetele Patriot pot doborî avioane, elicoptere şi rachete chiar şi la altitudine mare, scrie Agerpres.
Potrivit surselor CNN, Statele Unite ale Americii trimit două baterii de rachete Patriot în Polonia ca „desfăşurare defensivă” pentru a contracara orice potenţială ameninţare la adresa aliaţilor SUA şi NATO în timpul invaziei în curs de desfăşurare a Ucrainei de către Rusia, a declarat marţi seară un purtător de cuvânt al Comandamentului European al SUA.
Rachetele Patriot sunt sisteme de rachete de apărare aeriană, concepute pentru a contracara şi distruge rachetele balistice cu rază scurtă de acţiune, avioanele avansate şi rachetele de croazieră, precizează CNN.
”La îndrumarea Secretarului Apărării şi la invitaţia aliaţilor noştri polonezi, generalul Wolters, Comandantul Comandamentului European al SUA, a îndrumat Armatei SUA în Europa şi Africa să repoziţioneze două Baterii Patriot în Polonia”, a declarat Adam Miller, purtătorul de cuvânt al EUCOM.
Încă nu există un plan precis, adaugă acesta, dar ideea are la bază temerea că rachete sau avioane ruse ar putea ataca deliberat ţinte în interiorul teritoriului NATO dacă preşedintele rus Vladimir Putin decide că anumite ţări reprezintă un risc pentru invazia rusă în Ucraina din cauza sprijinului acordat acesteia din urmă.
De asemenea, dată fiind proximitatea spaţiului aerian, o altă preocupare este legată de riscul unor lovituri neintenţionate ale Rusiei în spaţiul aerian al Alianţei. O linie specială de comunicare între Washington şi Moscova pentru prevenirea unor astfel de incidente a fost deja stabilită, dar există în acelaşi timp sentimentul că este nevoie de o umbrelă antiaeriană.
Dată fiind natura strict defensivă a unor astfel de sisteme, SUA ar urma să sublinieze că Rusia nu are de ce să se teamă. Cele mai probabile sisteme antiaeriene care ar putea fi desfăşurate de SUA sunt Patriot şi THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), care au fost folosite cu succes în Orientul Mijlociu împotriva rachetelor balistice.
Conform Pentagonului, de la începutul invaziei în Ucraina, pe 24 februarie, Rusia a lansat asupra acestei ţări peste 625 de rachete.