Preşedintele chinez Xi Jinping condamnă, într-o sesiune parlamentară, la Beijing, ”îndiguirea” şi ”represiunea” Chinei de către Occident şi mai ales de către Statele Unite, scrie presa chineză de stat, relatează AFP.
Subiectele de fricţiune s-au multiplicat în ultimii ani, de la tratamentul aplicat musulmanilor uiguri la dezechilibrul balanţei comerciale, şi de la Taiwan la dominaţia în domeniul tehnologiilor de vârf şi la acuzaţii de spionaj.
Ele au condus la impunerea unor sancţiuni occidentale, mai ales americane, Chinei, cărora Beijingul le-a răspuns.
”Mediul extern al dezvoltării Chinei a cunoscut schimbări rapide. Factorii incerţi şi imprevizibili au crescut în mod considerabil”, a declarat Xi Jinping, citat luni de agenţia oficială chineză de presă China Nouă.
”Ţări occidentale, conduse de către Statele Unite, au pus în aplicare o politică de îndiguire, de încercuire şi de represiune împotriva Chinei, ceea ce a antrenat provocări fără precedent în dezvoltarea ţării noastre”, a denunţat el.
Xi Jinping, în vârstă de 69 de ani, care se pregăteşte să obţină un al treilea mandat, fără precedent, în câteva zile, s-a exprimat în faţa membrilor unui comitet consultativ, în cadrul sesiunii parlamentare anuale, scrie news.ro.
Relaţiile chinezo-americane au înregistrat o perioadă extrem de tensionată luna trecută, după ce un aerostat chinez a fost doborât de către armata americană, acuzat de spionarea unor instalaţii militare americane.
În urma acestui incident, secretarul de Stat american Antony Blinken şi-a amânat o vizită în China, care ar fi permis o dezamorsare a unor subiecte sensibile precum poziţia chineză în Războiul rus din Ucraina, concurenţa în domeniul tehnologiei şi problema Taiwanului.
China şi Statele Unite duc o bătălie feroce în domeniul fabricării semiconductorilor, în contextul în care America şi-a pierdut poziţia dominantă în favoarea gigantului asiatic.
În numele unei presupuse ameninţări la adresa securităţii lor naţionale, Statele unite şi-au multiplicat în ultimele luni sancţiunile impuse producătorilor chinezi de cipuri, împiedicaţi în prezent să se mai aprovizioneze cu tehnologi americane.
Vizite ale unor congresmeni americani în Taiwan, o insulă pe care China îşi revendică suveranitatea şi pe care intenţionează să o alipească, au tensionat de asemena relaţiile chinezo-americane.
#China
#SUA