Programul de guvernare publicat luni de Guvernul Bolojan prevede înzestrarea Armatei, în 2025, cu rachete Mistral prin introducerea în programul SAFE (Security Action for Europe). Rachetele Mistral au fost propuse spre achiziționare României încă de anul trecut, ca parte din planul de sute de miliarde de euro al UE de întărire a capacităților militare a statelor membre. Nu doar României au fost propuse, ci și altor state precum Franţa (producătoarea acestora), Belgia, Cipru, Estonia, Spania, Ungaria, Slovenia şi Danemarca.
Mistral 3 este o rachetă autoghidată care poate fi utilizată atât în configurare MANPADS (lansatoare portabile), cât și de pe vehicule, nave sau elicoptere. Are o rază de acțiune de până la 7,5 kilometri, o rată de lovire a țintei de 97% și, în anumite condiții, poate fi lansată de un singur soldat. Producția rachetelor este asigurată de Franța.
Capitolul de Apărare din Programul de guvernare prevede și creșterea graduală a cheltuielilor/investițiilor de apărare cu până la 5% din PIB conform evoluțiilor mediului de securitate și deciziilor la nivelul NATO și UE – din care 3,5% din PIB pentru cheltuieli de bază în apărare și 1,5% pentru cheltuieli conexe și investiții cu impact mai larg în domeniul apărării.